Jump to content
IceMan

Constitutia dupa Basescu: Pe teritoriul Romaniei, limba româna ar putea deveni limba straina

Recommended Posts

Imagine IPB

Presedintele Traian Basescu sustine necesitatea introducerii unui sistem special de predare a limbii române pentru copiii maghiari, ca si cum limba româna ar fi o limba straina pentru ei, transmite Mediafax. Seful statului a declarat, ieri, jurnalistilor, în statiunea Covasna, unde se afla într-o vizita neoficiala împreuna cu sotia sa, Maria, ca unul dintre lucrurile pe care le-a sesizat în discutiile purtate cu localnicii este legat de învatarea limbii române de catre copiii care provin din familii de maghiari. Potrivit lui Basescu, acestia au reclamat doua lucruri: sunt prea multi suplinitori în locul unor profesori calificati de limba româna si ca sunt copii care provin din mediul rural si din familii în care vorbesc doar maghiara care, ulterior, ajung la scoala si sunt tratati ca si cum ar fi cunoscatori ai limbii romane si de aceea învata cu dificultate limba statului. ?Trebuie introdus un sistem de predare a limbii române pentru acesti copii ca si cum limba româna ar fi o limba straina pe care începi s-o înveti”, a spus Basescu.

Claudia Cristofan.

Sursa: Gardianul

Link to comment

Numai la noi se poate asa ceva, incet dar sigur,Romania devine tara tuturor posibilitatilor?

Cedam atat de usor in fata unor minoritati !

Vorba lui Mircea Badea: ce-i aici frate, Maghiaria?

pai daca tot i-am impacat pe unguri, hai sa ii impacam si pe turci, si pe machidoni, iar limbile lor sa devina discipline obligatorii pentru bacalaureat, poate asa ne impunem si noi ca romani?

Ne-o facem cu mana noastra si ajungem de rasul - plansul lumii! :angry1: :angry1: :angry1:

Link to comment

toti dracii ma iau cand imi raspunde o vanzatoare in maghiara cand eu o salut in romana, nu am nimic cu maghiarii sunt niste oameni prietenosi te poti intelege cu ei, jos palaria dar mor de ciuda cand vad oameni cu buletin roman si nu vor sa invete limba sau refuza sa o vorbeasca ... se numeste prostie

Link to comment

Acei oameni traiesc in ROMANIA, sunt cetateni ROMANI, si trebuie sa invete limba ROMANA.

Orice limba in afara de cea materna este o limba straina.

Si nu, tu nu ai dreptul sa ii obligi sa invete romana. Daca vine un om de afaceri chinez in romania sa investeasaca masiv in agricultura etc.. tu il dai afara ca nu vrea sa invete limba noastra de ****t?

Link to comment
Guest Invisible

Nu se pune problema asa blk, suntem un popor primitor si tolerant ( daca nu ajungi dupa 10 la capatu lui 14 prin capitala, esti oky ).

Eu as pune problema altfel, au membri in parlament, un partid al lor, zone in tara NOASTRA in care daca vorbeste romana te privesc cu dispret, vice-versa este la fel? In Ungaria romanii au vreun drept?

Problema este lipsa romanilor de interes pentru tara lor si lipsa de nationalitate si cultura.

S-a trecut la generatia rom-engleza pentru ca este cool si americanizarea controlata a unei tari.

Nu m-ar mira ca nepotii mei sa fie obligati sa invete limba maghiara in scoala peste cativa ani datorita acestei lipse de identitate nationala.

S-a ajuns ca majoritatea oamenilor cu potential sa plece din tara datorita conditiilor oferite in afara si lipsei de interes pentru tara si viitorul nostru ca popor.

Datorita dezinteresului romanilor de a merge la vot, s-a creat aceasta facilitate pentru poporul ungur, la noi in tara. Sunt numerosi datorita nepasarii noastre.

Nu Basescu e de vina, ci fiecare din noi cand spunem : "Nu ma duc la vot ca nu schimb nimic"

1. Sunt doua lucruri total diferite. Nimeni nu ii zice chinezului sa invete romaneste pentru a putea investii in Romania. In schimb, oamenia aia traiesc in Romania, au case in Romania si sunt cetateni romani.

2. Las-o mai moale cu "limba noastra de cacat". Asta ai ziceai, nu?

Link to comment

Cine te-a pus sa pui numele asta topicului? Sau asa e pus si in ziarul acela?

