Jump to content
Juan

Știri despre echipe de fotbal de tradiție

Recommended Posts

 Fotbalul românesc la nivelul ridicat al performanței duce lipsă de echipe de tradiție, de acele echipe care, odată, umpleau stadioanele, echipe care au avut în componența jucători legendari. În primele două ligi ale României din acest sezon, 2017-2018, numai câteva echipe de tradiție reușesc să-și păstreze reputația și spirtitul. Pot enumera pe Dinamo, UTA, Ripensia Timișoara și FC Argeș. Alte echipe încă își dispută istoria, legendara Poli Timișoara este împărțită în ACS Poli și ASU Poli, Universitatea Craiova este împărțită în CSU Craiova din prima ligă și proaspăt reînființata FC Universitatea Craiova, patronată de Mititelu și care va evolua în liga a IV-a. Legat de FCSB- Steaua, justiția română a dat credit Stelei în ceea ce privește identitatea, astfel că FCSB nu are niciun drept să-și asocieze numele cu Steaua. Steaua București a reînceput recent activitatea disciplinei fotbal și va evolua din acest sezon în liga a IV-a sau a V-a, vom reveni cu informația după ce va fi decis în data de 20 august. 
  
 Chiar dacă în primele două ligi nu prea mai avem echipe de tradiție, asta nu înseamnă că au murit de tot. Din contră, unele au renăscut, altele se mobilizează să revină sus. Momentan, ele evoluează în ligile inferioare, dar ar trebui să le pomenim mai des, datorită lor s-a scris istoria fotbalului românesc. 
  
 Acest topic este dedicat echipelor de tradiție din fotbalul românesc care evoluează în ligile inferioare 

Link to comment
Share on other sites

Victorii zdrobitoare pentru "U" Cluj şi Petrolul in Cupa Romaniei!

"U" Cluj si Petrolul Ploiesti au disputat prima faza a Cupei Romaniei din postara de castigatoare a Cupei judetului din care fac parte.

ACS Regal Sport Club Ferdinand I -  Petrolul Ploiesti 1-8
ACS Voinţa Cetate - Universitatea Cluj 0-7

Link to comment
Share on other sites

CSA Steaua a fost primită direct în Liga a 4-a. Va fi nebunie în seria Stelei, cu CS FC Dinamo, AFC Rapid, Sportul, Carmen, Progresul şi Academia Rapid

Comitetul Executiv al Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti a decis ca CSA Steaua, Academia Rapid, CS FC Dinamno şi Carmen Bucureşti să înceapă direct din Liga a 4-a. Vom avea meciuri foarte interesante, având în vedere că tot aici vom avea şi AFC Rapid.

Liga a 4-a, Bucureşti:

AFC Asalt
AFC Carmen
AFC Comprest GIM
CS FC Dinamo
FC Metaloglobus II
CS Progresul 2005
AFC Progresul 1944 Spartac II
AS Academia Rapid
AFC Rapid
AS Romprim
FC Sportul Studentesc SA
CSA Steaua Bucuresti
AS Termo
Tricolor FC
AFC Venus 1914
ACS Victoria

Academia Rapid a fost înfiinţată în această vară şi este echipa susţinută de Primăria Sectorului 1. Aceasta va folosi marca Rapid
CS FC Dinamo este echipa lui Nicolae Badea. Până acum a avut reprezentante doar la juniori, însă începând cu acest an are şi echipă de seniori.
AFC Rapid este echipa care anul trecut a început din Liga a 5-a şi a reuşit să-şi asigure promovarea
Carmen Bucureşti este urmaşa legendarei echipe care a cedat locul Stelei la înfiinţare, în 1947. Oficialii clubului au obţinut acceptul urmaşilor lui Ionel Mociorniţa - cel care a înfiinţat Carmen Bucureşti - să folosească marca.

prosport.ro

Link to comment
Share on other sites

Weekendul 8 - 10 septembrie pentru Echipele de traditie (ligile inferioare):


