Nagasaky Posted January 31, 2007 Share Posted January 31, 2007 Banuiesc (mnoah asa sper ca e) ca toata lumea a citit poezii . Unele mai frumoase , altele mai plictisitoare . Si banuiesc ca fiecare are macar un verrs favorit dintr-o poezie . Nu conteaza daca e in engleza sau romana (acum nici sa fie in germana , franceza ca...) . Ma gandeam sa isi posteze aici fiecare poeziile , strofele si/sau versurile pereferate . NU e unu din acele jocuri gen marmota sau ce so mai facut pe aici . Doar un simplu topic . P.S: Sa spuneti si de cine e scrisa si titlul :D . In cazul in care nu va amintiti specificati . Si fara certuri si comentarii gen "Ce porcarie de strofa a pus x sau y" . Puteti lasa comentarii dar incercati sa fie cat de cat... Link to comment Share on other sites More sharing options...
beetle23 Posted January 31, 2007 Share Posted January 31, 2007 Poezii preferate am multe, multe :) Una de suflet e :Mâinile mele sunt îndrăgostite,vai, gura mea iubeşte,şi iată, m-am trezitcă lucrurile sunt atât de aproape de mine,încât abia pot merge printre elefără să mă rănesc.E un sentiment dulce acesta,de trezire, de visare,şi iată-mă fără să dorm,aievia văd zeii de fildeş,îi iau în mână şiîi înşurubez râzând, în lună,ca pe nişte mânere sculptate,cum trebuie că erau pe vremuri,împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.Jupiter e galben, şi Heracea minunată e argintie.Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte.E un dans iubito, al sentimentelor,zeiţe-ale aerului, dintre noi doi.Şi eu, cu pânzele sufletuluiumflate de dor,te caut pretutindeni, şi lucrurile vintot mai aproape,şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.Nichita Stanescu, Vârsta de aur a dragostei Link to comment Share on other sites More sharing options...
mat3y Posted January 31, 2007 Share Posted January 31, 2007 O, RAMAI Mihai Eminescu "O, ramâi, ramâi la mine, Te iubesc atât de mult! Ale tale doruri toate Numai eu stiu sa le-ascult; In al umbrei întuneric Te asaman unui print, Ce se uit-adânc în ape Cu ochi negri si cuminti; Si prin vuietul de valuri, Prin miscarea naltei ierbi, Eu te fac s-auzi în taina Mersul cârdului de cerbi; Eu te vad rapit de farmec Cum îngâni cu glas domol, In a apei stralucire Intinzând piciorul gol Si privind în luna plina La vapaia de pe lacuri, Anii tai se par ca clipe, Clipe dulci se par ca veacuri." Astfel zise lin padurea, Bolti asupra-mi clatinând; Suieram l-a ei chemare S-am iesit în câmp râzând. Astazi chiar de m-as întoarce A-ntelege n-o mai pot... Unde esti, copilarie, Cu padurea ta cu tot?(1879, 1 februarie) Link to comment Share on other sites More sharing options...
Qui-Gon Jinn Posted January 31, 2007 Share Posted January 31, 2007 Fan inrait Paunescu (poetul, nu omul) Prima poezie (nu sunt chiar sigur daca e poezie o_O ) pe care am citit-o din ce a scris el a fost "Imi pasa" care prin simplitatea cu care transmitea emotii m-a facut sa vreau sa citesc mai mult :D si asa am ajuns la unele favorite cum ar fi "Iertarile", "Eu sunt eu" si "Spune-mi ceva" Eu is mai cu mot de felul meu si nu dau versuri, dau direct poezia Link to comment Share on other sites More sharing options...
Nagasaky Posted January 31, 2007 Author Share Posted January 31, 2007 Imi place poezia lui Mat3y si "Eu sunt eu" a lui Paunescu e chiar frumoasa . Link to comment Share on other sites More sharing options...
