Jump to content
skaroxFX

Mostenirea lui George W. Bush pentru succesorul sau: anihilarea lui Osama

Recommended Posts

Posted

Mostenirea lui George W. Bush pentru succesorul sau: anihilarea lui Osama

IPB Image

Prinderea inamicului nr. 1 al SUA si situatia din Afganistan sunt doar doua dintre problemele pe care va trebui sa le rezolve viitorul locatar de la Casa Alba

La sapte ani de la atacurile de la World Trade Center, Afganistanul a redevenit principala preocupare in lupta impotriva terorismului, in contextul regruparii talibanilor in zonele tribale din Pakistan.

La mai putin de doua luni dupa atentatul terorist de la 11 septembrie 2001, Statele Unite si aliatii sai au invadat Afganistanul pentru a-i pedepsi pe talibanii care-l adaposteau pe Osama Bin Laden.

A venit insa razboiul din Irak si atentia Washingtonului s-a indreptat spre rasturnarea regimului dictatorial al lui Saddam Hussein si instaurarea democratiei intr-un stat macinat de tensiuni etnice si religioase. Inainte de summitul NATO de la Bucuresti, americanii si aliatii europeni si-au dat seama ca Afganistanul este cea mai complicata problema pe care o au de rezolvat.

Dupa sapte ani, Bin Laden este inca de negasit, talibanii s-au regrupat, mai ales in sudul tarii si la granita cu Pakistanul, iar guvernul de la Kabul si presedintele Hamid Karzai incearca din rasputeri sa isi pastreze o autoritate si asa fragila. Bush Jr. nu mai poate face prea multe pentru a-l prinde pe "inamicul nr. 1 al Americii.

La 20 ianuarie 2009, el ii va lasa mostenire aceasta sarcina viitorului locatar al Casei Albe. Al carui nume il vom afla peste mai putin de doua luni.

Afganistanul, mai important ca Irakul

Candidatul democrat Barack Obama este de parere ca razboiul din Irak a distras atentia SUA de la Afganistan. "Una dintre cele mai mari greseli strategice pe care le-am facut dupa 11 septembrie a fost faptul ca nu ne-am terminat treaba in Afganistan", a declarat recent senatorul de Illinois.

In discursul sustinut la Conventia Partidului Democrat de la Denver, Obama a declarat: "Cand McCain isi intorcea privirea spre Irak chiar dupa 11 septembrie, m-am ridicat si m-am opus razboiului, stiind ca el ne va face sa pierdem din vedere adevaratele pericole". Atacandu-l inca o data pe rivalul sau republican, Barack Obama a precizat ca a fost sceptic fata de strategia din Afganistan.

"Am cerut mai multe resurse si soldati pentru incheierea luptei cu adevaratii teroristi care ne-au atacat la 11 septembrie si am fost clar ca trebuie sa-l eliminam pe Bin Laden si pe adjunctii sai, daca i-am avea in vizor", mai adauga candidatul democrat.

Daca va castiga pe 4 noiembrie, el intentioneaza sa trimita cel putin doua brigazi de lupta in Afganistan. Intentiile sale coincid cu parerile majoritatii expertilor, care vad necesara o redislocare a trupelor americane din Irak in Afganistan. Si John McCain se situeaza pe o pozitie similara. "Comandantii nostri din Afganistan spun ca au nevoie de cel putin trei brigazi suplimentare (...) si ei trebuie sa le obtina".

Obama si McCain vor fi impreuna azi, la comemorarea ...

McCain stie cum sa-l prinda

Candidatul republican John McCain a declarat, recent, ca il va prinde pe Osama Bin Laden, daca va fi ales.

"Presedintele Clinton a avut mai multe ocazii de a pune mana pe el. Stiu cum sa il prind si o voi face", a precizat senatorul de Arizona, intr-un interviu acordat postului de televiziune ABC. Detalii s-a ferit sa ofere, preferand sa-l atace pe Obama, care nu stie "cum functioneaza lumea si cum actioneaza fortele militare". Aceasta in schimb a luat peste picior declaratia veteranului din Vietnam.

"Lui McCain ii place sa spuna ca il va urmari pe Osama pana la portile iadului. Nu va ajunge insa nici pana in grota in care se ascunde aceasta", a declarat candidatul afro-american.

Impreuna la Ground Zero

John McCain si Barack Obama au anuntat, printr-un comunicat comun, ca vor comemora impreuna implinirea a sapte ani de la atentatele din 11 septembrie. Ziua de maine va marca "un armistitiu scurt" in lupta dura

dintre cei doi.

?In 11 septembrie ne-am unit cu totii - nu ca democrati sau republicani - ci ca americani (?) Joi vom lasa politica deo?parte si ne vom reuni pentru a gasi aceasta unitate, pentru a onora memoria fiecarui ame?rican care si-a pierdut viata si pentru a ne exprima durerea ala?turi de familiile si prie?tenii victimelor", se arata in comunicatul lor. John McCain si Barack Obama vor fi insotiti si de fostul presedinte Bill Clinton, care va sustine un discurs privind amenintarile la adresa securitatii nationale.

Briefinguri cu serviciile secrete

Saptamana trecuta, Barack Obama a participat la primul sau briefing cu serviciile secrete americane, in calitate de candidat democrat la alegerile prezidentiale, iar agentiile de informatii se pregatesc sa discute si cu rivalul sau republican, John McCain.

Briefingul a fost sustinut de directorul serviciilor de informatii, Michael McConnell, care il informeaza, in mod normal, pe presedintele George W. Bush sase zile pe saptamana. Serviciile secrete americane au inceput sa reanalizeze si sa actualizeze rapoartele privind diferite zone ale lumii pentru viitorul presedinte american.

