Fury Posted November 6, 2007 Posted November 6, 2007 O fetiţă în vârstă de şase ani din Iaşi a ajuns, în noaptea de luni spre marţi, la Spitalul "Sfânta Maria" din Iaşi, cu vânătăi pe faţă şi pe corp, după ce a fost lovită cu pumnii de tatăl ei.Mama fetiţei le-a povestit medicilor că soţul ei a venit beat acasă şi a început să facă scandal şi să o lovească pe copilă cu pumnii. "Eu eram plecat în oraş şi am primit un telefon că o bate pe fetiţă. Am venit repede şi am scos-o şi după asta l-am imobilizat pe el. Am sunat repede poliţia şi pe fată a dus-o sora-mea la spital", a declarat unchiul victimei. Rudele celor doi spun că bărbatul nu ar fi fost de acord ca fetiţa să doarmă în aceeaşi cameră cu fratele mamei şi de aceea i-a aplicat corecţia. Poliţia şi Protecţia Copilului au început o anchetă în acest caz. "S-a dispus efectuarea unei anchete sociale în familie pentru a se stabili dacă sunt întrunite condiţiile pentru creşterea celor doi copii. Tatăl riscă decăderea din drepturi şi cercetarea pentru rele tratamente aplicate minorului", a declarat Eliza Chirică, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Asistenţă Socială Iaşi. Ştirea a fost publicată pe terminalul MEDIAFAX în data 6.11.2007 la ora 15:29
LeX LuTHoR Posted November 6, 2007 Posted November 6, 2007 Nu ma mai mira ... cazuri dinastea vad aproape zilnic la stiri ... anyway pacat de fetita
Burne Posted November 6, 2007 Posted November 6, 2007 cred ca ar trebui executat, "ti-am pastrat un pat la noi in celula" cred ca si-o ia acolo cu varf si indesat
Fane Spoitoru Posted November 6, 2007 Posted November 6, 2007 din ce in ce mai multe cazuei ca acesta :-<
PulsatioN Posted November 7, 2007 Posted November 7, 2007 Am vazut si eu la stiri , doamne ce oameni mai sunt pe planeta asta ..