Legacy Posted January 31, 2007 Share Posted January 31, 2007 Umbra lui Mircea la Cozia Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate,Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,Ş-ale valurilor mândre generaţii spumegateZidul vechi al mănăstirii în cadenţă îl izbesc.Dintr-o peşteră, din râpă, noaptea iese, mă-mpresoară,De pe muche de pe stâncă, chipuri negre se cobor;Muşchiul zidului se mişcă... printre iarbă se strecoarăO suflare, care trece ca prin vine un fior.Este ceasul nălucirii: un mormânt se dezveleşte,O fantomă-ncoronată din el iese... o zăresc...Iese... vine către ţărmuri... stă... în preajma ei priveşte...Râul înapoi se trage... munţii vârful îşi clătesc.Ascultaţi!... marea fantomă face semn... dă o poruncă...Oştiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez...Glasul ei se-ntinde, creşte, repetat din stâncă-n stâncă,Transilvania-l aude, ungurii se înarmez.Oltule, care-ai fost martor vitejiilor trecute,Şi puternici legioane pe-a ta margine-ai privit,Virtuţi mari, fapte cumplite îţi sunt ţie cunoscute,Cine oar? poate să fie omul care te-a-ngrozit?Este el, cum îl arată sabia lui şi armura 1,Cavaler de ai credinţei, sau al Tibrului stăpân,Traian, cinste a Romei ce se luptă cu natura 2,Uriaş e al Daciei, sau e Mircea cel Bătrân?Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează.Acest sunet, acest nume valurile îl primesc,Unul altuia îl spune; Dunărea se-nştiinţează,Şi-ale ei spumate unde către mare îl pornesc.Sărutare, umbră veche! primeşte închinăciuneDe la fiii României care tu o ai cinstit:Noi venim mirarea noastră la mormântu-ţi a depune;Veacurile ce-nghit neamuri al tău nume l-au hrănit.Râvna-ţi fu neobosită, îndelung-a ta silinţă:Până l-adânci bătrâneţe pe români îmbărbătaşi;Însă, vai! n-a iertat soarta să-ncununi a ta dorinţă,Şi-al tău nume moştenire libertăţii să îl laşi.Dar cu slabele-ţi mijloace faptele-ţi sunt de mirare:Pricina, nu rezultatul, laude ţi-a câştigat:Întreprinderea-ţi fu dreaptă, a fost nobilă şi mare,De aceea al tău nume va fi scump şi nepătat.În acel locaş de piatră, drum ce duce la vecie,Unde tu te gândeşti poate la norodul ce-ai iubit,Câtă ai simţit plăcere când a lui Mihai soţieA venit să-ţi povestească fapte ce l-au strălucit!Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armurăCe un uriaş odată în războaie a purtat;Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură,Ne-ndoim dac-aşa oameni întru adevăr au stat .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite,Însă triste şi amare; legi, năravuri se-ndulcesc:Prin ştiinţe şi prin arte naţiile înfrăţite.În gândire şi în pace drumul slavei îl găsesc.Căci războiul e bici groaznic, care moartea îl iubeşte.Şi ai lui sângeraţi dafini 3 naţiile îi plătesc;E a cerului urgie, este foc care topeşteCrângurile înflorite, şi pădurile ce-l hrănesc.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Dar a nopţii neagră mantă peste dealuri se lăţeşte,La apus se adun norii, se întind ca un veşmânt;Peste unde şi-n tărie întunericul domneşte;Tot e groază şi tăcere... umbra intră în mormânt.Lumea e în aşteptare... turnurile cele-nalteCa fantome de mari veacuri pe eroii lor jelesc;Şi-ale valurilor mândre generaţii spumegate,Zidul vechi al mănăstirii în cadenţă îl izbesc.Grigore Alexandrescu imi place toata...si am recitito aku cu mare drag...singura poezie care imi place Link to comment Share on other sites More sharing options...
gBr Posted January 31, 2007 Share Posted January 31, 2007 Catelus cu paru' cret, Fura rata din cotet Si se jura ca n-o fura Si l-am prins cu rata-n gura Link to comment Share on other sites More sharing options...
Edelweiss Posted January 31, 2007 Share Posted January 31, 2007 am luat in mana un volum de nichita stanescu, sa aleg o poezie. imi plac majoritatea, prin sentimentul suav si totodata dur pe care-l transmit. l-am deschis, avea dedicatie, uitasem - de la cineva care acum un an, exact acum un an, era cea mai importanta persoana din viata mea: "Cu drag...". intamplator, azi e ziua lui. acum un an, la ora asta, ciocneam un pahar de vin si-mi zicea ca ma iubeste. asa ca am ales o poezie.Ah, cat de fericiti am fost noi doi,ba nu, noi niciodata n-am fost fericiti,dar vino tu, danseaza-mi peste maini,danseaza-mi peste palmile pe care ti le tin intinse!Cal potcovit, sa-mi rupi falangele...imi rupi falangelecal potcovitDar cine alta se azvarle-n susca jetul cel de apa al fantanii?Si ruginesti, o, ruginesti...Tu ai putea sa frangi din zbor chiar vulturul...si nu te saturi, nu te saturi,ti-e gura rosie de penede-nsangerate pene.Tu nu te saturi, nu!Mai bine dormi pe umarul meu dreptcopil suav si obosit.Ah, dintii tai de sobolan flamandrupand clavicula acestei ore...Du-te, stinge-te, sterge-te!Sau mai bine vino, lasa-masa-ti ling eu lacrima...Otrava lacrimii abjecta, mincinoasaatat de sincera...Ah, cat de fericiti am fost noi doi...ba nu, noi niciodata n-am fost fericiti.(Otrava lacrimii - N. Stanescu) Link to comment Share on other sites More sharing options...
