Jump to content
Sequenz 31

CĂLĂTORII ÎN COSMOS

Recommended Posts

Posted

Ieşirile în cosmos vor deveni în curând o rutină, iar navele spaţiale vor ajunge să înlocuiască avioanele. Cel puţin aşa promite Richard Branson, fondatorul holdingului Virgin, care a dezvelit, la New York, prototipul unei astfel de nave.

Miliardarul britanic a declarat că echipa sa de cercetători a reuşit să creeze un nou tip de combustibil, iar preţul unei ieşiri în spaţiu va fi mai mic decât cel al unui zbor transatlantic la clasa bussines, adică aproximativ 5000 de euro. Acest lucru ar fi într-adevăr revoluţionar, deoarece în prezent o călătorie în cosmos costă peste 20 de milioane de dolari. De asemenea, Branson a prezis că peste zece ani, durata unui zbor va fi drastic redusă.

"Cu ajutorul tehnologiei pe care o dezvoltăm, un zbor din Marea Britanie şi până în Australia va dura 30 de minute, iar de la Londra la Los Angeles la fel. Sperăm ca acest lucru să fie posibil în următorii 10 ani", a spus Richard Branson, fondator Virgin Group.

Branson a anunţat încă de anul trecut înfiinţarea companiei de turism spaţial Virgin Galactic, susţinând că până în 2015 mai multe nave spaţiale îşi vor lua zborul de pe cosmoport.

Sursa: www.realitatea.net

Posted

Ma pun sa imi strang bani, in loc de masina o sa imi iau nava spatiala.

:right: :whistle: :right:

@poate vor deveni o rutina..dar nu pt noi "muritorii de rand"....aici e vorba de foarte multi bani...

Posted

o sa fie posibila mah ...apropo valek V2 erau mai tari erau interceptibile si de 10x mai rapide ca V1... :D dar am inteles unde bateai :)

eu zic ca o sa fie posibil in urmatorii ani .. :)

adica...dc nu ? atatea sau facut in ultimi ani... why not?

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...