Agentiile vor trebui sa incheie acest proces pana in 21 ianuarie, a doua zi dupa investitura noului presedinte. In ultimii ani, administratia Bush a cerut informatii actualizate numai din zonele foarte dinamice, ca Irakul sau Afganistanul. Sintezele ample privind Africa, Asia de Sud sau America Latina au fost neglijate, dar sunt realizate in prezent, a precizat un oficial.

Lansare video a Al-Qaida

Reteaua Al-Qaida a lansat o caseta video pentru a marca a saptea aniversare a atentatelor din SUA. Intr-o inregistrare de 90 de minute, obtinuta de postul de televiziune "Al-Jazeera", numarul doi al organizatiei, Ayman al-Zawahiri, a denuntat Iranul si amenintarile la adresa islamului.

Expertii apreciaza ca materialul a fost filmat la sfarsitul lunii august, intrucat Zawahiri se refera la conflictul din Osetia de Sud si la demisia presedintelui pakistanez Pervez Musharraf.

Bush spera ca succesorul sau sa realizeze ceea ce ...

Patru luni pentru a-l prinde pe Bin Laden

Presedintele american George W. Bush mai are aproximativ patru luni pentru a-si respecta promisiunea veche de sapte ani de a-l captura pe Osama Bin Laden ?mort sau viu", inainte sa predea stafeta succesorului sau.

Capturarea liderului Al-Qaida ar permite fara indoiala liderului de la Casa Alba, care se lupta cu recorduri de nepopularitate, sa isi recastige o parte din sprijinul imens pe care il avea dupa atentatele din 11 septembrie.

Dar daca Osama va fi in libertate si dupa 20 ianuarie 2009, el va fi considerat unul dintre marile esecuri ale presedintiei lui Bush. Casa Alba da asigurari ca Bin Laden este in continuare cautat si ca Bush este informat constant in aceasta privinta.

Presedintele neaga insa ca si-a intensificat eforturile pe final de mandat, pentru a se asigura ca nu lasa altcuiva sarcina de a-l prinde pe cel considerat autorul atentatelor de la 11 septembrie.

Mort sau viu

?Am vazut titluri de ziare ca am ordonat un efort deosebit pentru a-l gasi pe Osama Bin Laden. Un pic de exagerare jurnalistica. Pentru ca, pana la urma, facem acest lucru permanent dupa 11 septembrie", declara el in iunie postului britanic de televiziune Sky News.

Bush a facut faimoasa promisiune de a-l prinde pe Osama Bin Laden ?mort sau viu" la sase zile dupa comiterea celor mai grave atentate teroriste din istoria americana. Intrebat daca il vrea mort pe Osama, Bush a raspuns: ?Vreau sa se faca dreptate. In Vest, imi amintesc, existau afise pe care scria "Cautat, mort sau viu".

Acum, George W. Bush catalogheaza aceasta declaratie printre cele ?nefericite" pe care le-a facut de-a lungul celor doua mandate. Chiar sotia sa Laura a criticat voalat invocarea justitiei din Vestul salbatic. ?Nu vorbea serios", a spus ea la un moment dat.

?In realitate, nu ma preocupa atat de mult" Bin Laden, spunea Bush inca din martie 2002, avand in minte razboiul din Irak, lansat un an mai tarziu.

In ianuarie 2008, Bush paruse sa se impace cu gandul ca alt presedinte il va prinde pe inamicul numarul unu al americanilor. ?Un presedinte sau altul va reusi", declara el postului de televiziune Fox News.

Adversarii sai il acuza ca a deturnat pentru un razboi nejustificat in Irak resursele care ar fi putut folosi pentru stabilizarea Afganistanului, dar si pentru prinderea liderului Al-Qaida.

sursa : infoportal

Posted

nu a fost niciun atentat...a fost vina americanilor si au inventat stirea asta ca sa isi acopere greseala si sunt f multe dovezi ca nu a fost niciun atentat :| :-j

Posted

Chestia cu Bin Laden e cam dubioasa. Si daca o sa fie prins vreodata , o sa fie mort , pt ca in viata ar fi prea periculos pt multi lideri americani.

Posted

parerea mea este ca ben laden nu va fi prins niciodata.

legat de atacurile de la 11 sept, nu pot sa zic decat ca sunt intr-un mare dubiu, si anume, in anul 2000 bacnota de 20$ a fost modificata, iar fara acele modificare, arhicunoscutele "imagini" de pe bacnota de pe 20$ n-ar fi existat. iar sa fie o pura intamplare, nu cred

Posted

ei se tot chinuie sa il gaseasca pe osama.. lumea e mica. informatori sunt foarte multzi. daca vroiau sa il prinda pana acuma era prins si judecat de mult pentru faptele sale.

mai mult ca sigur osama a murit ca ultimul rapciugos prin vreun coltz de peshtera sau in cine stie ce buncar.. si ei il tot cauta in continuare :)

Posted

ei se tot chinuie sa il gaseasca pe osama.. lumea e mica. informatori sunt foarte multzi. daca vroiau sa il prinda pana acuma era prins si judecat de mult pentru faptele sale.

mai mult ca sigur osama a murit ca ultimul rapciugos prin vreun coltz de peshtera sau in cine stie ce buncar.. si ei il tot cauta in continuare :)

cine stie pe unde sta pitit prin munti , ascunzatori facute de ei la 50 - 100m sub pamant si ei il cauta ca disperatii , sau poate doar se fac ca il cauta -_-

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...