.TripDeTrip Posted January 31, 2007 Share Posted January 31, 2007 Same like mat3y ^^ Link to comment Share on other sites More sharing options...
Raul Posted January 31, 2007 Share Posted January 31, 2007 Same like mat3y ^^numai spama si gasesteti niste strofe@ontopicLegenda CiocarlieiVasile AlecsandriDe când erau ca iarba anticii codri deşiŞi mici ca muşuroaie Carpaţii urieşi,Şi văile profunde, şi latele vâlceleCa pe o apă lină uşoare vălurele;De când în lume lupii erau păstori de oiŞi urşii cu cimpoaie mânau cirezi de boi;De când purta-n cosite Ileana CosânzeanăO floare cântătoare, o floare năzdrăvană,N-a fost copilă-n viaţă mai dulce, mai aleasăDecât frumoasa Lia, fecioară-mpărăteasă!Născută-n faptul zilei cu faţa-n răsărit,Luceferii, văzând-o, mai viu au strălucit,Ferice de-a atinge cu-o rază argintie,Cu ultima lor rază aşa minune vie.Şi astfel, de lumina cerească dezmierdată,Ea, răsărind ca floare, a înflorit ca fată;Ş-acum e fala lumii, a minţii încântare,Al inimilor farmec, a ochilor mirare.Tot omul care-o vede, răpit, uimit simţeşteCă parcă se renaşte, că inima lui creşte,Că trece lin din iarnă în dulce primăvară,Că mii de păsări cântă în sânu-i şi pe-afară.Ea are-o faţă albă de flori de lăcrimioareŞi ochi cereşti, albaştri ca floarea de cicoare,Ş-un păr ce străluceşte pe fruntea sa bălaieCăzând, fuior de aur, de-a lung pănă-n călcaie,Încât pe câmpul verde când trece zâmbitoareSe pare c-o urmează prin aer fulgi de soare.Ea poartă haine scumpe, uşoare, descântate,Din fire de păianjen ţesute şi lucrate,Prin care tainic saltă luciri de forme albe,Comori atrăgătoare ca visurile dalbe,Precum acele slabe văpăi tremurătoarePrin frunze răspândite de luna gânditoare.Aprinşii ochi ai nopţii în juru-i scânteiază,Formând cununi de raze pe fruntea-i ce visează,Şi lunecă pe sânu-i, rai alb de fericiri,Voind ca să pătrundă prin iţele subţiri.Seninul dulce-al zilei, râvnind acea minune,Din soarele-răsare şi pân' la soare-apuneSe-ntinde pe deasupra-i cu bolta lui rotundă,Voind să-i facă-un templu în care s-o ascundă.Şi-i zice: "Însuşi cerul spre tine se înclină...Frumseţa-i o coroană pe frunte de regină!"IIŞi mers-a vestea-n lume, trecând din gură-n gură,Că Lia fură ochii, şi minoe le fură;Şi dus-o-au pe aripi în locuri depărtateCocoarele-n triunghiuri prin aer înşirate,Şi spus-a vântul ager, în veci neodihnit,Că nu-i copilă alta mai dulce de iubit.În grabă alergat-au din toate-a lumii zări,De peste munţi, din funduri, de peste nouă măriCei mai viteji şi mândri feciori de împăraţi,Vrăjiţi de-a fi pe viaţă de Lia fermecaţi.Venit-au Roşul, craiul înaltelor lungi plaiuri,Şi Albul ce domneşte pe douăzeci de raiuri,Şi Peneş-împăratul, arcaş cu ochiul ţinteş,Ce are-n tolbă fulgeri şi-n grajd pe calul Vinteş;Şi alţii, mulţi ca frunza, mânaţi de-a lor iubireCu Lia drăgălaşă să cate împeţire.Dar nici îşi pleacă ochii la ei frumoasa fată,Cum nu se uită crinul la iarba cea uscată,Ci vecinic ea priveşte cu drag la mândrul soare!