Deci voua vi se pare normal ca unul care are alta limba materna decat limba oficiala a tarii, sa fie examinat la bac de exemplu la acelasi nivel ca si unul care este roman?

Link to comment

Nu se pune problema asa blk, suntem un popor primitor si tolerant ( daca nu ajungi dupa 10 la capatu lui 14 prin capitala, esti oky ).

Eu as pune problema altfel, au membri in parlament, un partid al lor, zone in tara NOASTRA in care daca vorbeste romana te privesc cu dispret, vice-versa este la fel? In Ungaria romanii au vreun drept?

Problema este lipsa romanilor de interes pentru tara lor si lipsa de nationalitate si cultura.

S-a trecut la generatia rom-engleza pentru ca este cool si americanizarea controlata a unei tari.

Nu m-ar mira ca nepotii mei sa fie obligati sa invete limba maghiara in scoala peste cativa ani datorita acestei lipse de identitate nationala.

S-a ajuns ca majoritatea oamenilor cu potential sa plece din tara datorita conditiilor oferite in afara si lipsei de interes pentru tara si viitorul nostru ca popor.

Datorita dezinteresului romanilor de a merge la vot, s-a creat aceasta facilitate pentru poporul ungur, la noi in tara. Sunt numerosi datorita nepasarii noastre.

Nu Basescu e de vina, ci fiecare din noi cand spunem : "Nu ma duc la vot ca nu schimb nimic"

Problema e ca majoritatea vorbiti fara a avea habar. Documenteaza-te un pic despre diaspora romana din Ungaria si problemele ei si revino, pana atunci nu are rost sa povestim. Eventual mergi pana la Gyula, ca din Bucuresti habar nu o sa ai vreodata despre problemele reale. Nu ar strica nici putina istorie. Cum esti din Bucuresti, poti sa treci pe la Arhiva Nationala. Ca in cartile de istorie gasesti multe ... N-o afirm doar eu, o afirma istoricii romani.

Sunt numerosi datorita nepasarii noastre.
Ti-ai calcat azi camasa verde? Sau o porti neagra?

Pe de alta parte, poate mai invatati si sa faceti diferenta dintre limba materna si limba oficiala. Desi in cazul unora ma indoiesc.

Link to comment

Problema e ca majoritatea vorbiti fara a avea habar. Documenteaza-te un pic despre diaspora romana din Ungaria si problemele ei si revino, pana atunci nu are rost sa povestim. Eventual mergi pana la Gyula, ca din Bucuresti habar nu o sa ai vreodata despre problemele reale. Nu ar strica nici putina istorie. Cum esti din Bucuresti, poti sa treci pe la Arhiva Nationala. Ca in cartile de istorie gasesti multe ... N-o afirm doar eu, o afirma istoricii romani.

1. DIASPORA ROMANA din Ungaria ?!?!?! :-O A fost odata minoritatea romana din Ungaria, astazi regasindu-se doar prin muzee si carti de istorie

daca aduci vorba de istorie, de ce nu spui si ce s-a intamplat

2. La semnarea tratatului de la Trianon MINORITATEA ROMANA (si nu diaspora) din Ungaria numara 200.000 (doua sute de mii) de locuitori, la Budapesta exita biserica ortodixa romana. La ultimul Recensamant, mai erau 8.100 (optmiiosuta) de locuitori care inca mai vorbesc SI limba romana pe langa maghiara.

3. In afara de Gyula, unde exista si o placuta cu Jula, nu mai exista alte "artefacte" care sa aminteasca de fosta existenta a romanilor pe teritoriul Ungariei.

4. Asa - zisa "autoguvernare" sau cum se traduce spanacu ala inventat de unguri la Budapesta ramane doar pe hartie, din moment ce nu mai exista minoritate romana in Ungaria.

/sarcasm on

5. De ce nu mai exista cetateni maghiari de origine romana? Fara indoiala, pentru ca statul maghiar le-a asigurat toate posibilitatile de mentinere a traditiilor, limbii, religiei, numelor, etc.

/sarcasm off

6. Sa mai zic ca si aia ultimi 2 cetateni maghiari de origine romana intanpina greutati atunci cand vine vorba de a li se inscrie numele - lor proriu - in actele (maghiare) de identitate?