Viitorul Nicolae Bălcescu 1 - 4 FCM Bacău
CA Oradea - Club Atletic Oradea 5 - 2 Locadin Ţeţchea
Metaloglobus București II 1 - 2 FC Carmen București 
Sportul Studentesc 0 - 4 CSA Steaua Bucuresti
Venus Bucuresti 1914 1 - 4 Progresul Spartac '44 II
A.S. Termo 0 - 2 AS Academia Rapid Bucuresti
SR Brașov 1 - 1 Inter Tarlungeni
FC Universitatea Craiova 14 - 0 Unirea Tricolor Dăbuleni
Steel Man Târgu Neamț 0 - 5 CSM Ceahlăul Piatra Neamț
CSM Focşani 1 - 1 SC Otelul Galati
SSC FARUL Constanta 3 - 1 Agricola Borcea
FC Petrolul Ploiesti 4 - 0 FC Aninoasa
Flacara Moreni 2 - 1 Urban Titu
CSM Reșița 1 - 0 Centrul Naţional de Pregătire Timişoara
FC Unirea Alba Iulia 2 - 1 Metalurgistul Cugir

 

  • Upvote 1
Link to comment
Share on other sites

                                                                                             Steaua a făcut spectacol cu Romprim și termină anul pe primul loc în Liga 4

                                                   Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor


 Steaua a învins cu 9-0 AS Romprim, în ultimul meci de campionat în acest an.  
 Echipa antrenată de Ion Ion a depăsit la golaveraj Academia Rapid și încheie turul de campionat pe primul loc cu 38 de puncte. 
  
 Deși partida a fost catalogată drept "în deplasare", Steaua a jucat în Complexul Ghencea cu 1.500 de suporteri prezenți la meci. 
  
 Predescu a deschis scorul și a marcat o "dublă" pentru roș-albaștri, insă Cătălin Mirea a fost eroul Stelei, cu 5 reușite. 
 Vîlcea și Cadolar Curt și-au trecut și ei numele pe lista marcatorilor. 
  
 Steaua este în continuare neinvinsă și are cea mai bună apărare din Ligă a 4-a bucuresteană, cu numai 3 goluri încasate în cele 14 meciuri disputate pană acum.   
  
 "Noi ne dorim să promovăm în cuplu, alături de Rapid. Factorul politic ar trebui să gandească o soluție pentru promovarea ambelor cluburi. Vor veni și la noi ceva jucători importanți. Domnul Lăcătus și Ion Ion vor stabili de ce jucători mai au nevoie", a declarat Cristian Neagoe pentru gsp.ro

                                                                                                      clasament l4


sursa

Link to comment
Share on other sites

                                                                                                              Academia

 

Indiferent dacă este vorba despre liga a 4-a sau Cupa României. Pentru că au fost 18 partide, rezultatele sunt unele pe măsură. Întâi de toate, mai jos, aveţi o listă cu toate meciuri jucate de formaţia lui Nico şi Pancu.

Campionat:

Academia – Progresul 2005 CS 13-0
AS Termo – Academia 0-2
Academia – CS FC Dinamo 2-0
Victoria – Academia 0-3
Academia – AS Tricolor FC 3-1
AFC Rapid – Academia 0-3
Comprest GIM – Academia 0-0
Academia – csa steaua 1-1
Progresul 1944 Spartac II – Academia 1-3
Academia – Asalt 7-1
Carmen – Academia 0-2
Academia – Metaloglobus II 2-0
Romprim – Academia 0-8
Academia – Venus 26-1

Cupă:

Academia – Atletico 4-0
Academia – Milanneto 8-0
Academia – Romprim 3-1
AS Tricolor FC – Academia 2-4



Trăgând linie, la finalul celor 18 meciuri, descoperim un bilanţ excelent. 17 victorii, 2 egaluri şi nicio înfrângere!
Un golaveraj distrugător, 94-8

Pentru a desluşi mai bine cine au fost eroii acestor rezultate, vă oferim, în continuare şi lista oamenilor care au jucat măcar câteva minute pentru echipa susţinută de Primăria Sectorului 1.


