THuG-Radu Posted December 1, 2006 Posted December 1, 2006 Un hacker român riscă 54 de ani de închisoare, pentru că a reuşit să pătrundă în reţeaua computerizată a guvernului american, unde a făcut ravagii. Victor Faur, de 26 de ani, a reuşit să acceseze peste 150 de computere ale NASA, Departamentului american al Energiei şi chiar ale Marinei. Pagubele provocate de român au fost estimate la un milion şi jumătate de dolari. Faur a fost arestat în România, la Arad, şi a fost inculpat în Statele Unite.Potrivit procurorilor americani, el este şeful unui grup de hackeri, WhiteHat Team. Piraţii Internetului au ca obiectiv principal este să intre în reţeaua de computere a guvernului american, considerată cea mai securizată din lume.Si eu care vorbeam cu el pe IRC si credeam ca-i ceva baietash care se crede mare hacler ! :rofl1:GG SirVic. Daca nu intra la parnaie, sotto ajunge sus ! ;)SURSA
atk.oxyg3n Posted December 1, 2006 Posted December 1, 2006 iar am facut america de kko ?? parca si acu' catziva ani am mai spart o data compurile lor !! =))
Gîl Ereb Posted December 1, 2006 Posted December 1, 2006 Nu prea cred ca va intra in inchisoare, ci din contra, va primi o slujba bine platita. ;)
atk.oxyg3n Posted December 1, 2006 Posted December 1, 2006 nu .... acuma va declara SUA razboi Romaniei ca le-am invadat tzara =))
ReNuX Posted December 1, 2006 Posted December 1, 2006 SirVic... ce vremuri am petrecut impreuna... o sa-mi fie dor de el :crybaby:Imi amintesc cate takeuri faceam eu pe #WhiteHat cu inca un vecin... :dooh:
[Anti-AntiSpam]black Posted December 1, 2006 Posted December 1, 2006 si eu auzisem de whitehat in vremurile mele de mIRC..oricum sunt convins ca nu o sa i se intample nimic.. americanii stiu sa aprecieze tinerele talente.. spre deosebire de romani :dooh:
The Connection Posted December 1, 2006 Posted December 1, 2006 Il angaseaza la NASA SI gata! Nu pateste nimic ! Il felicita lumea ! Tare frate....romanii stiu ce e aia ,,to hack'' ReNuX : ...... ps : saracul om.......crek acuma moare de ras =))
Christian Verhulst Posted December 2, 2006 Posted December 2, 2006 ce zicea lumea de a doua limba vorbita la microsoft? romana cumva? de ce presimt ca a doua limba vorbita la nasa e tot romana? :)felicitari hacker-ului, a spart munca americanilor care se cred atotstiutori...
Mehico Posted December 2, 2006 Posted December 2, 2006 Nu prea cred ca va intra in inchisoare, ci din contra, va primi o slujba bine platita. ;)depinde. mai demult asa era, da mai nou... :dontknow:
Gîl Ereb Posted December 2, 2006 Posted December 2, 2006 depinde. mai demult asa era, da mai nou... :dontknow:cat de des auzi in presa ca se intampla asta ? :) daca ar fi fost ceva obisnuit, cu siguranta nici n-ar mai fi facut-o ;)
ReNuX Posted December 2, 2006 Posted December 2, 2006 Sa va explic cum l-a prins? Tot din prostia lui. A vrut sa se dea mare pe IRC si si-a facut host pe serverele alora. Avea ceva gen SirVic.nasa.gov . L-au turnat! Acum cui o sa ii mai fac eu take ?? Tocmai planuiam inca unul.. Si nu mai primea op inapoi
zetulescu Posted December 2, 2006 Posted December 2, 2006 Chiar credeti ca ala face puscarie???? :D ....el cu toata familia lui sunt deja acolo..casa,masa,masina si servici....nu o sa mai auziti nimic despre el !
Sequenz 31 Posted December 2, 2006 Posted December 2, 2006 Chiar credeti ca ala face puscarie???? :D ....el cu toata familia lui sunt deja acolo..casa,masa,masina si servici....nu o sa mai auziti nimic despre el ! nu fi u asa de sigur ;) care sunteti pe aici mari mircalisti, anu trecut prin iarna a spart 1 din Brasov serveru Undernet si nu a fost X pe Undernet ceva vreme ( cate zile mi se pare ), a primit d0ar 5 ani de inchisoare ca noroku` ;) sa speram ca nu`l vor aresta si sa prinda un job la NASA
UmbrA^ Posted December 2, 2006 Posted December 2, 2006 Da omule am citit si yo in ziar foarte interesant 2 ani a stat bietu om da dc sa riste 54 de ani? ce naiba mai bine 50 sa fie fix!
Alexiano Posted December 2, 2006 Posted December 2, 2006 Tot romanii sunt cei mai tari la dat in cap si la furat
h4x StylE Posted December 2, 2006 Posted December 2, 2006 Daca nu il arestau astia trebuia sa se angajeze la IMB Cehia...Uni il vor inchis altii il vor de partea lor :)
ReNuX Posted December 2, 2006 Posted December 2, 2006 aha.. eu il vreau inapoi! cine o sa ma mai injure pe mine ca ii fac take??
LordKani Posted December 2, 2006 Posted December 2, 2006 Cu siguranta nu va intra la puscarie..sigur va fi angajat pe undeva..nu vor lasa ei asa talent..sa zaca in puscarie cand pot sa il foloseasca pt ei..
RaifalM3n Posted December 3, 2006 Posted December 3, 2006 omfg romani astia sunt dati dracului bv noua !! ar trebui sa primeasca premiu Nobel ..nu sa faca parnaie ca ii face pe ingamfatii aia de americani de kkt!! prea destepti :) later edit : unde sa isi faca veacu ?unde sa exerseze ce stie? ...aici nare unde asa ca incearca extern...:|si acu face parnaie
mihai91 Posted December 3, 2006 Posted December 3, 2006 pai romanu e prea bun pacat k nu e organizare in tara noastra pentru k resurse ar fi cu ce da ..... stam si plecam sa lucram afara cand in tara nu mai e nimeni...
Alexiano Posted December 3, 2006 Posted December 3, 2006 Le-a aratat la cei de la NASA ca nu e asa sigura performanta lor si nu inteleg de ce il baga la parnaie daca el le-a aratat ca is ..... Eu zic ca ar trebui sa ii multumeasca cei de la NASA ca nu le-a amestecat ceva pe acolo sa fie GRAV :blink:
m4x Posted December 3, 2006 Posted December 3, 2006 tot romanii e hackeri :D , oricum a zis ca nu a facut schimb de info si ca nu stia nimeni ce a facut...s`ar putea sa scape :P
Danny Posted December 3, 2006 Posted December 3, 2006 ce zicea lumea de a doua limba vorbita la microsoft? romana cumva? de ce presimt ca a doua limba vorbita la nasa e tot romana? :)felicitari hacker-ului, a spart munca americanilor care se cred atotstiutori...agree agree and totally agree :DFelicitari lui :) , dar parca a mai fost o poveste de genu asta <_<Anywayz , mai mult ca sigur nu va intra la inchisoare ! :)