Guest CR|S Posted January 6, 2008 Posted January 6, 2008 Salvaţi dintre gheţuri după trei luni11 marinari care au naufragiat în Extremul Orient rus au fost salvaţi după trei luni. Bărbaţii au stat în tot acest timp într-o fostă bază militară. S-au aventurat să caute ajutor doar când proviziile erau pe sfârşite.Calvarul celor 11 pescari a început acum trei luni, când o furtună iscată din senin le-a distrus cele două vapoare. Marinarii se aflau la pescuit în zona peninsulei Kamceatka, la 6.700 de kilometri est de Moscova. Valurile i-au azvârlit pe ţărm, unde s-au adăpostit într-o fostă bază militară. Acolo au găsit nişte saci cu făină, din care şi-au făcut pâine. Au mai mâncat şi peşte, când au prins, şi au recuperat şi o parte din proviziile pe care le aveau pe vase.Nu le-a fost însă deloc uşor. În trei luni au pus pe foc aproape toată mobila din clădire. Când au văzut că rămân fără mâncare şi fără lemne, cinci dintre ei au plecat după ajutor. Au mers patru zile prin viscol, până au dat de o patrulă, la 30 de kilometri de bază. Soldaţii au dat alarma, iar Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a trimis în ajutorul naufragiaţilor mai multe echipe de intervenţie. Toţi pescarii sunt în stare bună şi niciunul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.Sursa: Realitatea TV
Deian69 Posted January 6, 2008 Posted January 6, 2008 O traire si amintire care sa povesteasca la nepoti.
spriTewus Posted January 6, 2008 Posted January 6, 2008 Ma mir cum de mai traiesc.. omg nici nu ma gandesc cum au trait in aceste 3 luni..
Fane Spoitoru Posted January 7, 2008 Posted January 7, 2008 crek le-a fost frig :) bine k au supravietuit
Zym3r Posted January 8, 2008 Posted January 8, 2008 ce noroc pe ei :P dupa asa experienta sigur o sa pretuiasca viata mai mult
Guest Bogdan Posted January 8, 2008 Posted January 8, 2008 peste juma' de an apar la I Shoulden't Be Alive :)
LeX LuTHoR Posted January 8, 2008 Posted January 8, 2008 De ce va mirati cum au trait atata timp cat au avut lemne pt. foc si provizii ? 0.oAnyway, au avut un noroc imens ca au recuperat din hrana de pe vapoare.
iNsuu Posted January 8, 2008 Posted January 8, 2008 Cred ca in acele 3 luni au trecut prin chinuri groaznice atat din cauza frigului cata si din cauza lipsei de hrana