PORTARI

Vlad Ignat (1995) – 14 meciuri / 5 goluri primite
Iulian Manea (1996) – 5 meciuri / 3 goluri primite

FUNDAȘI

Adrian Boian (1998) – 13 meciuri / 1 gol
Doru Bratu (1989) – 13 / 0
Alexandru Iacob (1989) – 15 / 6
Mihai Stancu – 14 / 1
Florin Matei (1997) – 11 / 2
Alin Lădaru (1989) – 10 / 1
Cosmin Cristil (1995) – 6 / 0
Alex Costache (1999) – 1 / 0
Florin Cazan (2001) – 1 / 0
Florian Sandu (2001) – 2 / 0

MIJLOCAȘI

Lucian Goge (1991) – 17 / 21
Adrian Mitea (1996) – 14 / 2
Daniel Burcea (1996) – 9 / 3
Alex Dumitru (1996) – 16 / 5
Alex Olariu – 15 / 3
Marius Duriță (1996) – 15 / 4
Andrei Dovleac (1998) – 3 / 0
Ștefan Bordei (2001) – 2 / 0
Alex Burlacu (1993) – 4 / 1

ATACANȚI

Daniel Niculae (1982) – 14 / 17
Daniel Pancu (1977) – 12 / 8
Radu Bădiță (1995) – 16 / 7
Cătălin Bărbălău (1999) – 15 / 3
Andrei Dumitrescu (2001) – 6 / 6
Adrian Nițu (2001) – 3 / 0



Pentru incheiere, trebuie spus că formaţia lui Schumacher şi Iosif a avut rezultate excelente în contextul în care aceasta a fost, practic, încropită cu doar câteva săptămâni înainte de începutul sezonului. Un fapt extrem de interesant este că foarte mulţi dintre jucătorii utilizaţi provin de la AFC Rapid sau au jucat în trecut pentru această formaţie.

                                                                                                                                                   sursa

Edited by Guest
Link to comment
Share on other sites

                                                                         Imagini pentru Florin Răsdan


În lotul condus de antrenorul Ion Ion a ajuns pe data de 17 ianuarie, fostul jucător al Concordiei Chiajna, mijlocaşul Florin Răsdan (22 de ani), care şi-a reziliat contractul cu ilfovenii.

"Nu consider că este un pas înapoi că am venit la Steaua în Liga a 4-a, ci doi înainte, pentru că aici este un proiect foarte ambițios, vreau să joc și să promovăm. Oricum eu am făcut junioratul aici, în Ghencea, și sunt fericit că am revenit la echipă alături de fostul meu coleg Andrei Predescu".

"Mi-am reziliat contractul cu Chiajna pentru că și-au bătut joc de mine. Acolo nu poți să joci decât dacă ai pile. Evoluam aproape meci de meci pe vremea domnului Alexa, apoi, fără nicio explicație, am fost tras pe dreapta.", a mai adaugat mijlocasul in varsta de 22 ani.

Răsdan a bifat 17 meciuri în Liga 1 în ultimele 4 sezoane, debutul său fiind în mai 2014, la Poli Timişoara - Chiajna 1-0.

Extrem de tehnic, Răsdan are o viteză destul de bună şi poate evolua în stânga. Postul lui de bază este cel de mijlocaş de bandă.

                                                                                                                                               

                                                                                                                                                    sursa

 

Link to comment
Share on other sites

              Academia Rapid are necazuri!

 

Judecatoria Sectorului 1 din Bucuresti a decis ca Academia Rapid sa nu primească personalitate juridica, din pacate pentru fanii visiniilor.

Nu este o decizie definitiva, avand la dispozitie 5 zile sa faca apel.

