Jump to content
Electra

La ce ne ajuta sa bem ceai?

Recommended Posts

       M-am gandit ca ar fi bun un topic despre ceaiuri. Si ca sa nu dam doar copy-paste din alte parti si sa nu citeasca nimeni, prefer sa postati doar cum obtineti ceaiul respectiv si concret la ce e bun. 

1 post/zi per user

 

Incep eu cu ceaiul de ghimbir:

- are efecte excelente în combaterea indigestiei, a migrenelor şi a răcelilor de sezon.

- unele persoane folosesc ghimbirul pentru a scăpa de infecţiile respiratorii, de bronşită, tuse, crampe menstruale, artrită sau dureri musculare, iar în unele părţi ale lumii, ceaiul de ghimbir sub formă de comprese este utilizat în tratarea arsurilor pielii.

Mod de preparare:

- se ia o bucată de rădăcină (aproximativ 5 cm), se spală bine sub jet de apă rece, se dă prin răzătoare. Se pune la fiert un litru de apă şi când fierbe apa se adaugă ghimbirul răzuit. Se lasă să fiarbă timp de un minut, apoi se stinge focul şi se lasă acoperit 30 de minute, după care se strecoară şi se consumă în funcţie de necesităţi.

Ceaiul de ghimbir se consumă îndulcit cu miere, cu adaos de suc de lămâie sau cu mentă şi are un gust iute, dar foarte plăcut papilelor gustative.

Beneficii:

- Combate disconfortul digestiv prin îmbunătăţirea absorbţiei de substanţe benefice din alimente şi prevenirea supraalimentaţiei. Prin urmare, ceaiul de ghimbir consumat după mesele îmbelşugate de Paşte este excelent pentru recăpătarea controlului asupra digestiei.
În plus, consumat zilnic, ceaiul de ghimbir poate preveni apariţia diareei, a flatulenţelor, a balonării şi a indigestiei datorită substanţelor chimice din compoziţia sa, care tonifiază musculatura tractului digestiv, şi împiedică nivelul crescut de acid gastric, care poate cauza arsuri stomacale.

- Întăreşte sistemul imunitar datorită cantităţii mari de antioxidanţi, care reduc riscul de infecţii sau afecţiuni. De exemplu, o ceaşcă de ceai de ghimbir consumată zilnic poate reduce semnificativ riscul de accident vascular cerebral deoarece substanţele active din ghimbir blochează depozitarea grăsimilor pe artere, reduc nivelul de cholesterol rău şi ajută la prevenirea diferitelor forme de cancer.

- este extrem de eficient în tratarea răcelilor datorită faptului că decongestionează căile nazale superioare, umezeşte muscoasa gâtului, ajutând astfel la ameliorarea tusei, şi favorizează expectoraţia, care grăbeşte astfel procesul de vindecare. În plus, ameliorează simptomele supărătoare ale alergiilor.

- este excelent şi pentru o bună circulaţie a sângelui, previne formarea cheagurilor şi ajută la transportul oxigenului şi asubstanţelor nutritive către toate organele vitale din corp, inclusiv către penis (de unde şi efectul afrodisiac). Aminoacizii şi mineralele din rădăcina de ghimbir promovează de asemenea nivelul de eritrocite, drept urmare este reduc riscul de boli cardiovasculare.

- Pentru persoanele care se confruntă cu afecţiunea numită picior de atlet, o boală cutanată localizată între degetele de la picioare, pot face băi cu ceai de ghimbir, care ajută la reducerea senzaţiei de mâncărime, a arsurilor şi a umflăturilor din zona respectivă.

- Şi crampele menstruale îşi găsesc rezolvarea în ceaiul de ghimbir. Şi nici măcare nu trebuie să-l bei. E demonstrate ştiinţific că o compresă îmbibată în ceai de ghimbir şi aplicată pe regiunea inferioară a abdomenului poate ameliora durerile şi relaxează musculatura.

- te ajută să scapi de stres şi are un excelent efect energizant, motiv pentru care nu nu este recomandat să îl consumi seara, ci doar dimineaţa, la primele ore, pentru a face faţă cu brio tuturor sarcinilor de serviciu şi nu numai.

Nu consumati totusi ceaiuri in exces, indiferent de felul lor, deoarece cu siguranta vor avea si efecte negative!

 

sursa: csid.ro

  • Upvote 2
Link to comment

Ceaiul negru :

Este obtinut din frunzele arbustului "Camellia sinesis" denumit "Planta de ceai", din care se mai obtin si ceaiul verde, alb, Oolong, ceaiul negru fiind cel mai oxidat si cu cea mai puternica armoa dintre aceste soiuri.

