Jump to content
LeX LuTHoR

Televizoarele cu plasmă ar putea fi interzise în UE

Recommended Posts

Televizoarele cu plasmă ar putea fi interzise în UE

Ecranele cu plasmă ar fi de patru ori mai periculoase pentru mediu decât televizoarele obişnuite

Televizoarele cu plasmă ar putea fi interzise în UE, pentru că ?înghit” de patru ori mai multă electricitate decât televizoarele obişnuite cu tub catodic, aşadar ar fi responsabile cu degajarea unei cantităţi de patru ori mai mari de dioxid de carbon în atmosferă. Din pricina acestul lucru, plasmele au primit porecla ?televizoare 4 x 4”, asemenea automobilelor mari consumatoare de combustibil ale căror vânzări scad în toată lumea, relatează The Daily Mail.

Publicaţia britanică nu crede că instituţiile europene vor aştepta ca recesiunea economică să-şi spună cuvântul şi asupra acestor televizoare, astfel încât europenii să caute aparate echivalente mai ieftine, ci avertizează că ele vor fi următoarea victimă în ?războiul ecologic al Bruxelles-ului”, chiar în această primăvară.

Probabil că nu toate plasmele vor fi interzise şi nu dintr-odată, dar s-ar putea decide ca modelele ?cel mai intens consumatoare de energie” să fie retrase de pe piaţă într-un interval dat. De pildă, până în 2012, în cele 27 de state UE nu ar mai trebui să se afle în vânzare becuri incandescente clasice, considerate a consuma pea multă electricitate. Din acel an ar trebui să se comercializele numai becuri ecologice, mate, a căror lumină nu este agreată de toţi oamenii şi asupra cărora există speculaţii că sunt dăunătoare pentru sănătate.

În privinţa plasmelor, se consideră doar că sunt dăunătoare mediului, mai ales după ce, pe lângă cele achiziţionate pentru a fi instalate acasă, nenumărate asemenea aparate au fost cumpărate de autorităţi publice, care transmit diverse mesaje prin intermediul lor, şi de proprietari de localuri, care îşi sporesc vânzările dacă le oferă clienţilor posibilitatea de a urmări un film sau un meci.

În ultimii cinci ani, în aproape fiecare casă britanică televizorul principal este un astfel de ?4 x 4”, mare consumator de energie. În total, în Regatul Unit se găsesc cel puţin 60 milioane televizoare (câte unu pentru fiecare cetăţean!), fie din vechea generaţie (cu tub catodic), fie din cele mai noi. Plasmele ar fi vinovate în bună măsură de creşterea facturilor la electricitate pentru britanici.

sursa : gandul

Link to comment
Guest stefteo21

Sigur ca nu o sa intre in casa sa-ti ia televizorul sau monitorul ( care de obicei sunt lcd nu plasme ) dar probabil ca or sa le scoata de la vanzare incetul cu incetul

Link to comment

Plasma tv consuma in general intre 300-500+ W... nu o sa fie nevoie sa vina cineva in casa sa le ia cu forta pentru ca pe viitor o sa renunte chiar proprietarii la ele. In momentul in care ecranele OLED vor ajunge la dimensiuni mari iar calitatea se va imbunatati...cine ar fi nebun sa isi mai ia plasma tv?

Din ce stiu ecranele OLED au consum scazut.

Link to comment
Guest stefteo21

sa faca ce vor ei , nu/mai de viata omului nu le pasa

Asa este, ei se omoara cu ecologia pentru salvarea ursilor panda de pe tot cuprinsul planetei -_- si nu se gandesc la tine si la cum te-ar putea influenta un mediu din ce in ce mai ostil. Bine gandit

Link to comment

are si UE politicieni veniti din Ciorogarla :dooh: ...stau si dorm si cand se trezesc debiteaza ce-au visat :error:

la fel de firesc cum s-a renuntat la tv alb-negru , se v-a renunta si la plasma sau orice altceva ce nu mai aduce satisfactii din punct de vedere tehnic...

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...