Academiei Rapid i-a fost respinsa cererea sa poarte numele Academia Rapid 1923 si li s-a impus sa poarte "Academia Rapid 2017"

sursa: https://m.digisport.ro/fotbal/academia-rapid-nu-a-primit-personalitate-juridica-decizia-instantei-si-ce-urmeaza-pentru-giulesteni-400484

Edited by Guest
Link to comment
Share on other sites

                                                      894253-cpr1355.jpg?optimal

 Cozile de zeci de persoane de la casele de bilete din Ghencea și Giulești confirmă interesul enorm pentru CSA Steaua - Academia Rapid.

Peste 36.000 de bilete au fost vândute și rezervate până în acest moment pentru meciul dintre CSA Steauași Academia Rapid. până în acest moment. 

 

Prețuri:

Peluze: 15 lei
Tribuna 2: 20 lei
Tribuna 1, inel 2 şi 3: 25 lei
Tribuna VIP: 30 lei


Iata cum arata clasamentul in momentul de fata
893957-clasament.jpg

În cel mai optimist scenariu pentru Steaua, gazda meciului, evenimentul de sambata va concura cu recordul inregistrat vreodata in un esalon 4, Glasgow Rangers a avut câte 49.000 de oameni în tribune de două ori în liga a patra scoțiană în sezonul 2012-2013.

Presa scotiana a declarat ca era cel mai vechi derby al orasului Glasgow inca din anul 1858. Jurnaliștii descoperiseră că Rangers și Queens Park jucaseră între ele când încă nu pornise "Old Firm", faimosul Celtic-Rangers. Steaua-Rapid nu e la fel de vechi cum sunt "ciocnirile" din Scoția. AS Armata și CFR București, cum se numeau cluburile atunci, se bat din 1947. 


55.000 de locuri are Arena Națională, pentru închirierea căreia CSA plătește 53.000 de euro, cu tot cu costurile de organizare a meciului. Cel mai ieftin bilet e 15 lei, cel mai scump, la VIP, costă dublu.

                                                                                                                                     sursa: gsp.ro

Link to comment
Share on other sites

Intermediara 24 - 25 aprilie pentru echipele ce și-au propus să continue tradiția unor nume de legendă:
Aripile Cleja 2 - 7 FCM 1950 Bacău
AFC Rapid Bucuresti 0 - 2 CSA Steaua București
FC Carmen București 3 - 0 Tricolor Footbal Club
AFC Asalt 0 - 4 Academia Rapid
Metropolitan Ișalnița 0 - 5 FC Universitatea Craiova
CSM Ceahlăul Piatra Neamț 4 - 0 Voința Ion Creangă
SC Otelul Galati 5 - 1 CSM Roman
Cetate Deva 0 - 2 CSM Resita
FC Universitatea Cluj 8 - 1 CS Iernut
UTA Arad - Politehnica Timișoara (va fi probabil 3-0 la masa verde pentru arădeni)
Academica Clinceni 2 - 4 FC Arges
CS Baloteşti 3 - 1 Ripensia Timișoara 3-1
Pandurii Targu Jiu 3 - 1 Sportul Snagov
CS Mioveni 0 - 1 Dacia Unirea Braila
Metaloglobus București 1 - 1 Chindia Targoviste

 

