Jump to content
Sakkiw0w

Gordon Brown: În lipsa liderilor politici, există riscul unei noi crize

Recommended Posts

gordon-brown-ds10.jpg.8e40d53783545f80dd3c76dae8ac39f9.jpg

Comunitatea internaţională se îndreaptă, în contextul lipsei liderilor politici, spre o nouă criză financiară de amploare, de genul celei izbucnite în 2008-2009, întrucât cauzele nu au fost eliminate, avertizează Gordon Brown, fost premier şi ministru de Finanţe al Marii Britanii.

În contextul crizei financiare din 2008-2009, Gordon Brown a avut un rol important în crearea Grupului G20, format din ţări dezvoltate şi emergente, dar fostul premier britanic avertizează că acţiunile de cooperare internaţională care au contribuit la evitarea reeditării crizei au fost înlocuite acum de accente naţionaliste.

"Ne confruntăm cu riscul de a intra fără a ne da seama într-o nouă criză" financiară, a declarat Gordon Brown pentru cotidianul The Guardian.

"Va trebui să existe o conştientizare severă privind escaladarea riscurilor, dar suntem într-o lume fără lideri", a argumentat Gordon Brown, care a fost premier şi ministru de Finanţe al Marii Britanii.

"Cooperarea care a existat în 2008 nu ar mai fi posibilă într-o criză post-2018, nici la nivelul băncilor centrale, nici al guvernelor. Vom asista la un exerciţiu de asumare în comun a vinei, mai degrabă decât la soluţionarea problemelor", a atras atenţia Gordon Brown.

În contextul conflictului comercial lansat de SUA contra Chinei, Gordon Brown a exprimat dubii că Beijingul va da dovadă de cooperare încă o dată. "Protecţionismul preşedintelui american Donald Trump este cea mai mare barieră în calea construirii cooperării internaţionale", a subliniat Brown.

S U R S A

Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.



  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...