7. Sa mai spun ca in timp ce dupa Trianon, minoritatea romana din Ungaria (ca si cea din Bulgaria, sau aromanii din nordul Greciei) a disparut (pur si simplu - sic!), minoritatea maghiara din Romania a prosperat?

Ti-ai calcat azi camasa verde? Sau o porti neagra?

Si daca ar fi asa, "majoritatea" romana tot e in dezavantaj. Maghiarii si secuii din Transilvania le-au imbracat deja.

@black : ti-ai propus cumva sa fi mai patetic decat Avramescu?

Orice limba in afara de cea materna este o limba straina.

Si nu, tu nu ai dreptul sa ii obligi sa invete romana. Daca vine un om de afaceri chinez in romania sa investeasaca masiv in agricultura etc.. tu il dai afara ca nu vrea sa invete limba noastra de ****t?

1. Pai ala este CETATEAN CHINEZ, nascut si crescut in China, de unde dracu sa stie ala romana.

2. Pe cand Basescu facea referire la CETATENI ROMANI.

3. Daca un chinez (sau orice alta natie) vrea sa dobandeasca cetatenia romana TREBUIE SA INVETE LIMBA ROMANA SI ISTORIA ROMANILOR pentru CA DA EXAMEN.

4. Culmea e ca la ora asta am impresia ca sunt mai multi cetateni chinezi, doar rezidenti in Romania care vorbesc limba romana decat secui - cetateni romani.

5. Daca cetateanul chinez, la 25-40 de ani a reusit sa invete in 6 luni - 1 an limba romana, secuii si maghiarii din Covasna, Harghita, Mures, etc de ce nu pot? Iti spun eu, nu pentru ca elucubreaza Basescul despre nush ce, CI DE A DRACULUI CE E PIELEA PE EI !

Constitutia dupa Basescu? WTF???

Incetati cu denigratrea, fiti seriosi !

Pentru acei oameni ESTE O LIMBA STRAINA! Nu mai zicei ca e Basescu cretin si absurd ca NU IMPRESIONATI.

Adevaru' ca un animal care greseste si cand doarme, atunci cand mai greseste deschizand gura, chiar nu mai impresioneaza pe nimeni.

Era sa uit, l-a impresionat de vreo doua ori pe Putin, de aia Romania plateste cel mai scump gaz importat din Rusia, dintre tarile Europene.

Dar greseile basescului trebuiesc iertate, asa sunt ei, semi-zeii.

Link to comment

1. DIASPORA ROMANA din Ungaria ?!?!?! :-O A fost odata minoritatea romana din Ungaria, astazi regasindu-se doar prin muzee si carti de istorie

daca aduci vorba de istorie, de ce nu spui si ce s-a intamplat

2. La semnarea tratatului de la Trianon MINORITATEA ROMANA (si nu diaspora) din Ungaria numara 200.000 (doua sute de mii) de locuitori, la Budapesta exita biserica ortodixa romana. La ultimul Recensamant, mai erau 8.100 (optmiiosuta) de locuitori care inca mai vorbesc SI limba romana pe langa maghiara... si alte prostii

Sunt curios de unde ai luat datele alea, pt ca eu am citit pe internetz ca in Ungaria dupa trianon au mai ramas 24000 romani.link Cred ca ai gresit un zero acolo.

Btw, prea turbezi peste lucruri pe care nu le poti controla oricum.

Link to comment

1. DIASPORA ROMANA din Ungaria ?!?!?! :-O A fost odata minoritatea romana din Ungaria, astazi regasindu-se doar prin muzee si carti de istorie

daca aduci vorba de istorie, de ce nu spui si ce s-a intamplat

2. La semnarea tratatului de la Trianon MINORITATEA ROMANA (si nu diaspora) din Ungaria numara 200.000 (doua sute de mii) de locuitori, la Budapesta exita biserica ortodixa romana. La ultimul Recensamant, mai erau 8.100 (optmiiosuta) de locuitori care inca mai vorbesc SI limba romana pe langa maghiara.

3. In afara de Gyula, unde exista si o placuta cu Jula, nu mai exista alte "artefacte" care sa aminteasca de fosta existenta a romanilor pe teritoriul Ungariei.

4. Asa - zisa "autoguvernare" sau cum se traduce spanacu ala inventat de unguri la Budapesta ramane doar pe hartie, din moment ce nu mai exista minoritate romana in Ungaria.