Sursa: fb/Echipe de tradiție

Link to comment
Share on other sites

Etapa 27 aprilie - 2 mai pentru echipele ce și-au propus să continue tradiția unor nume de legendă:
Foresta Tileagd 1 - 2 CAO - Club Atletic Oradea
CSA Steaua București 6 - 0 Progresul Spartac '44 II
Academia Rapid 3 - 0 FC Carmen București 
Progresul București 2005 2 - 11 AFC Rapid Bucuresti
A.C.S.M. Codlea 0 - 5 SR Brașov
FC Universitatea Craiova 10 - 0 Progresul Segarcea
Inter Petrila 4 - 0 Jiul Petroşani 1919
FC Suciu de Sus 0 - 4 Minerul Baia Mare
Victoria Horia 1 - 3 CSM Ceahlăul Piatra Neamț
 AFK Miercurea Ciuc 1 - 1 SC Otelul Galati 
Axiopolis Sport Cernavodă 1 - 2 Progresul Spartac '44 
SSC FARUL Constanta 3- 0 Metalul Buzău
Flacara Moreni 4 - 0 CS Mioveni II
FC Petrolul Ploiesti 1 - 3 Voinţa Turnu Măgurele
Naţional Sebiş 1 - 1 CSM Resita
FC Unirea Alba Iulia 0 - 7 FC Universitatea Cluj
Ripensia Timișoara 2 - 1 CS Afumaţi 
Ştiinţa Miroslava 1 - 2 UTA Arad 
Dacia Unirea Braila 0 - 6 AFC Hermannstadt
Politehnica Timișoara 1 -1 Pandurii Targu Jiu
Chindia Targoviste 1 - 0 Academica Clinceni
FC Arges 0 - 1 CS Mioveni

 

Sursa: fb/echipe de tradiție

Link to comment
Share on other sites

Etapa 18-20 mai pentru echipele ce și-au propus să continue tradiția unor nume de legendă:
Sportul Petrești 0 - 1 Soda Ocna Mures
CSSM Bacău 0 - 4 Gauss Bacău (din vară posibil să devină oficial FCM 1950 Bacău)
CAO - Club Atletic Oradea 4 - 4 Dinamo Leonardo
ACS Rapid - Frumosii Nebuni ai Giulestiului 2 - 2 ACS Tracțiunea
CS FC Dinamo 4 - 1 AFC Rapid Bucuresti
Comprest GIM 7 - 0 Venus Bucuresti
CSA Steaua București 10 - 0 AS Romprim
AFC Asalt 1 - 3 FC Carmen București
Precizia Săcele 8 - 1 Celta Brasov / CS Coltea 1920
SR Brașov 6 - 0 A.C.S.S.R.Brașov
AS Team Săgeata 0 - 0 Sport Club Municipal Gloria Buzău
Sticla Arieșul Turda 13 - 1 Vulturul Mințiu-Gherlii
FC Universitatea Craiova 3 - 1 Jiul Podari
Minerul Uricani 3 - 2 Jiul Petroşani 1919
Minerul Baia Mare 7 - 1 CS Fărcașa
Cimentul Bicaz 1 - 2 CSM Ceahlăul Piatra Neamț
ASS FC Vaslui 2 - 1 Atletic Club Bârlad
Aerostar Bacău 1 - 0 SC Otelul Galati (Din păcate Oțelul a pierdut șansele de promovare)
ACSM Olteniţa 2 - 6 SSC FARUL Constanta 
Înainte Modelu 1 - 0 Progresul Spartac '44
Viitorul Domneşti 0 - 3 Flacara Moreni
Astra Giurgiu II 2 - 2 FC Petrolul Ploiesti
CSM Resita 2 - 1 ACS Ghiroda
Avântul Reghin 1 - 4 FC Universitatea Cluj
FC Unirea Alba Iulia 3 - 2 CS Iernut
Ripensia Timișoara 1 - 2 Pandurii Targu Jiu
FC Chindia Târgovişte 2 - 1 CS Afumaţi 
Luceafărul Oradea 2 - 1 Politehnica Timișoara

 

Sursa: fb/Echipe de tradiție

Link to comment
Share on other sites

                                                                                                                              FRF a decis cum se va numi echipa Rapidului în noul sezon

                                                                 galerie rapid

Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat în şedinţa sa de vineri ca echipa Rapidsă participe în competiţii de acum înainte sub denumirea de "Fotbal Club Rapid" şi nu cu numele societăţii care o administrează, "SC Fotbal Club R Bucureşti SA".

"În temeiul prevederilor art. 2 alin. 7 coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin. 4 din ROAF, având în vedere solicitarea nr. 4067 din 03.08.2018 a SC Fotbal Club R Bucureşti SA şi Contractul de cesiune privind transmiterea dreptului asupra mărcii Fotbal Club Rapid nr. 7323 din 24.07.2018, aprobă ca SC Fotbal Club R Bucureşti SA să participe în competiţiile fotbalistice aflate sub auspiciile FRF sub denumirea mărcii Fotbal Club Rapid", se arată în decizia Comitetului de Urgenţă publicată, vineri, pe site-ul oficial al FRF.

