Fury Posted November 11, 2007 Posted November 11, 2007 Un bărbat din Sinaia a rămas blocat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în locuinţa sa, după ce un brad smuls din rădăcini de vântul puternic a blocat intrarea în casă şi a rupt liniile telefonice.Potrivit lui Claudiu Vasilescu, de la Salvamont Buşteni, două case din cartierul Furnica din Sinaia au fost avariate după ce vântul puternic din ultimele ore a dezrădăcinat doi brazi. Sâmbătă seară, pe strada Calea Codrului, un brad înalt de aproape 30 de metri şi cu diametrul de aproximativ un metru a fost smuls din rădăcini de viscol, căzând peste o casă şi blocând intrarea în imobil. Proprietarul, un bărbat în vârstă de 60 de ani, aflat în locuinţă la momentul incidentului, a rămas blocat în casă şi nu a putut solicita ajutor din cauză că pomul căzut a rupt firele operatorului de telefonie, bărbatul rămânând astfel fără posibilitatea de a lua legătura cu cei din exterior. Soţia acestuia a venit duminică dimineaţă acasă şi a anunţat autorităţile. După o intervenţie care a durat aproximativ două ore, salvamontiştii şi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au reuşit să taie bradul, permiţând intrarea în locuinţă. Proprietarul casei nu a fost rănit, dar o parte din acoperişul imobilului a fost avariat.Sursa citată a menţionat că tot din cauza viscolului şi tot în cartierul Furnica din Sinaia un alt brad a fost scos din rădăcini sâmbătă seară şi a căzut peste o locuinţă. În cădere, una dintre crengile copacului a spart un geam şi a avariat centrala termică a imobilului. Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului, întrucât în momentul în care pomul a căzut toţi membrii familiei se aflau la o nuntă. Ştirea a fost publicată pe terminalul MEDIAFAX în data 11.11.2007 la ora 12:41