Fury Posted November 8, 2007 Posted November 8, 2007 Elevii români care studiază în şcolile din Italia nu trebuie să se simtă în pericol, a declarat, miercuri, la Craiova, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Cristian Adomniţei.El a spus că omologul său din Italia a transmis o scrisoare unităţilor şcolare din Peninsulă, pentru a le solicita respectarea principiului fundamental, “cel al respectului între oameni”.“Nu sunt copii români din Italia în pericol. Apreciez gestul făcut de domnul ministru din Italia, Fioroni (Giuseppe Fioroni ? n. r.), care, acum două zile, a trimis o scrisoare către cele 44.000 de şcoli, ca să le solicite tuturor directorilor şi elevilor din aceste şcoli să respecte principiul fundamental, cel al respectului între oameni”, a precizat Cristian Adomiţei. El a mai spus că în cazul în care familiile de români vor să-şi retragă copiii de la şcolile din Italia, vor fi bine primiţi în România. “Vrem ca elevii români care învaţă în aceste şcoli să nu sufere din cauza acestei stări nefericite din Italia. Nu ştiu familii de români care acum vor să-şi retragă copiii din şcolile din Italia, dar dacă se vor întoarce acasă îi aşteptăm cu braţele deschise", a afirmat ministrul Educaţiei şi Cercetării. Ministrul Cristian Adomniţei s-a aflat, miercuri, la Craiova, pentru a participa la inugurarea sediului Inspectoratului Şcolar Judeţean. Ştirea a fost publicată pe terminalul MEDIAFAX în data 8.11.2007 la ora 15:25
Lucian Posted November 8, 2007 Posted November 8, 2007 la cat de ipocriti sunt unii oare vor tine cont de o scrisoare si niste vorbe? stiu ca la noi nu ar interesa pe nimeni...