Rapid Bucureşti a evoluat în ediţia precedentă a Ligii a IV-a sub denumirea de Academia Rapid.
La finalul sezonului 2017-2018, după obţinerea promovării în Liga a III-a, societatea care administrează formaţia giuleşteană, SC Fotbal Club R Bucureşti SA, a achiziţionat la licitaţie, în schimbul a 406.800 de euro plus TVA, mărcile, culorile şi trofeele clubului aflat în faliment, SC FC Rapid SA.

Gruparea de fotbal SC FC Rapid SA a intrat în procedură de insolvenţă în 7 decembrie 2012, iar la 13 iunie 2016 Tribunalul Bucureşti a dispus intrarea în faliment şi dizolvarea societăţii.
Suma totală a datoriilor clubului aflat în proprietatea omului de afaceri Valerii Moraru era de 17.754.712 lei, aproximativ 4 milioane de euro. Conform legii, lichidatorul trebuia să scoată la licitaţie pentru valorificare sigla, culorile şi mărcile FC Rapid.

După declararea falimentului, echipa de fotbal FC Rapid a fost exclusă din Liga 1 în vara anului 2016.


                                                                                                                                                                                                           
                                                                                                                                                                              sursa                                                                                                                                                                                                                        

 

Link to comment
Share on other sites

                                                                                                                                                                         Galeria i-a dat "galben" lui Talpan! 
 

 


                                                                                                                    galeria-i-a-dat-galben-lui-talpan-mesajul-afisat-de-suporterii-stelei-la-primul-meci-al-sezonului.png


 

Razboiul intern de la CSA Steaua, iesit la suprafata dupa o serie de declaratii facute zilele trecute de juristul Florin Talpan, s-a lasat cu un banner de avertisment din partea galeriei, la primul meci din noul sezon de Liga a 4-a.

"Indiferent de functia in care sunteti pusi, jos labele de pe Lacatus!"
 

Intr-un interviu acordat publicatiei Fanatik, Talpan i-a cerut lui Marius Lacatus sa plece de la echipa, pentru ca nu si-a indeplinit obiectivul din sezonul trecut.

Ulterior, Talpan a revenit si a spus ca nu este suparat pe Lacatus, ci pe oamenii din conducerea clubului, in frunte cu colonelul Petrea.


Ce a declarat Florin Talpan pentru Fanatik:


"Cei din conducere, nu stiu exact cine, dar sper sa se afle de catre organele abilitate, au adus un alt jurist si i-au scos din contractul lui Lacatus clauzele sale de obiectiv. Va dati seama ce a putut sa se intample la clubul Steaua? Mai bine spus i-au shimbat contractul. Acest lucru a facut ca Marius Lacatus sa scape de demitere, dar eu ii cer acum sa plece. Daca are demnitate trebuie sa plece si el si Iovan, dar mai bine spus trebuie sa plece toti cei care aveau obiectiv promovarea."




                                                                                                      sursa

Link to comment
Share on other sites

 

Fosta Juventus București nu a avut nicio șansă în fața giuleștenilor, care au jucat pe teren propriu, elevii lui Schumacher dominând meciul de la un capăt la celălalt.

Golurile giuleștenilor au fost reușite de Goge, în minutul 42, și Vlada, în minutul 70. 

