inkredibil

Va salut cu respect   

de-acum vin alte ierni mai aşezate mai blânde le simt ninsoarea-n oase ca pe-o mângâiere din luna albă coboară nopţi de lapte şi-i cald ca-ntr-un suflet de femeie ţinut cu două mâini aşa cum ţii o cană cu ceai şi priveşti în gol când taci se aude cum ninge într-o portocală am ştiut dintotdeauna că aşa miroase Crăciunul doar că uneori n-au fost nici portocalele nici tu

— Am rămas săraci! — N-avem bani! — Ne i-au luat toți Moțoc! — Moțoc! Moțoc! — El ne belește și ne pradă! — El sfătuiește pre vodă! Să moară! — Moțoc să moară! — Capul lui Moțoc vrem! Acest din urmă cuvînt, găsind un eho în toate inimile, fu ca o schinteie electrică. Toate glasurile se făcură un glas și acest glas striga: „Capul lui Moțoc vrem“. — Ce cer? întrebă Lăpușneanul, văzînd pre armașul intrînd. — Capul vornicului Moțoc, răspunse. (…) — Dar,...