bga Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 Alerta de gradul zero printre savantii din toata lumea. Una dintre cele mai mari temeri ale lor s-a confirmat. Pamantul ar putea fi 'ras' din Univers peste doar 10 ani. Asta pentru ca planeta Jupiter, cea mai mare din sistemul solar, a suferit in ultimii trei ani schimbari dramatice de compozitie, care au culminat recent cu reactii termonucleare. Ele pot duce la o explozie de proportii inimaginabile, care ar nimici pe loc planeta Pamant.Cel care si-a facut curaj sa publice faptul ca umanitatea e intr-un real pericol este savantul rus Eduard Drobisevski, de la universitatea din Sankt Petersburg, a relatat ziarul rusesc Pravda: 'Gigantul Jupiter a fost "tacut" timp de cateva sute de ani, dar, in ultimii trei ani, pe suprafata acestei planete au aparut cateva pete portocalii, care indica faptul ca ceva groaznic se intampla in adancul ei. E vorba despre reactii termonucleare extrem de puternice. Daca vor mai aparea astfel de pete in viitorul apropiat, e cazul sa ne panicam. Jupiter ar putea exploda, iar Pamantul ar inceta sa mai existe peste doar 10 ani'.Conform aceluiasi savant, astfel de pete au aparut chiar si pe una dintre lunile planetei-gigant, care poarta numele - culmea! - Europa. Dezastrul a fost mentionat ca fiind posibil in urma cu cateva zeci de ani, in romanul SF 'Odiseea Spatiala', al lui Arthur C. Clarke.Este de 11 ori mai mare decat TerraJupiter este pe locul patru printre cele mai stralucitoare planete de pe cer, dupa Soare, Luna si Venus. E a cincea planeta de la Soare si cea mai mare din sistemul solar. Este gazoasa si nu are o scoarta solida, in schimb, densitatea sa creste in adancime. Jupiter e formata din 90% hidrogen si 10% heliu, dar mai contine si gaz metan, apa si amoniac. 'Compozitia' acestui gigant este similara, conform savantilor, cu cea a Nebuloasei Solare primordiale, din care se crede ca s-ar fi format sistemul solar. Are diametrul de 11 ori mai mare decat cel al Pamantului, o masa de 318 ori mai mare si un volum de 1.300 ori mai mare. Sursa:Libertatea
Nimeni Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 aoleo pai si cu 2012 cum ramane ?trebuia sa fim morti de vreo 4 ori pana acum
galklyfe Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 Trebuie sa se sfarsiasca si lumea la un moment dat :(, nu putem traii vesnic.
bga Posted August 31, 2008 Author Posted August 31, 2008 E de ajuns de cand i si pamantul asta,poate mai sti ne mutam toti pe marte :D
Avzar Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 Bruce Willis ftw !!!11Se poate, dar pana peste 10 ani se pot intampla muuuulte, mai e si 2012, unii mor atunci unii doar in 2018. Deci in 10 ani murim de 2 ori !!
gaboi Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 Alta vrajeala ... Si chiar daca ar fii adevarat crezi ca nu gasesc ei o rezolvare in 10 ani ? :o
FujiPa Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 daca explodeaza o planeta...ce rezolvare ai avea? doar sa te muti din galaxie...