În penultimul minut de joc arbitrul Moroița le-a acordat celor de la Daco-Getica un penalty inventat, după o simulare a lui Raphael Stănescu. Același jucător a marcat pentru echipa sa de la punctul cu var. Rapid merge în șaisprezecimi, fază în care vor intra și echipele de Liga 1

Unirea Alba Iulia - Industria Gâlda 2-2, 5-3 după penalty-uri
CSM Focșani - Sporting Liești 0-0, 0-3 după prelungiri
Gloria Teuz Cermei - Luceafărul Oradea 1-4
CS Tunari - Academica Clinceni 0-2
CS Turnu Măgurele - CS Balotești 3-2
Rapid - FC Daco-Getica 2-1

S U R S A

Link to comment
Share on other sites

Rapidistii fac scandal! Cat a umflat FCSB pretul biletelor inaintea meciului direct de maine

Rapidistii fac scandal! Cat a umflat FCSB pretul biletelor inaintea meciului direct de maine

Suporterii rapidisti sunt scandalizati de masura luata de FCSB 2 inaintea meciului direct din Liga a 3-a.  Conducerea clubului le-a pus rapidistilor la dispozitie doar 25 de bilete, adica 5% din capacitatea micutului stadion din Berceni, care are 500 de locuri.  Mai mult, FCSB a stabilit preturile biletelor la 50 de lei.

"FC Rapid Bucuresti se adreseaza Federatiei Romane de Fotbal avand convingerea ca forul conducator al fotbalului poate directiona Sportul Rege catre cei carora le este destinat inca de la aparitie: suporterii."  "Este strigator la cer ca pretul unui bilet la Liga a-III-a sa ajunga la 50 lei, in contextul in care tot in Romania, la o partida din competitiile europene tichetul de acces a fost de 10 lei. La fel de ciudata ne pare si repartizarea biletelor la meciurile pe care le disputam in deplasare, intr-un numar infim comparativ cu numarul de suporteri dornici sa fie prezenti", se arata in comunicatul rapidistilor.  Suporterii rapidisti au decis sa boicoteze partida, pentru ca se simt jigniti de masurile luate de conducerea FCSB.  Rapid este pe primul loc in Liga a 3-a, cu 7 puncte dupa trei meciuri.  FCSB 2 - Rapid se joaca vineri, de la ora 17:00, la Berceni.

        Sursa

Edited by Frank
Link to comment
Share on other sites

DAILY MAIL: CRISTIANO RONALDO, DAT AFARĂ DE MANCHESTER UNITED. CE SCRIU ENGLEZII

 

Cristiano Ronaldo are zilele numărate la Manchester United, presa din Anglia făcând un anunț șoc cu doar două zile înainte de startul Campionatului Mondial din Qatar. Oficialii clubului s-au săturat după ce jucătorul s-a dezlănțuit în acel interviu exploziv acordat lui Piers Morgan și sunt gata să îi rezilieze contractul.

 

Manchester United a făcut primii pași pentru a-i rezilia contractul lui Cristiano Ronaldo, după interviul incendiar acordat de jucător lui Piers Morgan. Clubul a inițiat procedurile legale pentru a-l concedia pe jucător, anunță Daily Mail.

Englezii vor să-i rezilieze contractul de 500.000 de lire sterline pe săptămână și să nu îi mai plătească lusitanului nici un singur cent din cele 16 milioane de lire rămase până în luna iunie 2024, atunci când înțelegerea expiră. Familia Glazer și alți oficiali ai clubului consideră că nu mai este nicio cale de împăcare și au respins ideea de a lua noi măsuri disciplinare, trecând direct la încetarea colaborării.
Avocații celor de la Manchester United vor să profite de faptul că lusitanul a vorbit deschis în acel interviu exploziv și susțin că acesta a încălcat anumite termene și condiții din contract.
Oficialii clubului au emis un comunicat în care au anunțat că au luat cunoștință de acțiunile lui Ronaldo și au fost luate măsurile necesare, urmând ca mai multe detalii să fie comunicate atunci când se va lua o hotărâre finală.
"În această dimineață, Manchester United a inițiat măsurile adecvate drept răspuns la recentul interviu acordat de Cristiano Ronaldo. Clubul nu va mai face niciun comentariu până când va fi luată o hotărâre finală", a fost mesajul postat de Manchester United.

sursa

Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.



  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...