Jump to content
Komisaru

Israelul se pregăteşte să atace instalaţiile nucleare ale Iranului si Palestina

Recommended Posts

Posted

Armata israeliană se pregăteşte pentru lansarea unui atac aerian de amploare asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în decurs de câteva zile, relatează cotidianul The Times, în ediţia electronică.

Printre măsurile luate pentru pregătirea forţelor israeliene în vederea unui raid se numără achiziţionarea a trei dispozitive aeropurtate de avertizare şi control, precum şi misiuni regionale pentru simularea atacului. Două exerciţii de apărare civilă la nivel naţional vor ajuta la pregătirea locuitorilor pentru eventualele represalii la adresa Israelului.

"Israelul vrea să ştie că, dacă forţele sale primesc aprobare, pot ataca Iranul în câteva zile sau chiar ore. Se pregătesc la toate nivelurile pentru această posibilitate. Mesajul către Iran este că ameninţarea nu constă numai în vorbe", a declarat un oficial de rang înalt din domeniul apărării, pentru The Times.

Oficialii consideră că forţelor armate li s-ar putea cere să atace peste 12 ţinte, inclusiv convoaie. Printre aceste zone se numără şi Natanz, unde mii de centrifuge produc uraniu îmbogăţit, Esfahan, unde sunt stocate 250 de tone de gaz în tuneluri şi Arak, unde un reactor de apă grea produce plutoniu.

"Nu am profera această ameninţare (împotriva Iranului) dacă nu am avea forţa de a o sprijini. Au fost înregistrate mai multe pregătiri în teritoriu, fapt care arată dorinţa Israelului de a acţiona", a declarat unalt oficial din cadrul comunităţii de informaţii israeliene.

El a adăugat că este puţin probabil ca Israelul să lanseze un atac fără o aprobare tacită din partea Statelor Unite, care a adoptat un ton mai conciliant faţă de Iran, odată cu noua administraţie.

Posted

Israelul poate distruge oricand Iranul din pdv nuclear, dar nu a facut-o. Din pdv al aviatiei Iran nu rezista 5 minute in fata Israelului. Singura chestie pe care Israel nu o poate face e sa cucereasca Iranul cu trupe terestre si apoi sa MENTINA cucerirea. Insa de distrus Iranul, poate sa o faca orcand.

Posted

World War 3 nu va izbucni asa usor,parca vorbim despre o joaca,nu este chiar asa.Si nimeni nu se incumeta asa usor sa atace pe cineva pana nu se gandeste la posibilele finaluri sau consecinte.Pentru un razboi mondial e nevoie de motive clare,de pregatire etc, nu izbucneste dintr-o data.

Guest Arabia^Style
Posted

Israelul poate distruge oricand Iranul din pdv nuclear, dar nu a facut-o. Din pdv al aviatiei Iran nu rezista 5 minute in fata Israelului. Singura chestie pe care Israel nu o poate face e sa cucereasca Iranul cu trupe terestre si apoi sa MENTINA cucerirea. Insa de distrus Iranul, poate sa o faca orcand.

mda iar te bagi u ca de obicei si bagi vorbe aiurea :)) cu toate ca n-ai nici o treaba! :|

gandeste'te bey copilule ca si Iranul poate sa faca acelasi lucru cu Israel :)) nu te-ai gandit la asta sunt sigur :))

sa te interesezi ma si u inainte sa vb...ca e invers cum zici u :)

Posibil sa nu rezist,dar crezi ca pentru Iran nu se baga nimeni?Poate Iranul are dif resurse pentru tarile din apropiere si vor interveni in sprijin pt ca ulterior sa primeasca resurse de la Iran.Sunt foarte multi factori,gandeste-te. :whistle:

Posted

Nu stiu, de ce va agitati pentru o stire fara sursa ? :)

Ai impresia ca sunt agitat? :) Eu doar incerc sa il lamuresc ca aici nu e joaca cu "soldatzei de plumb" :)

Guest Arabia^Style
Posted

Nu stiu, de ce va agitati pentru o stire fara sursa ? :)

nu se agita nimeni doar ca,copilu' ala de turbo iar se baga pe unde nu stie :))

Posted

mda iar te bagi u ca de obicei si bagi vorbe aiurea :)) cu toate ca n-ai nici o treaba! :|

gandeste'te bey copilule ca si Iranul poate sa faca acelasi lucru cu Israel :)) nu te-ai gandit la asta sunt sigur :))

sa te interesezi ma si u inainte sa vb...ca e invers cum zici u :)

Iranul nu mai aduce injurii la adresa Israelului dupa ce au facut praf Fasia Gaza. Poate nu ai vazut ce razboinici erau Palestinienii inainte de intrarea Israelului in Gaza dar erau foarte FURIOSI oamenii. In the name of Allah, Death Israel Death Israel si dupa ce au intrat aia in Gaza se ingramadeau ca sobolanii in Moschee. La a 2 incercare sper ca Israel sa stearga de pe fata pamantului acest popor fara tara NUMIT PALESTINA.