andy009 Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 in 2012 nu vom muri...... mai mai....anul 2012 a fost prezis de mayasi de acum 3500 de ani parca...mai este si Edgar Cayce care mai este denumit si profetul adormit...dar nu va fi sfarsitul lumii, ci doar trecerea din era Pestilor in cea Varsatorului...echivalentul trecerii de la Infrarosii la Ultraviolete unde ultravioletele sunt cu mult mai puternice decat infrarosiile.Planetele din acest sistem solar se inavart in jurul Soarelui, iar Soarele se invarte si el la randul sau in jurul Soarelui Central al Galaxiei care mai este cunsocut de catre tibetani si sub numele de Soarele Negru...el face o rotire completa in jurul Soarelui Central in 26000 de ani. In anul 2012 se fac 26000 de ani de cand am intrat in perioada de fier Kaly Yuga care mai este cunsocuta si drept epoca de fier adica perioada cu cea mai mica frecventa din Univers! Prostii nu cred asa ceva!E greu cu Becali! :)
FujiPa Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 ce inseamna perioada cu cea mai mica frecventa? hai ca m-ai facut curios :)
andy009 Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 ce inseamna perioada cu cea mai mica frecventa? hai ca m-ai facut curios :)Cu toate ca nu au trecut testul anului 2000, teoriile sfⲳitului lumii cunosc acum un reviriment legat de anul 2012. Se pare ca tot mai multe argumente converg spre concluzia ca acel an ceva cu totul surprinzator si inimaginabil se va petrece cu planeta noastra si implicit cu noi, locuitorii ei. ήainte de a accepta sau respinge aceste argumente, e bine sa le cunoastem. Si bineeles, sa ne rebam: suntem oare pregatiti pentru anul 2012?Planeta Pam⮴ se manifesta ca un imens circuit electric. Exista un fel de cavitate electromagnetica situata re Terra si ultimul strat al ionosferei, la aproximativ 55 km distanta de suprafata pam⮴ului. Proprietatile rezonante ale acestei cavitati magnetice terestre au fost descoperite de fizicianul german W. O. Schumann re anii 1952 - 1957,si ele permit masurarea frecventei vibratorii medii a planetei noastre."Bataile inimii" Pam⮴ului se accelereazaRezonanta Schumann este prezentata de geofizicienii contemporani drept "bataia inimii" planetei noastre. Aceasta a avut o valoare constanta de 7,8 Hz timp de mii de ani. ήsa ep⮤ cu anul 1980, s-a observat o accelerare, mai ⩠lenta, apoi din ce ce mai rapida (dupa 1997), p⮡ c⮤ a atins astazi valoarea de 12 Hz. Cresterea frecventei vibratorii a planetei noastre face ca 24 de ore de viata pe planeta noastra sa corespunda de fapt cu numai 16 ore reale, termenii timpului terestru. Pare o explicatie destul de plauzibila pentru criza acuta de timp cu care ne confruntam la ora actuala...Iar curgerea timpului terestru se va mai accelera, pe masura ce ne apropiem de "Punctul Zero", care corespunde inversarii polilor magnetici ai Pam⮴ului. Caci daca 24 de ore ale zilei reprezinta a, la ora actuala, 16 ore efective, diferenta dintre acestea se va mari exponential, astfel ⴠla trecerea prin Punctul Zero, pe care unii situeaza la sfⲳitul anului 2012, 24 de ore din anul 1980 vor corespunde la 0 ore efective. Altfel spus, timpul terestru nu va mai exista! Consecintele acestui fenomen sunt incalculabile si sfideaza orice imaginatie: reaga planeta si toti locuitorii ei vor trece r-o alta dimensiune!Cresterea frecventei de rezonanta Schumann se traduce prin scaderea progresiva a densitatii planetei, fenomen ce a fost observat si identificat de clarvazatorul brazilian Triguerinho, a de la eputul anilor '80.Omul este supus, ca toate creaturile Terrei, efectelor acestei schimbari: simptome fizice cum ar fi migrenele, oboseala cronica, crampele musculare, simptome ale gripei, vise intense mai degraba fanteziste decⴠminunate. Si mai cu seama, corpul uman devine din ce ce mai sensibil. Modificarea cea mai spectaculoasa are loc a la nivelul ADN-ului uman, care pare a fi reprogramat de Inteligenta Cosmica. Ca urmare, intuitia se dezvolta mai