/sarcasm on

5. De ce nu mai exista cetateni maghiari de origine romana? Fara indoiala, pentru ca statul maghiar le-a asigurat toate posibilitatile de mentinere a traditiilor, limbii, religiei, numelor, etc.

/sarcasm off

6. Sa mai zic ca si aia ultimi 2 cetateni maghiari de origine romana intanpina greutati atunci cand vine vorba de a li se inscrie numele - lor proriu - in actele (maghiare) de identitate?

7. Sa mai spun ca in timp ce dupa Trianon, minoritatea romana din Ungaria (ca si cea din Bulgaria, sau aromanii din nordul Greciei) a disparut (pur si simplu - sic!), minoritatea maghiara din Romania a prosperat?

Si daca ar fi asa, "majoritatea" romana tot e in dezavantaj. Maghiarii si secuii din Transilvania le-au imbracat deja.

Multe vorbe goale, facute sa sune frumos din coada - vreau sa spun din zeroul in plus de la coada. Tipic.

Ma intrebi de ce dispare limba romana in Ungaria? Foarte simplu. Copii si nepotii celor care au fugit dupa revolutia din 1956 din Ungaria in diverse parti ale lumii vorbesc in marea lor majoritate si limba maghiara. Cu diverse accente, dar o vorbesc. Multi romani care sunt de vreo 10 ani in Italia, Franta, Portugalia vorbesc aproape neinteligibil limba romana, de copiii lor sa nu mai vorbesc. Sunt destule exemple care infirma cele de mai sus, dar asta nu schimba datele problemei in ansamblul ei. Ca o paranteza - cand s-a intors Raducioiu dupa doi ani de jucat prin Italia, din primul lui interviu pur si simplu nu s-a inteles ceva. Ma intreb daca un italian ar fi inteles ceva :dontknow:. In America si Canada lucrurile stau mult mai bine, dar asta doar pentru ca acolo se apreciaza acest lucru. Daca se apreciaza, facem, daca nu, nu. Concluziile sa le tragi singur.

Asa-numita autoguvernare e marul discordiei intre reprezentantii romanilor din Ungaria. Fiecare il acuza pe celalalt ca el e reprezentant "mai putin legitim" si i se cuvin fonduri mai mici, posturi de consilier mai putine ba chiar deloc. Altfel spus, tu spui ca nu exista, dar in mod cert se bat la greu pentru ciolan. Din nou, tragi singur concluziile. Ca fapt divers, desi in Romania la Forul Democrat German ciolanul (extern) era mai mare, vanzoleala a fost mult mai mica. Nu zic ca nu a fost, ca asi minti :P.

In Romania in FIECARE pasaport se rescrie dictionarul englez - roman. Referitor la acte de identitate, nu se intampina dificultati - pur si simplu nu se trec corect numele unguresti (probabil nu numai).

A prosperat in Romania minoritatea ungara de nu se mai poate. Mai stie cineva punctul 1 al Proclamatiei de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918? Sau procentele de populatie din Transilvania in 1920 (1930)?

Referitor la camasi, poti sa ai parerea ta, iar eu pot sa nu fie de acord cu ea. Numai ca nu e vorba despre tine. Eu ma refer la manifestarile unui moderator global al unui forum pe care sunt interzise discriminarile. Sau suntem si aici doar la nivel declarativ?

Inca ceva, de pe siteul citat de Vartan:

Printr-o serie de masuri legislative cu caracter discriminatoriu, ca: legea uniunii, legea pentru egala in-dreptatire a nationalitatilor, legea invatamantului (1868), legea electorala (1874), lege Trefort (1879), Ungaria a agravat la maximum situatia romanilor din Transilvania. Astfel, au fost anulate toate drepturile si libertatile politice ale populatiei romanesti, natiunea maghiara a fost proclamata "unitara si indivizibila", a fost supusa maghiarizarii toata administratia de stat, au fost respinse, sub pretextul "atentatului la ordinea de stat", orice revendicari cu caracter national, s-a ingradit drastic accesul romanilor la viata politica, s-a introdus in mod obligatoriu limba maghiara in invatamant, inclusiv in cel primar.

In afara de "ingradirea drastica la viata politica", vedeti ceva ce nu se aplica AZI Romaniei (in oglinda, evident)?

Oricum, divagam de la subiect. Daca se doreste invatarea limbii romane in zone unde mai nimeni nu o vorbeste ca limba materna, se poate face doar ca limba straina. Care e problema? Daca se doreste doar capital electoral, e preferabil ca cei de acolo sa nu invete romana, sa fie un subiect de propaganda oricand la indemana. Subiect real, de altfel.