Şi, tot privind lumina din fata-i arzătoare,Cu lacrimi i se umplu albaştrii ochi frumoşi.Ei plâng!... de ce plâng însă luceferii duioşi?De mult privit în soare, sau de o jale-ascunsă,De-o gingaşă dorinţă, de-o taină nepătrunsă?Ah! taina ei n-o ştie nici zâna ce-o iubeşte,N-o ştie căpătâiul pe care odihneşte,Nici apa ce oglindă obrazu-i la trezie,Nici cerul, nici pământul!... dar umbra să o ştieAdes copila, pradă gândirii ce-o răpeşte,Se scaldă în lumină, cu soarele grăieşteŞi zice: "Tu, al lumii monare strălucitor!O! splendidă comoară de viaţă şi amor!Tu, ochi deschis în ceruri să vadă-a mea iubire!Tu, singura-mi dorinţă, tu, dulcele meu mire!Pleca-voi, ah! pleca-voi, luând urmele tale,Să te-ntâlnesc ferice, să te culeg în cale,Să fu al meu şi numai al meu, o! mândre soare,Să nu mai plâng de moarte când tu săruţi o floare,Căci te urăsc atunce... cu dragoste şi dor,Şi văd că de-acea ură duioasă am să mor!"Ea zice şi se simte de raze inundată.Iar umbra ei suspină în urmă-i tupilată:"Ah! draga mea stăpână! Ferească Domnul sfântulDe-a-ţi asculta îndemnul, de-a-ţi împlini cuvântul,Căci vai de-acel ce-apucă pe-a soarelui cărare!El intră-n cale lungă ce capăt nu mai areŞi unde începutul se leagă cu sfârşitul,Şi unde-şi pierde mintea şi paşii rătăcitul.Ah! Lia, te gândeşte că soarele-i cu darDe viaţă şi de moarte, că-i dulce şi amar!El dă junie lumii, iubire, fericire,La plante, cuiburi, inimii el dă însufleţire,Dar raza-i ce învie e rază şi de focCe arde crinul fraged şi tristul siminoc,Şi râurile soarbe, şi păsări săgetează,Şi umbra o înghite când soarele-i amiază"."Ah! fie oricum fie! răspunde-n grabă Lia.Durerea fie-mi partea sau fie-mi bucuriaDe-oi şti că-n a mea cale voi face totdeaunaDin şapte nopţi o noapte, din şapte zile una,M-oi duce mult departe c-un repede avânt,Departe, unde cerul se lasă pe pământ,Pe unde munţii falnici apar ca nourele,Pe unde stau de vorbă la umbră flori cu stele.M-oi duce, duce, duce, pân' mi-oi găsi ursitulŞ-oi sta gură la gură cu soarele iubitul,Căci vreau să-i privesc faţa ca să-mi alin durerea,Să văd curgând din buze-i cuvintele ca mierea!""Amar de tine, Lie! o! Lie,-amar de mine!Dar fie! unde-i merge, şi eu mă duc cu tine."IIIÎn revărsatul zilei, când nasc a vieţii şoapteŞi lin se dezveleşte seninul cer din noapte,Pe când lumina-i sură, plăpândă, răcoroasăŞi somnul îşi destinde aripa somnoroasă,Frumoasa Lia pleacă pe Graur, calu-i şarg,Ce zice că pământul nu e destul de larg,Şi zboară fără saţiu, luându-şi iute zborul,Ca vântul şi ca gândul, ca spaima şi ca dorul.El fuge pe sub soare, el fuge pe sub lunăŞi piere într-un fulger cum piere vestea bună;Şi trece pe sub nour, şi trece pe sub steaClipiş, cum se strecoară prin oameni vestea rea!Se duce calul Graur spre codrii de stejariÎn care greu se luptă balaurii cei mariCu pajuri năzdrăvane născute-n ceea lume;Prin locuri unde şerpii brilianturi fac din spumeŞi zmeii fac palaturi de-argint cu turnuri dese,Ca-n ele să ascundă frumoase-mpărătese.El trece prin poiene cu tufe auriteÎn care se alungă şopârle smălţuiteŞi blânde păsărele ce cântă-n cuibul cald,Având rubine-n pliscuri şi ochii de smarald.Acolo vântul serii prin frunze-alene zboară,Lovind încet de umbră aripa lui uşoară,Şi iarba, chemând vântul din zori ca s-o dezmierde,Se mişcă-n vălurele precum o apă verde.El trece peste râuri ce curg necontenitCa zilele senine a celui fericit.Şi apa-ndeamnă faţa pe maluri să se culce,In ea să se oglinde, s-o facă apă dulce.Zadarnic! ea-nainte, nainte mereu pasă,Ca omul cu grăbire mânat de dor de casă,Şi de trei ori trei zile şi nopţi de trei ori treiEa lasă somnul dulce să piară-n urma ei.