Fury Posted February 29, 2008 Posted February 29, 2008 Preţurile la produsele de panificaţie ar putea creşte din luna mai, întrucât scumpirea grâului la nivel mondial a determinat firmele româneşti să exporte, iar cantităţile de grâu livrate în afară "vor fi aduse înapoi" în luna mai, la un preţ mai mare, potrivit preşedinteluil patronatului Rompan."Din păcate, ce s-a întâmplat în ultimele zile, când preţul grâului a crescut cu 30 de euro pe tonă, mari cantităţi de grâu pleacă la export, se duc acolo unde oferta este mai bună. Dacă grâul pleacă la export acum, îl vom aduce înapoi în mai, mai scump, ceea ce se va vedea şi în preţul produselor finite, din luna mai", a declarat, vineri, preşedintele patronatului Rompan, Aurel Popescu.Din vara anului trecut firmele din domeniul panificaţie au anunţat scumpiri treptate, din cauza creşterii consturilor de producţie, în special a celui cu materia primă. Recolta de grâu a fost una dintre cele mai slabe ale României de după 1990, astfel că oferta de pe piaţa internă a fost redusă.În plus, la nivel european şi mondial preţul grâului a crescut semnificativ, producţiile din mai multe state fiind afectate de secetă.Producţia totală de cereale realizată de România în 2007 a fost de mai puţin de 7,5 milioane de tone, reprezentând jumătate din cantitatea obţinută în anul precedent (15,7 milioane de tone), dar şi cea mai mică recoltă de după 1990. Producţia de grâu de anul trecut a totalizat circa trei milioane de tone, cu 44% mai puţin decât în anul precedent.Pentru acest an agricol estimările indică o producţie în creştere. Suprafaţa cultivată cu grâu, cea mai importantă cultură de toamnă, a crescut la 2,15 milioane de hectare, de la circa două milioane de hectare în anul precedent. mediafax
Zym3r Posted February 29, 2008 Posted February 29, 2008 chiar ne era dor de o crestere, si asa avem preturi scazute la produsele alimentare si salarii extrem de mari :-"
Morgo Posted February 29, 2008 Posted February 29, 2008 in sfarsit au scumpit paine chiar era prea ieftina....pff ce uameni
iNm Posted February 29, 2008 Posted February 29, 2008 Bineinteles ... la ce salarii sunt in Romania era nevoie de o noua scumpire
Mysterio Posted February 29, 2008 Posted February 29, 2008 yeey.. bv Romania .. din ce in ce mai tare .. si te mai intrebi de ce fura lumea..
menace Posted February 29, 2008 Posted February 29, 2008 yeey.. bv Romania .. din ce in ce mai tare .. si te mai intrebi de ce fura lumea..Fura de foame, si salarii prea mici. :tiphat:
de7con Posted February 29, 2008 Posted February 29, 2008 Buna marirea, chiar o asteptam. Din cei 20 cei RON care-i primesc zilnic, puteam sa cumpar atat de multe, si imi ajungeau si de vro 3 paini... NOT. Ce oameni, bai frate
Dropkillerz Posted February 29, 2008 Posted February 29, 2008 si se mai mira de ce pleaca lumea din tara si lasa carduri de copiii acasa ;)
LeX LuTHoR Posted February 29, 2008 Posted February 29, 2008 Era de asteptat ca o sa se scumpeasca painea, din moment ce va creste si pretul tigarilor, carburantilor ETC. Abia astept sa plec dracu din mizeria asta de tara.
1/2 Man 1/2 Amazing Posted February 29, 2008 Posted February 29, 2008 Abia astept sa plec dracu din mizeria asta de tara. Iti dau bani de drum? on-t: sa o scumpeasca, si asa nu consum. sper ca acuma va renunta mai multa lume la un "aliment" care nu`si are rostu ( e o umplutura)
Agr3siv Posted March 1, 2008 Posted March 1, 2008 Nu mai mancati paine oameni buni. Painea prosteste...
galklyfe Posted March 1, 2008 Posted March 1, 2008 Nu mai mancati paine oameni buni. Painea prosteste... da in curand o sa avem o silueta de invidiat toti romanii