POLAND Posted May 30, 2008 Posted May 30, 2008 Descoperire spectaculoasă în Brazilia. Guvernul a găsit un trib izolat, în jungla amazoniană de la graniţa Braziliei cu Peru. Este pentru prima dată când membrii acestui trib au fost fotografiaţi de o echipă de etnologi de la o fundaţie guvernamentală braziliană.Unul din reprezentanţii organizaţiei a declarat că a văzut şase colibe şi o parcelă mare de pământ cultivată. În jur luptători "puternici şi sănătoşi". Cercetătorii nu au descoperit însă cărui trib aparţineau.Fotografiile îi arată pe luptători cum îşi îndreaptă săgeţile spre avionul care le survola teritoriul.Un etnolog brazilian a declarat că în zonă există patru triburi izolate de restul lumii pe care fundaţia le monitorizează de 20 de ani, însă niciodată nu a încercat să intre în contact cu indigenii. Guvernul brazilian interzice invadarea teritoriului locuit de ei.Survival International, o organizaţie non guvernamentală britanică, a atras atenţia că indienii din Peru sunt ameninţaţi de defrişările ilegale.La nivel mondial sunt peste 100 de triburi care nu au nici un contact cu lumea civilizată. Majoritatea se găsesc în Peru şi Amazon.PozaPozaPozaSursa: Realitatea TV
spriTewus Posted May 30, 2008 Posted May 30, 2008 Interesant . Chiar e buna stirea :D. Nu stiam ca mai exista triburi care nu au nici o legatura cu civilizatia .
Velasquez Posted May 30, 2008 Posted May 30, 2008 Ma mir ca exista asa ceva si nu au fost inca descoperiti :(
Domino628 Posted May 30, 2008 Posted May 30, 2008 nu par prea prietenosi pai cred ca ar fi utili pt cercetatori,sa vada cum sau dezvoltat izolati in jungla,ce tehnologii au,etc
iLoveCalifornia Posted May 30, 2008 Posted May 30, 2008 Astia sunt cei care sufera cel mai mult din cauza defrisarilor si sunt cei mai eco oameni din lume.Oare pe ce limba vorbesc , azteca :-?
Guest n00bletzel Posted May 30, 2008 Posted May 30, 2008 Foarte interesant, dar imi pare rau de iei ca, se nasc si traiesc in asemenea mediu/condiiti.
Lucian Posted May 30, 2008 Posted May 30, 2008 Foarte interesant, dar imi pare rau de iei ca, se nasc si traiesc in asemenea mediu/condiiti.sunt mai sanatosi decat noi :-?
Razvan Posted May 30, 2008 Posted May 30, 2008 nu par prea prietenosi pai cred ca ar fi utili pt cercetatori,sa vada cum sau dezvoltat izolati in jungla,ce tehnologii au,etc ce tehnologii au: avioane stealth, arcuri cu laser samd Astia sunt cei care sufera cel mai mult din cauza defrisarilor si sunt cei mai eco oameni din lume. Oare pe ce limba vorbesc , azteca :-? asta ma intereseaza si pe mine.. cred ca un dialect totusi.. sunt mai sanatosi decat noi :-? "Unul din reprezentanţii organizaţiei a declarat că a văzut şase colibe şi o parcelă mare de pământ cultivată. În jur luptători "puternici şi sănătoşi"." La nivel mondial sunt peste 100 de triburi care nu au nici un contact cu lumea civilizată. Majoritatea se găsesc în Peru şi Amazon. wow mama.. chiar foarte interesanta stirea.. am auzit si eu pe linkmania ceva despre care chiar nu stiam nimic..
tasedano Posted May 30, 2008 Posted May 30, 2008 (edited) Oare pe ce limba vorbesc , azteca :-?n'are cum,aztecii au trait pe teritoriul de astazi al Mexicului iar acest trib a fost descoperit in Brazilia (aproape de granita cu Peru)LE “Acesti locuitori ai Planetei sunt in pericol, vor fi fortati sa isi paraseasca teritoriile, vor fi omorati sau nu vor putea sa faca fata, noilor boli”, atrage atentia organizatia National Indian Foundation.Directorul organizatiei, Stephen Cory spune ca noile fotografii arata clar, faptul ca acesti oameni exista cu adevarat si ca ei au nevoie de protectie, in caz contrar, fiind in pericolul extinctiei.Fotografiile au fost luate in timpul mai multor survoluri, in perioada 28 aprilie-2mai 2008. Conform imaginilor, indigenii, impreuna cu familiile lor locuiesc in sase colibe cunoscute sub denumirea de malocas. Guvernul Brazilian a reusit sa dea de urma a cel putin alte patru astfel de triburi, in ultimii 20 de ani.Sursa 9AM Edited May 30, 2008 by tasedano
Razvan Posted May 30, 2008 Posted May 30, 2008 nu par prea prietenosi pai cred ca ar fi utili pt cercetatori,sa vada cum sau dezvoltat izolati in jungla,ce tehnologii au,etc ce tehnologii au: avioane stealth, arcuri cu laser samd Astia sunt cei care sufera cel mai mult din cauza defrisarilor si sunt cei mai eco oameni din lume. Oare pe ce limba vorbesc , azteca :-? asta ma intereseaza si pe mine.. cred ca un dialect totusi.. ma mai interesez si iti zic si tie ;) sunt mai sanatosi decat noi :-? "Unul din reprezentanţii organizaţiei a declarat că a văzut şase colibe şi o parcelă mare de pământ cultivată. În jur luptători "puternici şi sănătoşi"." La nivel mondial sunt peste 100 de triburi care nu au nici un contact cu lumea civilizată. Majoritatea se găsesc în Peru şi Amazon. wow mama.. chiar foarte interesanta stirea.. am auzit si eu pe linkmania ceva despre care chiar nu stiam nimic..