repede, ca si toate capacitatile paranormale ce deriva din ea. Al treilea ochi epe sa se deschida si chiar ochii fizici se transforma pentru a se adapta Luminii si frecventelor ei mult mai elevate.Cum vi se pare??? Mai multe de spus in legatura cu acest subiect dar nu stiu cat va intereseaza!!Prin ani 60 intr-un loc subteran s-a facut un experiment numit Proiectul Montauk unde se facea un fel de teleportare in timp.La Montauk nimeni nu a putut vedea dincolo de 2012ή cadrul Proiectului Montauk, despre care doi dintre participanti (Preston Nichols si Al Bielek) au facut dezvaluiri cutremuratoare r-un interviu de peste 9 ore, informatii structurate si cartile lui Preston Nichols si Peter Moon, s-au realizat experiente de proiectie timp. Cercetatorii care au lucrat la Proiectul Montauk au construit, pe baza unor informatii provenite din surse extraterestre, un dispozitiv cu ajutorul caruia trimiteau diverse persoane timp si le ghidau acolo pentru a descrie ce vedeau. Al Bielek a fost unul dintre "calatorii timp" si iata ce raspunde el reporterului la rebarile legate de anul 2012:Reporter: Care este cel mai departat punct din viitor care au fost trimisi oameni cadrul Proiectului Montauk?Al Bielek: Anul 10.000 d.C.R: Deci viitorul este acum stabilit p⮡ anul 10.000 d.C.?AB: Da. Este ca o realitate din vis. Nimeni nu a gasit un viitor tangibil, al lumii fizice, dincolo de 2012. Este ca un zid abrupt dincolo de care nu mai este nimic.R: Profetiile vorbesc despre o transformare planetara acea perioada.AB: Curios, nu-i asa?R: Care este previziunea dvs. pentru viitorul speciei umane?AB: Va supravietui.R: De ce s-a mentionat la un moment dat ca anul 2011 a fost ultimul an care subiectii experientelor au putut vedea ceva tangibil?AB: Calendarul mayas prevede pentru perioada 2011 - 2013 un fel de bariera. Persoanele clarvazatoare au confirmat ca jurul anului 2013 este o bariera de care ele nu pot trece.R: Asta nu eamna ca nu este nimic dincolo de acel an.AB: Nu. Este ascuns perceptiilor noastre. Nu se poate vedea nici macar cu o masina a timpului. Multi se reaba daca vor mai avea controlul asupra omenirii dupa 2013.R: Se pare ca avem de a face cu o elevare a constiintei pe masura ce ne apropiem de translatia cea de-a patra dimensiune.AB: ήtr-adevar. Sunt ceva dovezi directia asta.R: Se discuta mult despre ideea translatiei r-o a patra dimensiune. Ce eamna aceasta?AB: De fapt, eamna trecerea la o frecventa de vibratie superioara. Este de asemenea legatura cu constientizarea faptului ca nu suntem separati de Creatorul nostru. Este un eveniment de genul celui numit de crestini "revenirea Glorie". A doua venire se refera mai degraba la o stare interioara, decⴠla o fiinta care vine si stabileste o ierarhie.R: C⮤ se va realiza complet aceasta translatie?AB: A patra dimensiune este mult mai plina de viata. Este o dimensiune care predomina compasiunea, elegerea si iubirea. Trecerea definitva la cea de-a patra dimensiune cred ca va avea loc re anii 2003 si 2013.R: E interesant ca si prin metodele de divinatie I-Ching se prevede un sfⲳit anul 2012.AB: Da. Nimic nu va mai fi la fel pe Pam⮴ Transformarile au eput deja. Suntem martori la "disparitia" celei de-a treia dimensiuni a vietii.
{Strik3} Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 in 2012 nu vom muri...... mai mai....anul 2012 a fost prezis de mayasi de acum 3500 de ani parca...mai este si Edgar Cayce care mai este denumit si profetul adormit...Fiecare an a fost prezis de cate un trib ca fiind ultimu pentru omenire.. wtf sa fim seriosi.. la fel cum si in prezent se trezeste cate un asa numit savant sa declare ca se termina totul.Am un feeling ca si daca s-ar sti 100% sigur fara nici un fel de indoiala ca in 2,3 ani am murii cu totii , omul de rand cand s-ar trezii dimineata tot la servici ar pleca si si-ar vedea de viata cu zi cu zi. Anunturile astea nu schimba ceva la nivel global ci sunt doar subiecte de discutie pt savanti.. si poate pt presa.