numai aduce injurii ca ai sp u :)) bey baiatule u nu stii nik...traiesti din ce vezi la tv sau pe google :| iti mai zic odata ca nu are ce sa ii faca Iranului...u zici 2 lucruri diferite...si app copil fara buletin cum vine asta,cica sa stearga de pe fata pamantului acest popor fara tara NUMIT PALESTINA? =)) bey baiatule Israelul a intrat peste ei in tara lor adica in Palestina,daca ar venii asa Israelul n-are ce cauta acolo...mai informeaza-te ca deocamdata nu stii nik =)) ;)

app eu zic sa te mai bagi pe unde nu stii ca esti cam pe langa aici :)

In 1948 nu a existat nici un stat sau natiune araba in Orientul mijlociu, numita Palestina.Nu a existat nici o natiuna palestinana pe care evreii ar fi putut-o fura .Turcii au ocupat mult timp orientul mijlociu si nu a existat nici un Irak ,Liban, Siria sau Palestina.TToate au fost create de puterea europeana in afara de turcia. Din cate stiu eu evreii au locuit in Palestina timp de 3000 si ceva de ani si in secolul 19 erau majoritari in Ierusalim.

Arabii nu au ce cauta akolo.

EDIT. Nu ai adus nici un argument puternic HAHAHAHHA

Posted

relatează cotidianul The Times, în ediţia electronică.

Nu stiu, de ce va agitati pentru o stire fara sursa ? :)

Citeste si apoi posteaza ! :)

- Ai vazut ca afara ploua ?

- Nu , dami link sa vad !

Nu cred ca izbucneste WW3 mai ales cu 'criza' asta mondiala

Posted

numai aduce injurii ca ai sp u :)) bey baiatule u nu stii nik...traiesti din ce vezi la tv sau pe google :| iti mai zic odata ca nu are ce sa ii faca Iranului...u zici 2 lucruri diferite...si app copil fara buletin cum vine asta,cica sa stearga de pe fata pamantului acest popor fara tara NUMIT PALESTINA? =)) bey baiatule Israelul a intrat peste ei in tara lor adica in Palestina,daca ar venii asa Israelul n-are ce cauta acolo...mai informeaza-te ca deocamdata nu stii nik =)) ;)

app eu zic sa te mai bagi pe unde nu stii ca esti cam pe langa aici :)

"Bey copile" mai intai invata sa scrii apoi te poti da cu parerea si poti filozofa aici despre razboaie si sa critici alte pareri .

Nu v-a incepe razboiul mondial asa pac pac , hai razboi ... .

Si oricum Israel e sustinuta de America asa ca .... e de rau pentru Iran.

zi-mi domnule profesor unde am gresit =))

eu cred ca ar treb sa te uiti la tn mai intai cum scrii si dupa aia sa imi zici u mie...cica ''invata sa scrii si apoi te poti da cu parerea =)) adica eu ma pot da cu parerea =)) vezi ma analfabetule ca se scrie ''invata sa scrii si apoi iti poti da cu parerea'' etc...etc...desteptu lu' peste :))

PS si daca e America cu Israelul...ai uitat ca Rusia e cu Iranul sau nu stiai?sa-ti mai zic si alte tari?te-am vaz ca asa faci si prin alte topic-uri,just bagator de seama pt un +1 :))...chiar n-am nevoie de parerea unui analfabet,crede-ma ;)

Posted

''invata sa scrii si apoi te poti da cu parerea =)) adica eu ma pot da cu parerea =)) vezi ma analfabetule ca se scrie ''invata sa scrii si apoi iti poti da cu parerea''

chiar n-am nevoie de parerea unui analfabet

Relax , eu nu te-am facut pe tine analfabet , am zis doar ca sa inveti sa scrii corect nu sa scrii cu "Y" cu "NIK" si nu vad nicio diferenta intre ce am zis eu si varianta ta "corecta"

PS : Rusia de ce este cu Iranul ? Da-mi un indiciu plauzibil.

Si nu sunt genul de om +1 daca eram genul de om +1 nu stateam sa comentez la fiecare comentariu ..... eu imi spun parerea la fiecare thread care mi se pare interesant atata tot.

Posted

poate cu ocazia asta (desi nu stiu cat la % adevarata este stirea) incepe Al 3-lea Razboi Mondial.

De cand astept :D

Sa fim pregatiti ca, daca e ne ataca din toate colturile :)))

Posted

Nu v-a incepe razboiul mondial asa pac pac , hai razboi ... .

v-a = va si punem punct aici din punct de vedere gramatical ?

Tu, iti dai cu parerea ca trebuie sa-ti dai cu parerea ca america e cu Israelul dar, datul cu parerea este cam aiurea cand habar nu ai despre adevaratele jocuri de culise, doar ca sa-ti dai cu parerea nu te face mai destept sau interesant ci doar un "+1". Dealtfel daca erai la curent cu NBC-ul nu cu Mediafax, cum fac unii neaveniti de prin zona, iti dadea seama ca datul cu parerea fara sa ai habar despre ce iti dai cu parerea e periculos la ore de genul asta.

Sper, sa ai o seara buna.

Si ce vrei sa spui cu asta?Cred ca Ai probleme de exprimare

poate cu ocazia asta (desi nu stiu cat la % adevarata este stirea) incepe Al 3-lea Razboi Mondial.

De cand astept :D

De ce crezi tu asta? Palestinienii sunt creatorii acelei grupari teroriste numite Hamas, daca Israelienii i bubuie fac un bine globului si nu porneste nici un razboi.

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...