lexboy Posted May 30, 2008 Posted May 30, 2008 Sa mor de am stiut ca mai exista oameni din astia , ar fi interesant un documentar , despre limba lor , traditii , de cat timp sunt acolo etc. Ps: care imi poate zice ceva titluri de filme cu asemenea subiect (canibali , salbateci etc.) ? nu gen 10000 bc
m4x Posted May 30, 2008 Posted May 30, 2008 Crezi ca nu se face documentar ? :) Dar o sa fie greu cu, comunicarea presupun. Dar din cate am vazut e un trib mic, oare ce nume le mai dau si lor ?
lexboy Posted May 30, 2008 Posted May 30, 2008 Film ar fi usor de facut , ar inventa ei un nume dat de oamenii civilizati , si o limba facuta la nimereala pe moment de catre actori ) , documentar mai greu
galklyfe Posted May 30, 2008 Posted May 30, 2008 Era imposibil sa nu mai existe triburi care sa nu detina nici o legatura cu lumea , iar daca ar disparea nu cred ca ar fi o problema sunt prea putini poate doar culturala
Andrei_MG Posted June 2, 2008 Posted June 2, 2008 ma mira faptu k abia acu a fost descoperit :blink: oare ce ar pati unu daca sar duce intre ei sa incerce sa vb cu ei :-" ?
PoC Posted June 2, 2008 Posted June 2, 2008 dupa cum arata si ce nervosi erau ca ii fotografia, sa nu fie canibali ^^ oricum e foarte interesant, noi ne batem capul cu PC-uri cu sisteme de operare cu counter, multi dintri noi nu ar putea trai fara tehnologie si acei oameni, nu au vazut in viata lor asa ceva si se lupta tot cu bete si arcuri
[IlluSioN] Posted June 2, 2008 Posted June 2, 2008 dupa cum arata si ce nervosi erau ca ii fotografia, sa nu fie canibali ^^ oricum e foarte interesant, noi ne batem capul cu PC-uri cu sisteme de operare cu counter, multi dintri noi nu ar putea trai fara tehnologie si acei oameni, nu au vazut in viata lor asa ceva si se lupta tot cu bete si arcuri canibali :) u nu mananci carne ? ce nervosi erau cand a trecut elicopteru ala pe acolo (sau ce era)
Lucian Posted June 2, 2008 Posted June 2, 2008 ' date='Jun 2 2008, 20:15' post='2818521']canibali :) u nu mananci carne ? ce nervosi erau cand a trecut elicopteru ala pe acolo (sau ce era) carnivor =/= canibal
PoC Posted June 3, 2008 Posted June 3, 2008 ' date='Jun 2 2008, 20:15' post='2818521']canibali :) u nu mananci carne ? ce nervosi erau cand a trecut elicopteru ala pe acolo (sau ce era) ma bucur ca tu te consideri canibal .... nu stiu ce sa spun ... uite aici http://dexonline.ro/search.php?cuv=canibal poate te ajuta sa intelegi sensul cuvantului
Diabolik_01 Posted June 3, 2008 Posted June 3, 2008 Este destul de incredibil ca in anul 2008 sa existe inca aceste forme "primitive" de civilizatie , dar deh , asa au fost invatati nimeni nu-i poate schimba.
Burne Posted June 3, 2008 Posted June 3, 2008 cum ar fi sa ii duca cu forta in new york sau tokyo :D?
Glau Posted June 3, 2008 Posted June 3, 2008 cum ar fi sa ii duca cu forta in new york sau tokyo :D?Ar muri :blink: #Ce interesant ca mai exista triburi de genul acesta. Unii oameni chiar sunt rupti de "realitate",realitatea noastra. :D
RaifalM3n Posted June 3, 2008 Posted June 3, 2008 ba ma amuza ca sunt in rosu aia doi ) creka au ceva talent cu arcu iti dai seama un mini razboi cu dastia )