Guest ....::::LeXTeR::::.... Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 ooo da... pana in 2012 se vor intampla multe lucruri... am citit multe articole despre asa ceva.. deci sa le luam la rand. 1. Mayasii au prezis sfarsitul lumii in anul 2012. 2.Din acest lucru multi savanti au calculat si au dedus prin extraordinare calcule ca vom trece in cea de-a patra dimensiune. 3.Alti savanti au prezis va in anul 2012 polii pamantului se vor inversa si va avea loc o catastrofa inimaginabila. 4. Acuma alti savanti au prezis k pana in anul 2012 o planeta de data asta descoperita de sumerieni va trece prin apropierea planetei noastre lucru care va afecta campul gravitational al Terrei si al sistemului solar ceea ce va determina schimbari ale pozitiilor planetelor in sistemul solar. toate se vor petrece pana in 2012.. uraaa vom muri abia astept.. sper sa ajungem sincer in a4a dimensiune... am sa-mi pregatesc de pe acuma bagajele pentru cea dea 4a dimensiune... :bananadance2:
andy009 Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 Sunt mai multe teorii privind anul 2012; una din aceasta sustine ca in acel an va reeapare Atlantida(adica cu alte cuvinte Atlantida a existat.si se va reintorce intr-o noua dimensiune)Ce am gasit( pe net) legat de mitul Atlantidei, (care dupa umila mea parere chiar a existat iar Platon desi a gresit un pic locatia a spus un adevar) va comunic si voua si sper sa va intereseze macar asa ca distractie! Cea mai recenta interpretare a "mitului" Atlantidei este cea data de un anume Michael Tsarion in cartea sa "Atlantis, Alien Visitation and Genetic Manipulation" (...ca o parere personala, individul mi se pare a fi purtatorul de cuvant al unui grup din "umbra").Teoria "sa" este, se pare, din ce in ce mai mult acceptata de cercurile ufologilor, parapsihologilor, adeptilor creatiei artificiale, conspirationistilor si dezlegatorilor de mistere antice.Ce spune aceasta teorie? Conform lui Tsarion, Atlantida a existat intradevar, dar nu ca centrul unei civilizatii umane foarte avansata, ci mai degraba produsul si primul loc de adapost al unor extraterestri care au colonizat Pamantul acum vreo 30.000 ani, numiti in diferite feluri de diversele mitologii si religii (Anakimi, Djini, Titani, Ingeri cazuti, Oameni-Serpi, Serpi, etc.) In Biblie au fost numiti "Nephilimi" ("cei cazuti", "doborati") si au devenit o prezenta maligna, comitand un mare "pacat" prin interventia in evolutia omenirii.Originari din constelatia Alfa Draconis, se pare ca ar fi fost in razboi cu o alta rasa (din Pleiade?...), razboi pe care l-au pierdut. Dar invingatorii nu s-au multumit numai cu "o victorie" ci au vrut sa-i elimine definitiv si asa a inceput o urmarire de exterminare a acestor "Serpi" (nu se poate spune care erau cei buni si care erau cei rai, dar scrierile antice arata ca cei din urma au fost rai pentru populatia Terrei). Astfel acestia au ajuns in sistemul nostru solar, unde, la vremea respectiva, intre Marte si Jupiter exista o planeta, de circa 15 ori mai mare decat Pamantul, acoperita in majoritate de ape si distrusa intr-un mod misterios, dupa cum relateaza cercetarile astronomice recente (ramasitele ei sunt azi Centura de Asteroizi). Datorita acestui fapt, aceasta planeta aparea foarte stralucitoare, atmosfera ei fiind iluminata intens de reflexiile razelor solare in apa. Vazuta de pe Pamant, era considerata un al doilea soare, mitologiile antice numind-o Tiamat ("al doilea soare"), Lucifer, Phaeton, Marduk, Maldek, Rahab."Serpii" sau "Nephilimii" au instalat o baza fictiva pe aceasta planeta si s-au refugiat in schimb, pe Pamant, in caverne si-au creat prima asezare numita mai apoi Atlantida, o zona relativ restransa ca suprafata, cu densitate mare de populatie (Tsarion precizeaza ca de la ei habitarea in metropole). Se pare ca la vremea respectiva Pamantul avea alte continente (5 la numar: Appalachia, Tyrhenia, Beringia, Fennoscandia si Oceania) cele actuale fiind ramasite ale acestora. Urmaritorii au ajuns si ei la