Şi astfel tot pe cale, cu ochii ţintă-n soare,Cu coamele-i lucioase în vânt fâlfâitoare,Ea pare şi dispare, răpită de cal Graur,Precum un vis ferice într-un vârtej de aur.Dar după multă trudă şi mult amar de cale,Odată cu amurgul ajunge într-o vale,O vale înverzită ce se uneşte-n zareCu-albastra, zgomotoasa, clocotitoarea mare.Acolo calul Graur îşi încetează zborul,Nemaiavând pământuri să bată cu piciorul,Iar Lia se coboară cu grabă de pe calŞi merge de se pune pe-al mării verde mal,Privind cu dor la raiul din fundul depărtatPe care se ridică al soarelui palat."Pe unde-ţi merge gândul, stăpâna mea iubită?"O-ntreabă glasul umbrei de cale obosită."Ah! dragă surioară! duioasa Lia zice,Zăreşti în depărtare cea insulă fericePlutind sub cer albastru pe-a mării albăstrime?Vezi tu colo, în zare, colo, pe-o înălţime,Acel palat de aur, cel cuib de străluciri,Cu poarta de rubinuri şi stâlpii de safiri?Acolo-mpărăteşte frumos ursitul meu,Acolo-mi zboară gândul, acolo eu mă vreu!Dar cum să fac, vai mie!... ah! calul meu nu poateSă calce şi pământul, şi mările să-noate!""Stăpână! zice Graur, ce nu pot eu pe lumeO poate al meu frate, născut pe-a mării spume."Cum zice, cum nechează...Din marea cea profundăO volvură se-naltă şi iese-un cal în undă,Cu ierburi şi mărgeanuri având coama-mpletită,Şi solzi de-argint pe spate, şi palmă sub copită.Zărindu-1, Lia vesel de cale se găteşte,Dar când e ca să plece şi când se despărteşteDe Graur, ea-1 sărută, pe coadă-1 mai dezmiardăŞi-l cheamă drag pe nume şi plânge c-o să-1 piardă.Apoi se-ntoarce iute la mal, şi iute sarePe noul cal ce-o poartă uşor pe-a lui spinare.Şi umbra ei rămâne pe mal înstrăinată,Şi Graur se afundă în zarea nourată.IVPrin valuri spumegoase ce-n juru-i se alinăCântând o melodie simfonică, marină,Ajunge Lia grabnic la insula dorită,A cărei iarbă vie cu raze-i altoită.Copila-n haine mândre de fiu împărătescS-afundă în lumină, dar chipu-i îngeresc,Dar mersu-i plin de farmec, cu pas legănător,O spun mai mult că-i fată decât că e fecior.Ea intră în palatul acel de feerieCu inima-n bătaie de dulce bucurie,Dorind ca să-ntâlnească, temând de-a întâlniPe-acel care-a vrăjit-o aicea de-a veni,Şi iată că zăreşte a lui bătrână mamă,Cu genele căzute pe ochi ca o năframă!De când nu era încă pământul care este,De când tot ce e-n lume era numai povesteŞi raza de lumină şi razele călduriiErau comori ascunse în haosul naturii,A splendidului soare ferice născătoareTrăieşte-n luminoasă şi magică splendoare,Dar tristă şi orbită de vecinica-i lucire,Acum ea nu mai poate pe soare să-1 admire,Şi-i este scris de soartă atunci numai să vadăCând fiul ei în cursă ar fi expus să cadă.Sărmana-ncet aude sunând pasuri străine,Tresare şi întreabă: "Ce om, ce fiară, cineA îndrăznit să vie aice, ş-a pătrundeÎn locuri necălcate de pas de om; pe undeNici pasărea măiastră a trece nu-ndrăzneşte,Nici doru-n rătăcire pierdut nu se opreşte?"Copila tremurândă s-apropie şi zice:"Sunt om cu gânduri blânde venit din lume-aice"."De eşti fecior, replică bătrâna îngrijită,Să-ţi fie calea floare şi urma înflorită,Şi-n viaţă să ai parte de soacră iubitoareŞi de nevastă dulce, frumoasă, zâmbitoare;Iar dacă eşti tu fată, precum te-arată glasul,Pe urma ta uşoară întoarce-ţi iute pasulŞi piei din aste locuri neatinse şi curate,Domnite de-al meu soare, copil fără păcate!"------------------------------------------------------ Link to comment Share on other sites More sharing options...
