Jump to content
Luci

Un zvon despre existenţa unui parfum care ucide agită ţările din Golf

Recommended Posts

Poliţia din Abu Dhabi şi din Dubai (Emiratele Arabe Unite) şi ministerul Sanătăţii din Qatar încearcă să dezmintă un zvon care circulă în aceste ţări privind vânzarea unui parfum care ucide.

Şeful poliţiei din Abu Dhabi, colonelul Maktoum Charifi, citat de agenţia oficială Wam, a ţinut să dezmintă oficial zvonul, care s-a răspândit prin intermediul unor mesaje telefonice privind existenţa unor comercianţi care ar vinde un astfel de parfum.

În aceste mesaje se arată că cel puţin 18 persoane au murit inspirând acest parfum şi alte 35 au fost internate în secţiile de terapie intensivă în Emirate şi în Qatar.

Colonelul Charifi a avertizat să nu mai fie trimise aceste mesaje, afirmând că informaţiile nu au "niciun fundament". El a mai spus că nu exclude şi ipoteza ca unii comercianţi care apelează la concurenţă neloială să fie autorii acestor mesaje.

La Doha, purtătorul de cuvânt al ministerului Sănătăţii a dezminţit şi el acest zvon şi a îndemnat populaţia să fie vigilentă şi să informeze autorităţile cu privire la potenţialii autori.

mediafax

Link to comment

presupunand ca nu se refera la falptul ca te dai cu parfumul ala si mor toti cei din jur ca ar fi prea sf, ma intreb cine ar cumpara un asemenea parfum? eu cand imi cumpar un parfum il miros.. si ma gandesc ca asa ar face orice om normal..

si sa luam in considerare si faptul ca poate ai primit drept cadou parfumul ala.. dar hai frate, cand rpimesti un parfum te dai ca animalu pe tine? te dai asa subtil pe mana, sau poate pe haina..

<subtil= o cantitate foarte mica>

spun asta pentru ca afirma ca unele persoane au ajuns grav "avariate" in spital, deci au luat cantitati mai mici..

mi se pare cam sf "stirea" asta..

Link to comment

cititi ma toata stirea. nu exista parfumu asta, a dat un trist sms-uri la oameni cum ca exista si sa se fereasca (probabil vroia sa le traga o teapa la firma respectiva) :))

da` oricum e buna ideea de arma biologica. sa otravesti o linie de parfumuri, iar cei care il poarta sau cei din jurul celui/celei care il poarta sa moara incet, treptat, prin otravire. :D

Link to comment

Parfumurile astea :)) ... Eu zic sa le aresteze pentru ucidere (cum ar fi sa vedem 2 sticle de parfum intr-o celula la puscarie) ? :))

Bine ca nu e la noi .. pana ajung parfumurile arabilor sa se vanda in Europa , o sa ajunga Chanelul sa se vanda in Cocostargalia :) !

Link to comment

pai la cat se investeste in arme de distrugere in masa nu mai e de mirare asa ceva..ma rog..chestiile astea o sa ne duca generatiile urmatoare la pierie..in loc sa se investeasca in dezvoltarea protejarii planetei se dezvolta tot felu de arme si porcarii..ma rog..mai am 50 de ani de trait sa zicem asa ca mi se rupe..sau 10 sau 15 ani.. ma rog..e jale prin zona :) underground area rulz :)

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...