randul lor in sistemul nostru solar si s-au lasat indusi in eroare de baza virtuala creata pe Tiamat. Si pentru ca telul lor era exterminarea celeilalte rase au dezintegrat aceasta planeta. Efectul imediat a fost o mare catastrofa la nivelul sistemului solar, materializata pe Pamant cu un extraordinar potop, datorita cantitatilor imense de apa provenite. "Tsarion" merge mai departe cu ipoteza si explica astfel nasterea oceanelor Terrei, care la momentul catastrofei nu avea decat un singur ocean, ramasitele sale fiind azi Marea Neagra, Marea Moarta, Marea Caspica. Restul oceanelor de pe Pamant sunt rezultatul caderilor masive de apa provenite din explozia Tiamat-ului, spune el.Simtindu-se in siguranta pe Terra si profitand de deruta si haosul create de extraordinarul cataclism in randul populatiei bastinase si primitive, precum si de avansul lor tehnologic, Nephilimii s-au comportat fata de oamenii intalniti pe Terra ca niste zei. Astfel, s-au gandit ca foarte bine le-ar sta daca populatia Terrei ar fi sclavii lor si s-au hotarat sa-i modifice genetic in acest sens (asa se explica spune el, disparitia Neandertalienilor si aparitia Homo Sapiens). Rezultatul a fost o specie cu gene umane, dar cu capacitati intelectuale echivalente creatorilor ei, care a fost pusa la munca in folosul exclusiv al acestora. Numai ca aceasta populatie modificata genetic s-a revoltat la un moment dat (s-a "iluminat", de unde si termenul de "Illuminati") si a parasit Atlantida stabilindu-se undeva in Orientul Mijlociu.Ramasi singuri, Nephilimii au constatat ca greseala lor a fost dotarea Pamantenilor cu capacitati intelectuale si si-au propus sa mai incerce o data, creand astfel alti slujitori-oameni, dar fara intelect, "goi" dupa cum spune Biblia. (In Biblia catolica este scris ca intai a fost creat omul fizic si apoi omul spiritual, Tsarion explicand astfel cele doua etape de creatie a omului) Toate bune si frumoase la inceput, acesti oameni munceau numai pentru Nephilimi, le aduceau ofrande, ii preaslaveau ca zei. Insa, cei care parasisera Atlantida in primul val s-au intors si au inceput sa le arate celor creati ulterior, adevarata lor conditie. Initial, acestia nu au reactionat, fiind "goi" asa cum fusesera creati, insa partea feminina a fost usor sedusa de cei a caror inteligenta si putere echivalau cu cele ale zeilor pe care ii slujeau ("Sarpele" din Gradina Raiului, explica autorul). Astfel, femeile au inceput sa plece rand pe rand cu noii veniti, iar barbatii lor, pomenindu-se singuri, au considerat ca-i mai bine sa-si urmeze consoartele.Pentru a doua oara Nephilimii au ramas fara sclavii lor. De data aceasta s-au suparat foarte tare si au declansat un razboi impotriva celor creati dintai, cu arme nucleare supersofisticate (razboi pomenit in toate mitologiile). Nici ceilalti, avand aceleasi cunostinte si chiar si tehnologie, nu s-au lasat mai prejos. Ce nu au preconizat nici unii, nici altii, au fost urmarile acestui razboi feroce: schimbarea axei polare, urmata de cataclisme devastatoare care au ras de pe suprafata pamantului toate asezarile umane, inclusiv Atlantida (al doilea potop, pomenit in toate scrierile antice). Intervenind aceste cataclisme, niciuna dintre parti nu a castigat, in schimb pierderile lor au fost imense. Dupa ce lucrurile s-au potolit, Nephilimii si-au dat seama ca tehnologia lor supersofisticata a fost distrusa si nu mai puteau parasi Terra (ce folos ca aveau cunostintele si nu mai aveau tehnologia?)Din acest punct autorul incepe explicatia continuitatii acestor creaturi (Serpi) pe Pamant si interferenta lor in evolutia foarte rapida a societatii omenestiTot in aceeasi carte Tsarion explica si semnificatia anului 2012 si legatura sa cu atlantiiGata!deja ma doare capuAs vrea sa mai adaug ca unii cecetatori cred ca o parte din atlanti si-au gasit adapost pe teritoruil Romaniei...adapostindu-se in pesteri cum este Ialomicioara, si ca noi romanii am fi pe undeva urmasi atlantilor ..Deci suntem un popor cu ascendent extraterestru!