Link to comment

pentru astia care vreti scoala in care sa se predea limba romana pt unguri,eu nu cred ca exista in ungaria scoala in care sa se predea maghiara pt romani.am dreptate sau nu?si acolo sunt comunitati de romani cum sunt si aici comunitati de unguri...si asta e doar pt alegeri sa vina udmr-u cu pd-u...

Link to comment

Multe vorbe goale, facute sa sune frumos din coada - vreau sa spun din zeroul in plus de la coada. Tipic.

Beethoven, aveam pretentii de la tine...

Pentru mine, www.AmDescoperitNetu'SiMi_AmTrasSait.as.ro nu reprezinta sursa de informatii.

Cei 200.000 de romani din Ungaria lui 1916-1919 nu i-am descoperit pe net, ci i-am descoperit in memorie.

Iar pe linkul pus de Vartan, dupa gugalire se intelege ca in Ungaria de dupa 1930 mai erau 24.000 de romani. Ceea ce s-ar putea sa fie real.

Tin sa iti spun ca o comisie BRITANICA, constituita in 1921 pentru trasarea granitelor de demarcatie etnica a numarat NUMAI IN ZONA DE GRANITA cu Romania a Ungariei 65.000 de etnici romani.

Acum, sper ca doar lui black cititul intesnsiv al logicii lui Aristotel sa ii cauzeze grave probleme ilogice, dar iti amintesc ca este evident ca 65.000 > 24.000.

Era sa uit, am gugalit si am descoperit pe www.AmInvatatSaScriuPeNetSiMaMandresc.freedomain.com ca membrii comisiei britanice purtau camasi verzi (sic!).

Cum s-a ajuns ca din 200.000 in 1919 sa ramana vreo 20.000 la al doilea razboi? Autoritatile maghiare i-au spus "asimilarea de succes a minoritatilor". Intr-adevar, principala tinta a ungurilor nu a fost neaparat minoritatea romana ci cea germana, mult mai numeroasa. Solutia a fost simpla : in primul rand maghirizarea numelor minoritarilor la emiterea noilor documente de identitate. Astfel incat, autoritatile maghiare, al 1930 sa spuna ca : "sigur, noi am vrea sa conferim drepturi minoritatilor, dar supriza este ca nu mai exista asa ceva".

Copii si nepotii celor care au fugit dupa revolutia din 1956 din Ungaria in diverse parti ale lumii vorbesc in marea lor majoritate si limba maghiara.

La Revolutia din 1956 nu mai avea cine fugi, pentru ca mai erau oficial inregistrati vreo 12.000 de romani, din care au perpetuat 8.000 pana astazi.

Copii si nepotii celor care au fugit dupa revolutia din 1956 din Ungaria in diverse parti ale lumii vorbesc in marea lor majoritate si limba maghiara.

Te-am mai rugat sa nu dai ca exemple cand vine vorba de minoritati SUA si Canada. Acolo nu exista minoritati, deoarece SUA si Canada nu sunt natiuni ci populatii.

Orice paralela stat european <-> SUA & Canada nu are suport de comparatie.

Multi romani care sunt de vreo 10 ani in Italia, Franta, Portugalia vorbesc aproape neinteligibil limba romana, de copiii lor sa nu mai vorbesc. Sunt destule exemple care infirma cele de mai sus, dar asta nu schimba datele problemei in ansamblul ei. Ca o paranteza - cand s-a intors Raducioiu dupa doi ani de jucat prin Italia, din primul lui interviu pur si simplu nu s-a inteles ceva.

Hai sa nu exageram plecand de la "cazul" Raducioiu si sa generalizam. Exista multi romani nascuti si crescuti amrica de sud care vorbesc romana mai bine decat alti multi fotbalisti romani care au vazut strainatatea doar pe stadioane si magazine.

Eu ma refer la manifestarile unui moderator global al unui forum pe care sunt interzise discriminarile.

Btw, prea turbezi peste lucruri pe care nu le poti controla oricum.

La un moment dat ti se cam pune pata, atunci cand ajungi la concluzia ca cel mai nenorocit lucru care ti se poate intampla este sa te nasti in Romania ca cetatean roman, de origine romana, religie crestin-ortodoxa, heterosexual si fara nici un fel de handicap fizic sau mental. Pentru ca in acest moment nu mai ai drepturi ci doar obligatii, inclusiv aceea de a sta sa ti se scuipe seminte in cap fara a avea dreptul (conform legilor) nici macar la opinie.

