Jump to content
Mayhem_

El clonează oameni!

Recommended Posts

Desfăşurate în cel mai mare secret, experimentele genetice ale doctorului american Andrew French au dat roade, el fiind în prezent primul “creator de oameni în laborator”, informează Reuters. Până în prezent French a creat cinci embrioni umani din celulele luate de pe pielea unor pacienţi.

Firma americană de inginerie genetică Stemagen din California a recunoscut oficial că a clonat oameni pentru a trata maladii incurabile. Cel care s-a ocupat de întregul proces a fost dr. Andrew French, care a coordonat o echipă de cecetători.

El a folosit câteva celule prelevate de pe pielea a doi pacienţi şi au obţinut cinci embrioni umani. În urma verificărilor ulterioare, cercetătorii conduşi de Andrew French au descoperit că din cei cinci embrioni, doar trei erau clonele celor doi pacienţi. Conform declaraţiilor oferite de reprezentanţii firmei, embrionii au fost distruşi în timpul verificărilor din laborator.

“Deşi lucrarea este un pas important în dezvoltarea celulelor şuşă pentru clonarea terapeutică, trebuie efectuate mai multe teste pentru a putea verifica rezultatele şi aplicaţiile acestor clone”, a explicat “creatorul de oameni”.

French a explicat că a obţinut aceşti embrioni folosind 25 de ovocite, celule feminine, provenite de la donatoarele voluntare. El nu e primul doctor care a încercat să cloneze oameni, în 2005 specialiştii de la Universitatea britanică Newcastle realizând în premieră această operaţiune condamnată de Biserică.

În 2004, doctorul coreean Hwang Woo-suk a declarat că a reuşit să creeze în laboratorul propriu primii embrioni umani clonaţi. Însă în urma expertizelor atente ale unei comisii internaţionale de cercetători s-a descoperit că afirmaţiile erau complet false. Doctorul coreean a fost atunci acuzat de fraudă.

Până la French testele au eşuat, neputând fi vorba de o clonare propriu-zisă care să poată fi demonstrată ştiinţific. Astfel, americanul e primul doctor care reuşeşte să creeze clone.

Sursa: www.click.ro

Link to comment

Clonare ,,, cea mai mare prostie.

Tot natural este cel mai bine ... si cel mai frumos :D

tu confuzi clonarea reala cu clonarea din filmele cu arnold. oamenii de stiinta incearca din rasputeri sa poata clona oamenii pt organe (rinichi, plamani, inima etc) pt a trata oameni bolnavi, nu pt a inlocui oamenii cu clonele cum dai tu de inteles. cum poti sa zici de clonare ca e o prostie :blink:

Adica tu zici il clonam x il crestem pana la 20 de ani si apoi il omoram sa-i luam organele :right: ajutam lume nu gluma.

Link to comment

Adica tu zici il clonam x il crestem pana la 20 de ani si apoi il omoram sa-i luam organele :right: ajutam lume nu gluma.

Incearca un test de iq tu si cu restu care sunteti doamnnee vaii clonare.

Sper sa le reuseasca ar fi perfect sa scapam de toate boliile care sunt in prezent fatale.

Link to comment

dap ii cloneaza pt organe k in filmu ala biggrin.gif cum ii zice k nu mai stiu cand fug clonele alea 2

The Island :happy1:

Cred ca pe viitor , dupa ce va fi mai dezvoltata tehnologia asta a clonarii , va devenii ceva util daca se ramane la clonarea doar de organe , nu si de fiinte umane.

Link to comment

Adica tu zici il clonam x il crestem pana la 20 de ani si apoi il omoram sa-i luam organele :right: ajutam lume nu gluma.

ii cam dau dreptate aici :|

ma gandesc ca organele unui nou nascut nu prea ar fi bune pentru un om in toata firea, deci clona trebuie crescuta. si daca e sa cresti clona pana la o "varsta potrivita" ( ce naspa suna, parca vorbesc de venirea craciunului si taierea porcilor :| ) ar fi 2 probleme:

1. pana cand creste clona, pacientul ar putea muri.

2. nu ar fi etic sa omori clona sa salvezi alta viata.

stie cineva mai multe despre cum au de gand sa procedeze?

Link to comment

stim prea putine noi , probabil ce stim noi acum americanii faceau acu 30 ani , in prezent cine stie ce este tinut secret...

eu nu inteleg ceva : cloneaza omu in toata regula , sau doar creeaza niste organe intr-un mediu propice ... daca e asa este o descoperire mare..

Link to comment

tu confuzi clonarea reala cu clonarea din filmele cu arnold. oamenii de stiinta incearca din rasputeri sa poata clona oamenii pt organe (rinichi, plamani, inima etc) pt a trata oameni bolnavi, nu pt a inlocui oamenii cu clonele cum dai tu de inteles. cum poti sa zici de clonare ca e o prostie :blink:

Trebuie ca suferi rau ca sa poti abera asa ceva. De ce sa nu facem copiii si sa ii crestem pentru organe in loc sa ii clonam, este si mai ieftin #-o

Link to comment

Trebuie ca suferi rau ca sa poti abera asa ceva. De ce sa nu facem copiii si sa ii crestem pentru organe in loc sa ii clonam, este si mai ieftin #-o

asta a fost apogeu topicului :)) cum sa facem copii si sa ii tinem pentru organe #-o este inuman , nusu cum sa zic :dooh:

Link to comment

nu cred ca e vorba de clonarea unui intreg individ cat de clonarea unui anumit organ in ceea ce priveste situatia asta. cat despre clonarea integrala, atunci s-ar naste indivizi total diferiti. nu uitati ca noi suntem conditionati de amintiri, ce am invatat, religie, obiceiuri... ei ar fi noi "puri", fara nici un fel de conditionare. Eu cred ca suntem inca departe de clonarea integrala. De la embrion la individ complet dezvoltat e cale lunga.

Link to comment

Trebuie ca suferi rau ca sa poti abera asa ceva. De ce sa nu facem copiii si sa ii crestem pentru organe in loc sa ii clonam, este si mai ieftin #-o

starcraft; poate trebuia sa folosesc un vocabular din mai putine cuvinte sa pricepi si tu, eu ma refeream la faptul ca se cloneaza ORGANE, nu oameni. acum intelegi?

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...