Jump to content
Luci

Mielul, agent de campanie

Recommended Posts

Posted

Candidaţii pentru alegerile locale s-au lansat într-o adevărată cursă a pomenilor, pentru care nevoiaşii se calcă în picioare

Pe măsură ce alegerile locale se apropie, partidele şi candidaţii devin din ce în ce mai darnici cu votanţii. Ofertele sunt cât se poate de diversificate: carne de miel pentru masa de Paşte, oi vii, găleţi, plase cu cartofi sau drumuri gratuite până în Ungaria cu autobuzul.

În Bucureşti, câteva zeci de pensionari s-au călcat în picioare pentru a primi o pungă cu alimente oferită de Marian Vanghelie. Biroul Electoral Central a decis că partidele nu au voie să ofere cetăţenilor, pe durata campaniei, alimente, ţigări, alcool şi orice bunuri cu valoare semnificativă.

În Joia Mare, zeci de bătrâni s-au încăierat pentru câteva pungi de mâncare, distribuite prin CAR Omenia Sector 5 şi trimise de primarul PSD, Marian Vanghelie. Alertaţi că la casa de ajutor reciproc se dă mâncare gratis, pensionarii s-au aşezat încă de la cinci dimineaţa la coadă pentru un pachet umanitar ? cârnaţi, salam, suc şi cozonac ? de 50 de lei.

După ce s-au terminat cele 4500 de pachete, a fost nevoie de intervenţia jandarmilor. ?Murim de foame", s-a revoltat unul dintre bătrâni. Alţii au cerut ca pachetele să se distribuie pe baza carnetului de cotizant. O femeie bolnavă, confuză în îmbulzeală, auzise că mâncarea este trimisă de prinţesa Margareta. Prinşi în mulţimea care se retrăgea către case, nemulţumiţii au început să se îmbrâncească.

Zeci de bătrâni au căzut. Unii cu pungile în mână se chinuiau să se ridice de la pământ, în timp ce din spate alţi bătrâni se prăbuşeau peste ei. Prezenţi la faţa locului, jandarmii au intervenit, i-au despărţit şi i-au trimis acasă pe bătrâni. ?Cea mai mare violenţă este sărăcia", a comentat Cristian Diaconescu, candidatul PSD la Primăria Bucureştiului, episodul de la sectorul 5.

PSD te trimite la shopping în Ungaria

Conducerea organizaţiei municipale a PSD Arad a gândit o strategie electorală menită să dea roade: timp de două zile, va pune la dispoziţia arădenilor autocare pentru a-i transporta în Ungaria. Amatorii de shopping electoral, pentru că există deja înscrişi, vor putea să îşi cumpere, produse ieftine pentru Sărbătorile Pascale din supermarketu?rile din oraşul Mako, situat la aproximativ 20 kilometri de graniţa româno-maghiară.

?Vom organiza această acţiune pentru a demonstra că în Ungaria se pot face cumpărături mai ieftin. Vom pune la dispoziţie aproximativ 100 de locuri pentru cei care vor să meargă în Ungaria la cumpărături", a declarat Dorel Căprar, şeful organizaţiei PSD şi candidat pentru postul de primar al municipiului. El a susţinut că deja la sediul organizaţiei au fost înregistrate zeci de cereri din partea celor care doresc să meargă în Ungaria la cumpărături înaintea sărbătorii Paştelui.

Miel de la PD-L, oi de la PNL

La Ghermăneşti, unii bi?nevoitori au împărţit cetăţenilor carne de miel în pungi inscripţionate cu ?PD-L învingător". Meniul electoral a fost mai uşor la Bistriţa. Membrii organizaţiei PD-L au împărţit oamenilor care treceau prin centrul oraşului bomboane, sucuri şi felicitări de Paşti, dintr-un cort inscripţionat cu sigla PD-L.

Biroul Electoral Judeţean Cluj a fost sesizat ieri că actualul primar liberal Vasile Bodocan a recurs la pomeni electorale, pentru a influenţa alegătorii. Potrivit sesizării, Bodocan ar fi împărţit 25 de oi etnicilor rromi din comună pentru a le obţine bunăvoinţa.

Primarul Vasile Bodocan ne-a declarat că afirmaţia este doar parţial adevărată. ?Am oferit câteva oi, mult mai puţine, unor familii sărace, fără a le pretinde însă susţinerea electorală. Am ajutat aceste familii sărmane şi cu alte ocazii, şi în alţi ani, fără a le pretinde sprijin în alegeri", susţine Bodocan.

Plase cu cartofi, găleţi sau umbrele în schimbul votului

Organizaţia PSD Petroşani a fost acuzată de către un jurnalist din Valea Jiului că membri ai PSD Petroşani ar fi oferit plase cu cartofi în cartierul Aeroport pentru a convinge oamenii să-i voteze. Jurnalistul s-a înscris recent în PSD şi a vrut să candideze, pe un loc eligibil, pe listele acestui partid pentru Consiliul Local Petroşani, dar

s-ar fi încercat eliminarea lui din cursă de către apropiaţi ai preşedintelui organizaţiei.

După ce a renunţat la candidatură, jurnalistul a relatat că PSD Petroşani a împărţit plase cu cartofi într-unul dintre cele mai sărace cartiere din municipiu cu indicaţia de a-i vota la alegeri. Preşedintele PSD Petroşani, Haralambie Vochiţoiu, a recunoscut că s-au dat pachete oamenilor, în urmă cu circa două luni de zile, dar a precizat că a fost vorba de un gest umanitar şi nicidecum de pomană electorală.

Acesta mai spune că printre alimentele oferite se aflau şi cartofi, ulei, zahăr şi n-a cerut nimănui să-l voteze în schimbul ajutorului, pentru că ?era oricum prea devreme pentru campanie". (Mihaela Floroiu,Cezar Pădurariu, Paula Bulzan, Alice Baciu, Maximilian Gânju, Oana Iuraşcu)

Fără mobile la urnă

Biroul Electoral Central a decis interzicerea accesului în cabinele de vot cu orice fel de aparatură de înregistrare sau captură de imagini, cum ar fi aparate foto sau telefoane mobile. Decizia a fost luată în urma unei sesizări depuse de Asociaţia Pro Democraţia, care a solicitat interzicerea explicită a accesului în cabinele de vot cu orice fel de aparatură de înregistrare sau captură de imagini.

APD şi-a motivat solicitarea argumentând că o astfel de decizie ar face imposibilă verificarea modului în care alegătorii şi-au exprimat opţiunea electorală şi ar elimina, în consecinţă, principala metodă de control folosită în cazul mitei electorale.

Potrivit unor surse politice din Craiova, organiazţia PD-L din oraş intenţiona să facă cadou alegătorilor care vor pune ştampila pe candidatul partidului un telefon mobil. Alegătorul urma să primească aparatul, să intre cu el în cabină şi să fotografieze votul. Pe baza fotografiei, votantul primea telefonul.

Sursa:Adevarul

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...