Revenind strict la on-topic:

Daca se doreste invatarea limbii romane in zone unde mai nimeni nu o vorbeste ca limba materna, se poate face doar ca limba straina. Care e problema?

Pai sunt mai multe probleme:

1. Da, sunt zone in Romania unde nu te poti descurca in limba romana si ai nevoie de translator.

2. Este grav ca cea mai inalta demnitate a statului roman considera limba romana, pe teritoriul Romaniei ca fiind straina (ceea ce creeaza un precedent pentru minoritatea maghiara -inclusiv secui-, care il va folosi de cate ori va fi nevoie si chiar mai mult). Asta doar pentru ca sa mai stea jegul 5 ani la Cotroceni pana se prescrie problema cu vaporasele.

3. Nu, nu este normal ca la o Primarie, Prefectura sau Administratie Financiara din ROMANIA sa nu poti comunica in limba romana.

4. Este dovada de NESIMTIRE crasa ca sa ceri o sticla cu apa in Romania, in limba romana si sa ti se raspunda cu nemtudom.

5. Poti trata limba romana ca limba straina, antica, disparuta, extraterestra sau oricum, maghiarii din Covasna, Harghita si Mures tot nu o vor invata si folosi pentru ca NU VOR.

6. Cu riscul de a ma repeta, atata timp cat un arab venit acum un an in Romania nu a avut nevoie de nu stiu ce metode pedagogice, profesori universitari, doctori in limba romana si sute de clone ale lui Pruteanu ca sa invete limba romana, nu inteleg de ce secuii si ungurii au nevoie de tratamente speciale.

NImeni nu poate fi obligat sa invete 1 limba. Cel putin asa e in Democratia asta.

Ia explica-le asta francezilor, grecilor, nemtilor sau cui vrei tu. Ca la Marsilia ar trebui vorbita araba la Primarie, pentru ca magrebienii sunt majoritari.

Sau probabil ca in Franta nu e democratie.

Link to comment

Beethoven, aveam pretentii de la tine...

Pentru mine, www.AmDescoperitNetu'SiMi_AmTrasSait.as.ro nu reprezinta sursa de informatii.

Cei 200.000 de romani din Ungaria lui 1916-1919 nu i-am descoperit pe net, ci i-am descoperit in memorie.

Iar pe linkul pus de Vartan, dupa gugalire se intelege ca in Ungaria de dupa 1930 mai erau 24.000 de romani. Ceea ce s-ar putea sa fie real.

In 1920 (sic) in Ungaria erau vreo 24.000 de oameni care se declarau romani si inca vreo 70.000 care declarau ca vorbesc si limba romana. Cifrele sunt variabile, dar se invart cam pe-acolo. Referitor la comisii britanice sau nu, precum stii in TOATE teritoriile care au fost luate din Ungaria doar in cazul Sopron-ului s-a acceptat tinerea unui plebiscit. Ca urmare Sopronul apartine Ungariei, nu Austriei, cum s-a intentionat initial. Tot precum presupun ca stii, Romania nu a primit doar Transilvania, ci si parti ale Ungariei, cerute pe "motive economico-strategice", nu etnice.

Referitor la politici de deznationalizare, s-au aplicat la greu atat in Ungaria, cat si in Romania. Gradul de succes a fost dat insa de felul de a fi al celor supusi acestei politici. Fara suparare, asta e adevarul. Se spune ca cel mai adaptabil e cel care supravietuieste. Ei bine, romanul e un supravietuitor. Acest lucru are insa si aspecte care sunt mai putin placute.

La Revolutia din 1956 nu mai avea cine fugi, pentru ca mai erau oficial inregistrati vreo 12.000 de romani, din care au perpetuat 8.000 pana astazi.
Eu vorbeam de ungurii fugiti :D.

Te-am mai rugat sa nu dai ca exemple cand vine vorba de minoritati SUA si Canada. Acolo nu exista minoritati, deoarece SUA si Canada nu sunt natiuni ci populatii.

Orice paralela stat european <-> SUA & Canada nu are suport de comparatie.