Guest ....::::LeXTeR::::.... Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 omg... :blink:.. frate.. crek in 2012 vor reveni si anii 60 cu muzik disco si cu pantaloni evazati... sfarsitul lumii din punct de vedere al modei.. si din punct d vedere muzical.. va veni si atlantida.. prima data cand am auzit aceasta teorie.. frate.. ma sperii.. crek ar trebui sa ma apuc sa strang bani sa plec prin lume sa vizitez ce e frumos cat mai este frumos.. ca poate nabii ajungem ca in Stargate si dam in a4a dimensiune si cand ajungem acolo poate dam peste niste baieti nu foarte simpatici care ne vor trimite inapoi d unde am venit in a3a dimensiune .. sau poate dak se ridica atlantida iara ies baietii astia afara si ne iau la bataie ca am poluat si ca am distrus planeta.. in orice caz.. eu abia astept anu 2012 :D sa vad ce va fi atuncea ce emotii am Previziuni ratate Apostolii au prevazut primul sfarsit al lumii pentru 31 decembrie 999, la 1.000 de ani dupa nasterea lui Hristos. Potrivit lui Nostradamus, lumea ar fi trebuit sa se sfarseasca in 1732. Apoi in 2000. In 17 decembrie 1919, seismologul si meteorologul italian Alberto Porta, a prevazut ca in acea zi conjunctia a sase planete va da nastere unui curent magnetic ce va strapunge Soarele, provocand o uriasa explozie in urma careia Pamantul va fi distrus. Pediatrul Elio Bianco a afirmat ca in 14 iulie 1960 lumea va fi distrusa de o arma secreta americana, fix la ora la ora 13 si 45 de minute. Cu ajutorul a 45 de oameni, a construit o arca cu 15 incaperi pe varful Monte Bianco. Reverendul Lee Jang Lim de la Biserica Misionara din Tami, Coreea de Sud, a anuntat ca Iisus Hristos a chemat 144.000 de credinciosi in 28 octombrie 1992, la miezul noptii, pentru a-i salva de Armageddon. Peste 100.000 de persoane, cuprinse de isterie s-au prezentat la 200 de biserici fundamentaliste, si-au lasat serviciul si familiile, donandu-si bunurile reverendului Lim. Cu o luna inainte de data prevazuta, Lim a fost arestat deoarece s-a dovedit ca investise 4 milioane de dolari in fonduri de investitii cu scadenta in 1995. Chiar si oamenii de stiinta s-au hazardat in a anunta catastrofe. Cel mai cunoscut caz a fost acela al astronomului francez Camille Flammarion, care a afirmat ca in 1910 planeta va trece prin coada cometei Halley, coada care ar contine gaze otravitoare. Deci cum au fost si astea.. o parte din ele la fel de bine si 2012 poate fi o previziune ratata.. dar parerea mea e ca prea multe extrem de multe nemaipomenit de multe teorii exista pt 2012 si tare ma-s bucura eu sa vad ca rateaza toti
bga Posted August 31, 2008 Author Posted August 31, 2008 Dupa parerea mea inca nu se stie cand va bubui sau ce se va intampla,dar in orice caz este in plina schimbare pamantul,ganditiva numai la clima cat sa putut sa se schimbe si ea!