Printre beneficiile ceaiului negru amintesc mai jos:

Imbunatatirea sistemului cardiovascular, previne formarea cheagurilor de sange, reduce riscul aparitiei bolilor cardiace, si scad colesterolul LDL si al trigliceridelor.

Previne cancerul datorita antioxidantilor, iar compusul TF-2 inhibă dezvoltarea celulelor canceroase în organism. De asemenea, reduce riscul apariției cancerului oral la fumători.

Elimina radicalii liber, prin intermediul antioxidantilor.

Stimuleaza sistemul imunitar cu ajutorul taninului.

Mentine sanatatea orala, datorita catechinelor, este redus riscul aparitiei cancerului oral, iar taninul si polifenolii inhiba bacteriile care pot cauza aparitia cariilor.

Stimuleaza sistemul nervos prin prisma cofeinei, fiind si un aparator impotriva Parkinsonului.

Ajuta la imbunatatirea digestiei, cu ajutorul taninului fiind combatute bolile intestinale si arsurile gastrice.

Intareste oasele si tesutul conjunctiv prin fitochimicalele aflate in compozitie.

Contine cafeina, care, este de o calitate superioara celei din cafea si/sau din "coca cola". Contine si teofilina, o substanta ce stimuleaza inima, rinichii si sistemul respirator.

E benefic pentru piele, avand in compozitie, pe langa tanin si polifenoli, vitaminele B2, C, E, zinc, potasiu, magneziu. 

De asemenea este benefic pentru par, datorita cafeinei si a antioxidantilor continuti.

 

Personal, beau cate o cana de ceai negru in fiecare dimineata, nu obisnuiesc sa beau cafea. L-am descoperit acum cativa ani, si de atunci mi-am facut un tabiet in a servi un ceai negru (aproape in fiecare) dimineata inainte de a incepe treaba.

Vi-l recomand cu caldura, este un ceai care va poate face ziua mai buna!

Link to comment

Ceai de sunătoare – Beneficii

Învinge depresia şi anxietatea, afecţiunile secolului 21 – numeroase studii au demonstrat că ceaiul de sunătoare este la fel de eficient precum antidepresivele, dar are mult mai puţine reacţii adverse decât acestea. Însă, trebuie ţinut cont că cercetările au avut loc pe eşantioane reduse şi în cazuri de depresie în forme uşoare, prin urmare, ceaiul de sunătoare nu trebuie să înlocuiască tratamentul medicamentos prescris de medicul specialist.

De asemenea, ceaiul de sunătoare ar putea ameliora durerile de urechi cauzate de otită, o afecţiune cauzată de o infecţie. Într-un studiu realizat pe 100 de copii, o combinaţie de plante formată din sunătoare, usturoi şi gălbenele a dat rezultate în ameliorarea durerilor şi grăbirea vindecării infecţiei.

Consumat frecvent, ceaiul de sunătoare poate ameliora funcţionarea bilei, fiind recomandat în special în prevenirea dischineziei biliare şi a colecistitei. În plus, sunătoarea sprijină circulaţia sanguină şi ajută la eliminarea retenţiei de apă, favorizând în acest fel şi scăderea în greutate.

Pentru cei care se confruntă cu insomnii, ceaiul de sunătoare este excelent deoarece creşte producţia de melatonină, hormonul care stimulează somnul profund, fără vise.

Şi fumătorii care îşi propun să renunţe la acest viciu sunt sfătuiţi să consume mai des ceai de sunătoare, care diminuează senzaţia de dependenţă de nicotină.

Ceaiul de sunătoare este benefic şi pentru piele. Aplicat sub formă de comprese, ceaiul de sunătoare este indicat petnru tenul iritat, uscat, ridat. De asemenea, este un remediu excelent şi pentru micile tăieturi sau arsuri la nivelul pielii, favorizând cicatrizarea acestora.

Link to comment

Mătasea de porumb vindecă orice boală :Mătasea de porumb se foloseşte de foarte mult timp pentru vindecarea anumitor afecţiuni. Ceaiul din mătase de porumb este diuretic, antiinflamator şi calmant.Este eficient pentru îndepărtarea surplusului de kilograme şi calmează simptomele premenstruale. Mătasea de porumb mai este indicată şi împotriva pietrelor la rinichi, afecţiunilor prostatei şi în diverse probleme urinare.

Leacuri băbeşti

Datorită calităţilor sale vindecătoare, mătasea de porumb a fost utilizată încă din cele mai vechi timpuri. Bunicii noştri o întrebuinţau sub formă de ceai, cât şi în stare naturală. Din mătase se pregăteşte şi un rachiu, benefic în vindecarea răcelilor. Mătasea era întrebuinţează şi pentru vindecarea hemoragiilor şi leziunilor. Ceaiul este bun pentru ameliorarea simptomelor unor boli de rinichi, bilă sau ficat.