Hai sa nu exageram plecand de la "cazul" Raducioiu si sa generalizam. Exista multi romani nascuti si crescuti amrica de sud care vorbesc romana mai bine decat alti multi fotbalisti romani care au vazut strainatatea doar pe stadioane si magazine.

Nu pornesc de la cazul Raducioiu, nu pot sa-l consider decat reprezentant al analfabetismului :D. Problema e ca am zeci de cunostinte plecate din tara, Maramuresul este extrem de puternic reprezentat in afara Romaniei si multi dintre ei chiar lupta acolo unde sunt pentru pastrarea caracterului lor national. Ce iti spuneam face parte si din lista lor de nemultumiri.

Referitor la ce ai mai scris, cu unele sunt de acord, cu altele nu, dar momentan nu mai pot sa scriu. Revin mai tarziu :)

Link to comment

Nu se pune problema asa blk, suntem un popor primitor si tolerant ( daca nu ajungi dupa 10 la capatu lui 14 prin capitala, esti oky ).

Eu as pune problema altfel, au membri in parlament, un partid al lor, zone in tara NOASTRA in care daca vorbeste romana te privesc cu dispret, vice-versa este la fel? In Ungaria romanii au vreun drept?

Problema este lipsa romanilor de interes pentru tara lor si lipsa de nationalitate si cultura.

S-a trecut la generatia rom-engleza pentru ca este cool si americanizarea controlata a unei tari.

Nu m-ar mira ca nepotii mei sa fie obligati sa invete limba maghiara in scoala peste cativa ani datorita acestei lipse de identitate nationala.

S-a ajuns ca majoritatea oamenilor cu potential sa plece din tara datorita conditiilor oferite in afara si lipsei de interes pentru tara si viitorul nostru ca popor.

Datorita dezinteresului romanilor de a merge la vot, s-a creat aceasta facilitate pentru poporul ungur, la noi in tara. Sunt numerosi datorita nepasarii noastre.

Nu Basescu e de vina, ci fiecare din noi cand spunem : "Nu ma duc la vot ca nu schimb nimic"

Word...perfect adevarat: daca se ramane doar cu aratatul cu degetul si susotitul pe la colturi, copii generatiei urmatoare poate vor fi obligati sa invete maghiara...care nu stiu prin ce e diferita de ungara.

Ceea ce nu m-ar mira prea tare. :naughty:

Link to comment

Orice limba in afara de cea materna este o limba straina.

Si nu, tu nu ai dreptul sa ii obligi sa invete romana. Daca vine un om de afaceri chinez in romania sa investeasaca masiv in agricultura etc.. tu il dai afara ca nu vrea sa invete limba noastra de ****t?

De ce limba de "c***t cum spui tu?Ai idee cati au murit pentru limba asta pe care o ponegresti cu atata bucurie?Si nu,nu este propaganda ieftina..dar daca tot consideram ca strainii sunt mai avansati decat noi,da-mi si mataluta un exemplu de tara in care oamenii isi ponegresc patria si limba materna precum o facem noi?Ti-e rusine sa fii roman?Cere cetatenie maghiara ca limba lor e mai frumoasa decat a noastra sau chineza...si cu ocazia asta scapi de o grija...nu vei mai fi nevoit sa vorbesti in limba asta de "rahat".Cat despre subiectul acestui topic...ar trebui instituita obligatia ca limba romana sa fie invatata de catre toti,fara nicio exceptie.De ce un emigrant care doreste sa devina cetatean al acestei tari este obligat sa-si insuseasca limba iar unul care detine deja cetatenia sa nu stie o boaba romaneste?Dar aceasta problema este mai spinoasa si tine de lipsa educatiei in limba romana in zonele cu populatie preponderent maghiara cat si despre separatismul fatis al reprezentantilor comunitatii maghiare.

Link to comment

Nu m-ar mira ca nepotii mei sa fie obligati sa invete limba maghiara in scoala peste cativa ani datorita acestei lipse de identitate nationala.

lol , ma bag in Al-Qaeda-ul romanesc daca se intampla asta.

on: cum au spus si cei de mai sus , cei ce doresc cetatenie romana , sunt nevoiti sa invete limba romana, iar ungurii care is deja cetateni romani nu stiu absolut nimic din ea...cum vine asta.

aici e Maghiaria ca limba romana sa fie o limba optionala?pana si rromii, pe care lumea nu prea ii agreeaza vorbesc romana, e drept cu cateva cuvinte de la ei, dar macar o VORBESC

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...