Guest ....::::LeXTeR::::.... Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 clima este in skimbare datorita faptelor oamenilor.. acestia au creat fabrici si industrii care au poluat si au distrus stratul de ozon (stiu ca va plictisesc zicandu-va chestia asta.. dar asta este) si razele ultraviolete patrund mai usor. ploile acide din anumite zone ale lumii si kiar tornadele care au inceput sa fie tot mai frecvente in lume.. deja in Romania noastra au fost semnlate tornade de vreo 3 sau 4 ori in ultimii 3 ani.. in dobrogea si din cate tin eu minte tot aicea a exista acuma 1 an parca o furtuna de nisip, fenomen complet ciudata pentru aceasta regiune a lumii
Phyxyon Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 Prea multe filme SF lansate de curand se vede . Acesti oameni de stiinta ar treb sa se ocupe cu alte lucruri decat de ne arunce previziune de 2 bani si 3 lei ca in x an va dispare Terra . Tin sa cred ca rasa umana nu stie nici 1% din "secretele" Pamantului . Atata timp cat toti suntem paranoici , egoisti , nebuni dupa putere , nu vom realiza nimic . As vrea sa vad ziua cand vom avea un guvern eficiente - de nivel mondial , o singura moneda , o singura limba sa fie ca o singura tara . Sunt prea multe lucruri are ne-au invrajbit de-a lungul mileniilor : religia , culoarea , nationalitatea , modul de a gandi . Sa vad o generatie mai deschisa la minte , mai realista si mai "fair-play" . Oameni "cu cap" , ca ai sa ajungi la un moment dat sa constientizezi ca banii sunt un bun care te ajuta nu pentru care sa traiesti . Nu stiu de ce insa tot timpul religia are o contributie pentru regresul omenirii . Inchizitia , fanatismul musulman si budist , genocidele aztecilor , musulmanilor si nemtilor . Am ajuns putin off topic :P Oricum nu se stie ce va fi maine dar pana in 2012 . As fi curios sa traiesc pana in ziua in care vom fi sau vom contacta o alta civilizatie nonpamanteana . Sunt lucruri infinite de invatat pe Pamant ce sa mai zici de Univers.
Guest ....::::LeXTeR::::.... Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 poate chuck norris face parte din civilizatia celor din atlantida.. oricum oamenii nu vor putea niciodata si tin sa subliniez NICIODATA nu vore reusi sa traiasca sub o singura limba moneda religie si sa fim fair-play. De ce ? Pentru ca omul este genetic programat sa gandeasca asta inseamna k el intodeauna isi va dori mai mult si mai mult si dupaia toti ii vor urma exemplul si tot asa.. n-avem cum sa ajungem la o oarecare intelegere intre popoare... cum a fost si cu Turnul din Babel fapt relatat in Biblie. Oamenii au incercat sa construiasca un turn ca sa ajunga la ceruri sa-l vada pe Dumnezeu, dar El i-a facut pe toti sa vorbeasca in limbi diferite si sa nu sa se mai inteleaga intre ei. Sau legenda lui Cain si Abel ura fata de altii si dorinta de mai mult este un lucru din antichitate.. ura si dorinta de mai mult..
Phyxyon Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 Faza cu Turnul din Babel se cam bate cap in cap cu Biblia . Crestinsmul , islamismult si budismult si cam toate religiie importante din lume au acelasi fundament doar ca sunt hyperbolizate intr-un anumit mod depinzand de zona in care se afla acea religie . Daca , Creatorul nostru - indiferent cum vrem sa-l numim Allah , Dumnezeu , etc ne indeamna sa traim in pace prin mesajele biblice atunci de ce in legenda turnului "Seful" ne-a facut sa nu ne putem niciodata intelege intre noi . ;) Nu are nici o ogica
Heini Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 Maxim ! :> stiu ca trebuia sa ne cada` 1 Asteroid in cap prin 2012 park asa .... cu ala ce se mai intampla ? #-o
iLoveCalifornia Posted August 31, 2008 Posted August 31, 2008 Niciodata nu stii cand te loveste. A prezis cineva de uraganul katrina?