Jump to content
7even

A murit Colea Răutu

Recommended Posts

Actorul de teatru şi film Colea Răutu a decedat, marţi, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde era internat de mai bine de o săptămână, acesta suferind de ciroză.

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Gheorghe Iana, a declarat, pentru MEDIAFAX, că actorul Colea Răutu, care era internat în unitatea sanitară de zece zile, suferind de ciroză, a decedat marţi, în jurul orei 18.00.

Iană a precizat că actorul Colea Răutu avea o suferinţă hepatică mai veche, starea acestuia agravându-se în ultimele săptămâni.

Colea Răutu s-a născut la 28 noiembrie 1912, în localitatea Bălţi, din Basarabia. A urmat Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, apoi o îndelungată activitate teatrală, fiind actor la diferite teatre, printre care Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", Teatrul de Operetă, Teatrul de Stat dinPiteşti, Teatrul Giuleşti, TNB, Teatrul "C. Nottara".

Printre distincţiile primite se află titlul "Artist Emerit", Premiul de Stat, Premiul de la Karlovy-Vary, Premiul Festivalului de la Moscova.

De asemenea, a jucat în numroase filme, precum: "Desfăşurarea" (1954), "Bijuterii de familie" (1957), "Setea" (1960), "Castelanii" (1964), "Fantomele se grăbesc" (1966), "Răzbunarea haiducilor" (1968) - Ibrahim, "Mihai Viteazul" (1970) - Murad III, "Haiducii lui Şaptecai" (1971) - Mamulos, "Nemuritorii" (1974) - Iusuf Paşa, "Ştefan cel Mare - Vaslui 1475" (1975) - Soliman Paşa, "Toate pânzele sus!" (1976) - Spânu, "Ultima noapte de dragoste" (1979), "Cel mai iubit dintre pământeni" (1993).

A fost membru UCIN şi UNITER.

mediafax
Link to comment

Dumnezeu sa odihneasca sufletul domnului Colea Rautu.Am crescut cu filmele lui si nu voi uita niciodata filmele in care a jucat domnia sa.Inca odata condoleante...

P.S. mai lasati R.I.P-urile,omul era roman si plus de asta merita mai mult zic eu.

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...