Jump to content
Komisaru

Va sparge criza Statele Unite? Texas, Michigan şi alte state americane îşi doresc autonomia

Recommended Posts

Posted

Criza economică este pe punctul de a destrăma cea mai puternică ţară din lume. Statele americane nu mai vor să îndeplinească punct cu punct ordinele de la Washington. Şi sunt convinse că, singure, îşi vor gestiona mai bine problemele economice. Câteva state au început deja o luptă pentru independenţă.

Statele Unite sunt modelul universal de democraţie. Au în frunte cel mai iubit preşedinte al tuturor timpurilor. Dar până şi lui, criza economică îi poate smulge puterea din mâini. Statele din federaţie nu mai vor să li se dicteze totul de la Washington. Şi mai ales, nu mai vor ca Washingtonul să le penalizeze cu tăierea fondurilor federale, dacă nu îi îndeplinesc cerinţele.

Este cazul statului Texas, care l-a dat pe preşedintele Bush. Rick Perry, guvernatorul acestui stat, a făcut recent o adevărată declaraţie de independenţă.

"Credem că este momentul să punem piciorul în prag şi să le spunem celor de la Washington că nu vom mai accepta opresiunea lor în Texas" a spus Perry.

Câteva state au trecut deja la fapte. S-au aşezat în prima linie a luptei pentru recâştigarea suveranităţii. Luna trecută, o comisie parlamentară din Idaho a adoptat o rezoluţie în favoarea creşterii puterii autorităţilor statale. Acţiuni similare au fost iniţiate şi în New Mexico, Michigan şi Texas.

"Texanii ştiu mai bine cum să conducă Texasul" este de părere Rick Perry.

La Washington, asemenea idei nu sunt privite deloc cu simpatie. Janet Napolitano, omul din fruntea Departamentului pentru securitatea internă, a aşezat în fruntea listei sale de priorităţi creşterea prerogativelor federale. Şi deci, supunerea statelor care luptă pentru autonomie.

Observator

Posted

Ce pot spune... daca pana si SUA a fost afectata de aceasta "criza mondiala" :-?? nea cam luat pe neasteptate sa zic asa, si in romania multi oameni isi pierd locurile de munca, nu mai primesc sporuri (bonusuri) si altele sa speram ca aceasta criza nu va avansa mai mult de atat !

Posted

Cred ca este vorba de autonomie Financiara, cei care au scris articolul sunt aiuriti. Totusi, autonomia financiara tuturor statelor din USA ar fi o rezolvare pentru criza asta.

Posted

Ce pot spune... daca pana si SUA a fost afectata de aceasta "criza mondiala" :-?? nea cam luat pe neasteptate sa zic asa, si in romania multi oameni isi pierd locurile de munca, nu mai primesc sporuri (bonusuri) si altele sa speram ca aceasta criza nu va avansa mai mult de atat !

din cate stiu yo de la ei a pornit criza.

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...