#spoitoru# Posted January 31, 2007 Share Posted January 31, 2007 Zi de zi in Tine eu traiescZi de zi pe Tine te urmezZi de zi cu Tine eu pasesc Asta-i refrenu :D Link to comment Share on other sites More sharing options...
AlinRoscat Posted January 31, 2007 Share Posted January 31, 2007 O versiune mai "frumoasa" a LuceafaruluiA fost o data ca-n povesti, a fost ca niciodata,Din rude mari imparatesti, o balega de fata.Batoasa-n trup ca o casma, si galbena la pieleCa o bucata de pingea tinuta-ntre masele.Si-avea un nas de sapte coti, de atingea pamantulSi-o caramida in chiloti sa n-o doboare vantulLuceafaru-o privea-n extaz, si vanat la culoare,Ca un furtun de aragaz decolorat la soare-"Luceafara mic, coboara-n jos si vino de ma fura,Si strans la pieptul meu pitic sa te sarut pe gura."Venind din cerul lui inalt mai iute decat vantulDadu cu curu de asfalt de gauri pamantul.Ca un parasutist drogat de intra in derutaSi afla dupa ce-a picat ca n-are parasuta.-"Iubirea mea cu ochii de lut mai proasta ca tampirea,Eu pentru tine am cazut de-mi blestem fericireaIar de nu vreai sa vii cu mine printre astrii,Ma cac si dintii tai zbanghii si-n ochii tai albastrii"-"Luceafara mic vedetea-si chior si putrezit la soare,Nu merg ca esti nemuritor iar eu sunt muritoare"Luceafarul plangea amar de-si innodase nasu'Si cu-n tupeu de ordinar se duse-ntins la tasu:-"de-mi iei al nemuririi har ce sufletu-mi apasaIti dau un "Kil" de mulfatlar si-p sticla de spirtoasa.Iara de nu, curat ma jur sa ma rapun de boala,Ca nu-ti voi da sa-nebunesc nici apa minerala"-"Copile stiu ca esti bolnav si-ai mancarimi sub piele,Dar fata asta de zugrav se arde pe lovele"Luceafarul urca incet spre turnul singuratic,Cand o zari culcata-n pat cu-n plutonier astmaticEa il zari pe-un ochii de geam si-i spuse cu suspine:-"Gingasul meu hipopotam coboara pan' la mine."El o privi semet si dur ca un fachir pe ace-"mai du-te fa la mata-n cur si lasa-ma in pace ! " Link to comment Share on other sites More sharing options...
frankie Posted January 31, 2007 Share Posted January 31, 2007 Lacul codrilor albastru / Nuferi galbeni il incarca...pauza... Link to comment Share on other sites More sharing options...
desirre Posted January 31, 2007 Share Posted January 31, 2007 " De dorul tau este legata Inca si astazi viata mea Tu stapanesti ca altadata Sufletu'mi care te iubea O vorba numai de mi'ai spune La glasul tau as tresarii Si toate legile din lume Calcandu'le eu te'as iubi.... Domneste'n jurul meu tacere Cu doru'mi singura vorbesc Si sunt patrunsa de durere Iar tu nu stii cat te iubesc ..... " Link to comment Share on other sites More sharing options...
Nagasaky Posted January 31, 2007 Author Share Posted January 31, 2007 " De dorul tau este legata Inca si astazi viata meaTu stapanesti ca altadata Sufletu'mi care te iubeaO vorba numai de mi'ai spune La glasul tau as tresarii Si toate legile din lumeCalcandu'le eu te'as iubi....Domneste'n jurul meu tacereCu doru'mi singura vorbesc Si sunt patrunsa de durere Iar tu nu stii cat te iubesc ..... " This was really nice . P.S: Nu stiu de ce unii il considera topic de spam? Sau in ziua de azi poeziile au ajuns un subiect rusinos? Daca da... inseamna ca lumea asta se duce de rapa <_< Link to comment Share on other sites More sharing options...
frankie Posted January 31, 2007 Share Posted January 31, 2007 A mi-am amintit ce versuri imi plac cele mai mult. Alea de le faceam eu acum mult timp :lol: ^_^ Link to comment Share on other sites More sharing options...
