Jump to content
Tybork

Viol in Cimitirul Olosig din Oradea

Recommended Posts

O minoră în vârstă de 14 ani a fost violată, sâmbătă seara, de şase tineri orădeni cu vârste cuprinse între 15 şi 22 de ani. Fata a fost acostată în apropierea Cimitirului Olosig, ameninţată şi violată. Cinci dintre violatori au fost arestaţi în timp ce un altul este căutat de oamenii legii.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, sâmbătă seara, în jurul orei 20.00, V.C., în vârstă de 17 ani, a acostat-o pe minora I.D., în vârstă de 14 ani, în apropierea Cimitirului Olosig. Cei doi s-au deplasat în cimitir, unde, în boscheţi, prin constrângerea victimei, au întreţinut relaţii sexuale. Cum înainte de a o acosta V.C. se desprinsese dintr-un grup din care făceau parte B.C., în vârstă de 22 ani, T.G.S., T.I.R., F.R.S. şi G.D, minori cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, şi aceştia au întreţinut relaţii sexuale normale, anale şi orale cu minora, atât în cimitir, cât şi într-un apartament din apropiere, unii o singură dată, alţii de mai multe ori. Conform anchetatorilor, victima îl cunoştea pe cel care a acostat-o, ambii urmând cursurile aceleiaşi instituţii de învăţământ. "V.C. i-a spus victimei că, dacă nu merge cu el, vor veni mai mulţi prieteni de-ai lui. Minora nu a suferit leziuni cauzate de loviri sau alte violenţe, însă a fost constrânsă şi ameninţată, neavând ce face în momentul în care s-a trezit înconjurată de şase tineri", a precizat Dorel Moţiu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Cinci dintre cei şase autori au fost reţinuţi imediat după săvârşirea faptei, cu ajutorul unui martor. G.D. nu a fost încă prins şi este căutat de oamenii legii. Magistraţii au emis duminică mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile faţă de autorul major, iar faţă de cei patru violatori minori, pentru o durată de 19 zile. În cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi pentru săvârşirea faptei de viol în formă calificată, cei şase riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 25 de ani.

sursa

Link to comment

Puneti-va in locul parintilor.Ce ati prefera?...Sa ii prindeti si sa ii omorati in chinuri groaznice?Sau sa lasati justitia romana sa isi faca treaba...Adica sa se ajunga de la 10-25 ani la un 4 ani(si pentru cativa se vor da mai mult ca sigur cu suspendare, avand in vedere faptul ca la aceasta infractiune exista un "autor major"...lucru pe care nu il inteleg dar treaca fie)

Eu as alege varianta a)...dupa ce s-a ispasit varianta b )

Link to comment

Oamenii astia ar trebui sa primeasca inchisoare pe viata........

Eu nu inteleg fata aia o sa aiba traume in timp iar ei o sa scape din puscarie si o sa se apuce iar...

Greseala se plates-te :sef:

stai linistit ca dupa 3 ani de inchisoare or sa aiba toti fundul si gura arsice :)

Link to comment

Vrajealaaaaaaaaaaaaaa :))) Am auzit de la cativa care ii cunosc pe respectivii si pe respectiva cum ca fetitza ar fi vrut, s`o aflat si i`o dat in gat pe toti ! =)) Nush cat adevar e in asta, dar na. Iara daca chiar au violat`o fara voia ei, o sa scape baietzashii sapunu la baie cam des =))

Link to comment

Vrajealaaaaaaaaaaaaaa :))) Am auzit de la cativa care ii cunosc pe respectivii si pe respectiva cum ca fetitza ar fi vrut, s`o aflat si i`o dat in gat pe toti ! =)) Nush cat adevar e in asta, dar na. Iara daca chiar au violat`o fara voia ei, o sa scape baietzashii sapunu la baie cam des =))

Erau cateva gasti in parc si stia tipa ca daca e de rau ... trebuie doar sa tipe ... asta e ;) PROSTIA SE PLATESTE!

[fata nu era proasta ... a primit ce a vrut din 2 directii (sex/bani)]

Link to comment

nu mai vb de scapat sapunu in inschisoare ca parca-l vad pe money ca se autodenunta.

am fost de curand la tara, un sat cu creo 500 de oameni din care vreo 200 sunt plecat pe la munca in Italia/Spania. Din astia 300 care au ramas, vreo 150 sunt tineri iar din astia 150, 16 sunt la inchisoare pentru violuri comise IN SAT. Nu stiu ce se intampla, parca ar fi epidemie...poate asta s-a intamplat si in Oradea.

Link to comment

Mda.. e trist ce se intampla in tara asta... Parerea mea ca isi merita pedeapsa.. si inca mai mult de atat. Sincer, nu-i inteleg pe astia. Poate o fi din cauza cernobalului, s-au nascut fara creier.. pentru ca o persoana normala nu ar face asa ceva. Daca nu din bun-simt, macar de frica puscariei.

Link to comment

hai sa fim seriosi.chiar nati auzit de menaj a trois?

is io popa daca no vrut aia.

numa ca stiti si voi cum suntem noi barbatii...dam la gaurica si dupa aia mars in p**** matii :))

aia o fost toata problema va zic eu

is din oradea si stiu ce tarfe sunt pe aici.

mai ales astea mai mici....daca are bmwuri motoare etc....

Link to comment

Mai cunosc un caz, tot asa, de "viol". 3 baieti (amici de`ai mei) si una. Si`au facut treaba baietii, ea a fost de acord, toata lumea fericita .. si dupa cateva zile a aflat dirigintele ei, care le`a spus parintilor si asa, cei 3 au facut aproape 1 an de casa de corectie (fiind minori).

Link to comment

nu mai vb de scapat sapunu in inschisoare ca parca-l vad pe money ca se autodenunta.

am fost de curand la tara, un sat cu creo 500 de oameni din care vreo 200 sunt plecat pe la munca in Italia/Spania. Din astia 300 care au ramas, vreo 150 sunt tineri iar din astia 150, 16 sunt la inchisoare pentru violuri comise IN SAT. Nu stiu ce se intampla, parca ar fi epidemie...poate asta s-a intamplat si in Oradea.

:sef: Deci Radu morala e NO SEX :D ca nu se stie ce urmari are :D

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...