Fury Posted November 13, 2007 Posted November 13, 2007 Numeroşi tineri români, unii chiar minori, se prostituează pe străzile din Roma, punându-se în totalitate la dispoziţia localnicilor dornici de relaţii de tip homosexual.Tinerii care se prostituează la Roma reuşesc să câştige între 50 şi 200 de euro pe seară. Foarte mulţi sunt români, dar există şi albanezi, tunisieni, marocani, moldoveni şi ucraineni, relatează cotidianul La Repubblica, în ediţia electronică. În ultima vreme, cei mai mulţi sunt adolescenţi veniţi din România pentru a câştiga câteva zeci de euro cu orice preţ. Jumătate dintre ei se declară "activi" şi îşi oferă săptămânal serviciile la 10-12 italieni. Un rom de 17 ani a povestit reprezentanţilor organizaţiei Salvaţi Copiii că se prostituează pentru a-şi construi împreună cu soţia de 15 ani o casă în România.Chiar şi italienii care se prostituează sunt nemulţumiţi de venirea "colegilor" din România, care le diminuează numărul clienţilor şi, implicit, al veniturilor."Înainte să vină românii, câştigam chiar şi 300 de euro pe seară", spune Daniele, un italian care se prostituează la Roma.Ştirea a fost publicată pe terminalul MEDIAFAX în data 13.11.2007 la ora 15:07
Zym3r Posted November 13, 2007 Posted November 13, 2007 lol, nu credeam ca se practica si asa ceva, bolnave rau persoanele care apeleaza la asa gen de contact sexual.
LeX LuTHoR Posted November 13, 2007 Posted November 13, 2007 Sick ppl ... nu as face asa ceva nici pt. 999999999999999999999999999 $ ...
Diabolik_01 Posted November 14, 2007 Posted November 14, 2007 :blink::ceuameni: , cum draq sa te prostituezi tot cu barbati... Daca erau femei mai ziceam :D
mihai91 Posted November 14, 2007 Posted November 14, 2007 :error: :error: dasta s-a ajuns unde s-a ajuns...... de fapt aia sunt rromi despre care se vb aici... nu le mai ziceti romani.....
<Skess> Posted November 14, 2007 Posted November 14, 2007 daca asta au invatat la noi,asta fac si acolo ;)
DarkBringer Posted November 14, 2007 Posted November 14, 2007 Ce poate fi mai frumos pentru un roman decat sa o suga si sa fie platit. In tara o faceau gratis si nu ziceau nu, dar acolo si platiti...paradis pt ei.
iNm Posted November 14, 2007 Posted November 14, 2007 Ce poate fi mai frumos pentru un roman decat sa o suga si sa fie platit. In tara o faceau gratis si nu ziceau nu, dar acolo si platiti...paradis pt ei. ahahahhaha n1 p.s ce penibil e ala ... tine fundul la italieni sa isi faca casa cu sotia in tara
d'L0v3 Posted November 14, 2007 Posted November 14, 2007 ahahahhaha n1 p.s ce penibil e ala ... tine fundul la italieni sa isi faca casa cu sotia in tara lol mane apoi se gindi el ca e mai bine decit so "fure" nevastasa si el sa stea in tara au mai schimbat un pic rolurile ori cum la cit de pervertita si strikta e lumea asta la ce sa te mai astepti! they all will burne in hell!
MiTzA- Posted November 14, 2007 Posted November 14, 2007 :ceuameni: ....Asta nu am mai auzito ....Cea mai mare prostie
Mayhem Posted November 14, 2007 Posted November 14, 2007 Hahahhah Saracii de ei... Cine ii pune sa nu invete Unde ajung oamenii astia! Mai bine matur strada decat sa mio traga unu anal
c1ocan Posted November 14, 2007 Posted November 14, 2007 In fiecare ora auzi cate cva despre Romanii :rofl1: GRETOS #-o
Scream Posted November 14, 2007 Posted November 14, 2007 lol mane apoi se gindi el ca e mai bine decit so "fure" nevastasa si el sa stea in tara au mai schimbat un pic rolurile ori cum la cit de pervertita si strikta e lumea asta la ce sa te mai astepti! they all will burne in hell! da ca ii e rushine sa o puna si pe ea... :duh: :ceuameni:
Mysterio Posted November 14, 2007 Posted November 14, 2007 Ugly sh*t man ... romanii astia in fiecare zii inventeaza ceva nou #-o
Deian69 Posted November 14, 2007 Posted November 14, 2007 e la moda?Totusi daca e homo pe homo e k atunci.
iLoveCalifornia Posted November 15, 2007 Posted November 15, 2007 nu le zic "saracii" la munca nu se duc , daca s-ar putea munca de birou asta este , tinerii romani ajung posta , no offence