Critica politicii fiscale din România de azi

[gimy100]

Critica politicii fiscale din România de azi

Postat la 2008-02-26

Una dintre deficienţele majore ale actului de guvernare, cu impact direct asupra vieţii cetăţeanului, a constat în setul de politici fiscale pe care puterea de dreapta le-a aplicat în ultimii trei ani. În tradiţia statelor civilizate, ca şi în cea a paradigmei europene a momentului, fiscalitatea reprezintă un mijloc de stimulare a dezvoltării economice prin atragerea de investiţii directe şi indirecte, dar şi o cale de redistribuire echitabilă a prosperităţii către toţi creatorii de valoare adăugată. Nevoia de eficienţă se exprimă şi prin elaborarea unei legislaţii cât mai simple şi mai puţin discriminatorii. Fiscalitatea este în primul rând un mijloc şi nu un scop în sine. Finalitatea sa constă în asigurarea accesului la un nivel decent al prosperităţii pentru categorii cât mai largi de cetăţeni şi în stimularea dezvoltării economice pe termen lung, în beneficiul general al comunităţii şi contribuabililor.

România înregistrează astăzi eşecuri majore şi pe acest segment al politicilor publice, iar efectele sunt deja simţite de noi toţi. Fiscalitatea excesiva a fost păcatul strategiei economice a dreptei româneşti post-revoluţionare, dar şi raiul de refugiu al administraţiei care şi-a drapat incompetenţa în sporirea şi diversificarea constantă a impozitelor şi taxelor. Actualul guvern nu face decât să demonstreze că şi-a însuşit cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună greşelile trecutului. Cheia de boltă a programului economic cu care Executivul de azi a venit la putere a fost aşa-zisa cota unică de 16%, care a necesitat în epocă o ediţie specială a ?Monitorului Oficial”. Efectele acestei măsuri în stimularea fără precedent a consumului, cu impact direct asupra deficitului de cont curent, şi-au dovedit deja rolul contraproductiv.

Respectiva ?inovaţie fiscală”, proclamată drept panaceu al problemelor economice ale României, şi-a epuizat curând limitele, graţie caracterului ei simplist şi absenţei unor politici fiscale susţinătoare şi coerente. Simplificarea aparentă a impozitării a coincis însă cu creşterea impunerilor cu mai mare adresabilitate socială, cum au fost impozitarea veniturilor întreprinderilor mici şi mijlocii, care s-a dublat în 2005. Merită menţionat că acest segment al economiei reprezintă unul din motoarele de creştere ale zonei euro. Impozitul pe dividende a fost majorat la 16%, ca de altfel şi veniturile provenite din operaţiuni pe piaţa de capital, fapt de natură să descurajeze activităţile micilor investitori autohtoni. Pe parcursul ultimilor ani, guvernului i-a lipsit minimul interes pentru stimularea dezvoltării durabile. Ideea desfiinţării impozitului pe profitul reinvestit a fost respinsă cu obstinaţie, iar posibilitatea reducerii impozitului pe capitalul repatriat nu este luată în calcul, chiar dacă ar veni în întâmpinarea intereselor unor categorii sociale receptive la abordările liberale. În altă ordine de idei, cota unică a diminuat baza încasărilor la bugetul de stat, fapt semnalat de către instituţiile internaţionale financiare, iar în prezent Ministerul Economiei şi Finanţelor nu reuşeşte să convingă Comisia Europeană că are capacitatea de a controla deficitul bugetar. Singura soluţie concretă pe care a propus-o până acum este completarea încasărilor prin trecerea sumelor rezultate din taxarea tranzacţiilor imobiliare la bugetul central, în dauna administraţiilor locale. De aceea, avem motive să ne temem că ne aflăm abia la începutul unei serii de ?inovaţii” care frânează şansele reformei structurale.

În ceea ce priveşte apetitul investitorilor pentru România, el nu poate fi în nici un caz motivat de fiscalitate. Forurile reprezentative ale oamenilor de afaceri reclamă tocmai caracterul împovărător al sistemului de impozitare şi instabilitatea legislativă. Marile companii care iniţiază proiecte în diverse regiuni ale ţării sunt atrase aici, în primul rând, de existenţa unei forţe de muncă aptă să asigure reducerea costurilor de producţie şi de poziţia geografică, într-o zonă de emergenţă economică. Politica fiscală a Executivului nu încetează să-i trateze ca inamici publici tocmai pe cei care generează creşterea economică. Deşi a fost ?reformat” de câteva ori, Codul Fiscal a fost fidel ideii de a impozita munca şi inovaţia, sursele esenţiale ale ridicării competitivităţii. Conform unui raport recent al Băncii Mondiale, România ocupă un loc fruntaş la numărul de taxe şi impozite, dar se află în partea inferioară a clasamentului în ceea ce priveşte gradul de colectare a acestora. Codul Fiscal a fost modificat de câteva ori în pe parcursul ultimei legislaturi, iar imperfecţiunile sesizate de partenerii sociali au fost cosmetizate prin ordine ministeriale. Odiseea taxei pentru prima înmatriculare nu s-a încheiat nici până azi. Totul a culminat cu recentele propuneri ale Ministerului Muncii, referitoare la includerea unor categorii de venituri ale angajaţilor în baza de impozitare. Dincolo de caracterul aberant al reglementărilor, şocantă este maniera în care ordinul ministerial care interpretează un act legislativ, a fost modificat printr-unul nou, emis în aceeaşi zi. Executivul reuşeşte să reînvie practica anilor 1997-2000, când fiecare minister dispunea de fonduri speciale, rezultate din aplicarea de taxe proprii, iar apetitul clienţilor politici era satisfăcut prin majorarea accizelor la produse de strictă necesitate. Miniştrii actuali se dovedesc foarte talentaţi în a propune taxe pe vicii, dar se feresc să bonifice virtutea esenţială a cetăţenilor, munca.

Politica bugetară din ultimii ani a venit în întâmpinarea mediului privat, stimulând mai ales achiziţia de bunuri private, dar a menţinut spiritul discriminator în raport cu majoritatea cetăţenilor şi nevoile lor. Opinia publică nu are acces la informaţii pertinente referitoare la eficienţa cu care sunt utilizate finanţele publice, dar suntem cu toţii obligaţi să plătim tot mai mult în contul unor servicii de calitate îndoielnică. Asistenţa medicală, învăţământul, serviciile publice, marile proiecte cu destinaţie socială se confruntă cu subfinanţarea cronică, iar rectificările bugetare proiectate vor diminua, probabil, tot fondurile destinate acestora. O astfel de distribuţie a valorii adăugate, creată de ansamblul societăţii, în folosul exclusiv a mai puţin de 10% din populaţie, nu are nimic în comun nici cu nevoile de dezvoltare, nici cu standardele europene. Cetăţenii români ştiu că echitatea socială reprezintă una dintre valorile asumate de Uniunea Europeană în efortul de a eficientiza economia şi nu mai sunt dispuşi să fie ţinte în poligonul unor experienţe aşa-zis liberale, cu profund caracter de injustiţie socială!

De aceea, facem apel la Guvern şi la toate partidele politice din Parlament să se gândească în primul rând la binele public, la toţi cetăţenii României cărora trebuie să le asigure cadrul general de realizare a standardelor unei vieţi decente, în consonanţă cu obiectivele asumate privind dezideratele economice şi sociale ale unui stat membru respectat al Uniunii Europene.

26 februarie 2008

Vasile Puşcaş,

Deputat PSD

PSD.RO

[Dropkillerz]

foarte interesant..........

Următorul post de genul acesta se va solda cu warn up!

Edited February 27, 2008 by IceMan