Conţine multe vitamine

Mătasea de porumb conţine în proporţie destul de mare flavonoide, saponine şi săruri de potasiu. Dar şi vitamine: K, C, B, E şi lipide, tanin şi substanţe minerale. Mătasea de porumb are şi importante surse de beta caroten, niacin şi seleniu. Astfel, mătasea de porumb are calităţi diuretice, antiinflamatorii şi calmante.

Remediu excelent

Foloseşte mătasea de porumb în alimentaţia ta zilnică. Prin conţinutul de minerale şi vitamine, mătasea de porumb asigură un organism sănătos şi energic. La plafare se găsesc şi capsule cu mătase de porumb. Ele au în compoziţie silicon, complexul de vitamine B, fier, zinc, potasiu, calciu, magneziu şi fosfor. Mătasea de porumb asigură sănătatea vaselor de sânge.

Mătasea de porumb este importantă pentru menţinerea sănătăţii sistemului urinar. O cană cu ceai fierbinte din mătase de porumb e bună pentru a îndepărta toxinele dar şi pentru refacerea sistemului urinar. Ceaiul este indicat şi pentru eliminarea pietrelor la rinichi. Mătasea de porumb optimizează funcţiile bilei şi ale ficatului. Ceaiul luptă contra icterului şi e un remediu pentru păstrarea sănătoasă a funcţiilor ficatului. De altfel, mătasea de porumb scade tensiunea arterială.

Mătasea de porumb previne cancerul. Numărul mare de flavonoide, polifenoli, fitochimicale şi antioxidanţi conţinut de mătasea de porumb îl face să fie un bun adjuvant în vindecarea cancerului. În asociere cu anumite ierburi şi produse naturale, mătasea de porumb este o variantă utilă în regimul pacienţilor cu cancer.

Mătasea de porumb

învinge kilogramele în plus

Mătasea de porumb este bună şi pentru îndepărtarea surplusului de kilograme. Conţine o substanţă numită mucilagiu, care absoarbe apa, de aceea se foloseşte şi în dietele de slăbit şi ajută la reglarea organismului. Pentru a te bucura de beneficiile mătasei de porumb consumă 2 – 3 căni de ceai din această plantă în fiecare zi.

Ceaiul din mătase de porumb se recomandă şi înainte, dar şi în timpul menstruaţiei. Acest ceai reduce disconfortul din această perioadă. O ceaşcă de ceai, o săptămână pe lună, este varianta cea mai bună pentru a trece peste această perioadă mai dificilă. Mătasea se întrebuinţează şi în alte probleme specifice femeilor. Printre acestea se numără dismenorea, anexita, menstruaţiile neregulate, absenţa laptelui matern. Vindecă şi o serie de probleme apărute la femeile aflate la menopauză.

Cu mătase de porumb se calmează durerile provocate de cistită, colicile şi este un puternic diuretic. Combate insuficienţa cardiacă. Ceaiul de mătase de porumb este indicat şi pentru anumite probleme apărute la nivelul pielii cum ar fi celulita, degerăturile, eczeme şi edeme, furuncule sau psoriazis.

Ceaiul din mătase de porumb

Ceaiul din mătase de porumb se face din 2 linguri de mătase mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se lasă la infuzat un sfert de oră, după care se strecoară lichidul. Pentru rezultate optime, se va urma o cură de 10 zile şi se va bea 2-3 căni de ceai pe zi. După aceste zile se va face o pauză de 5 zile. Pentru un gust mai plăcut al ceaiului, poţi pune şi o linguriţă de miere şi suc de lămâie.

Atenţie!

Mătasea de porumb conţine tanin, care se elimină în momentul fierberii. De aceea, ceaiul din mătase de porumb nu este indicat persoanelor alergice la tanin. De asemenea, consumul de ceai de mătase de porumb poate provoca mâncărimi, pe fondul unei alergii severe. În această situaţie se va stopa consumul de ceai.

Înainte de a urma o cură cu ceai din mătase de porumb, trebuie să ceri sfatul unui medic. Este important să îi comunici orice efect secundar apărut. Dacă urmezi un tratament cu furosemide este contraindicat consumul de ceai de mătase de porumb.

 

Sursa : http://www.gorjeanul.ro/sanatate-2/matasea-de-porumb-vindeca-orice-boala#.ViFLW25GTP-

Link to comment

Ceaiul din coji de BANANE, cel mai puternic SOMNIFER natural

Cojile de banane contin o combinatie uimitoare de substante care declanseaza o relaxare totala a organismului si apoi un somn profund si linistit:
serotonina(numita si hormonul fericirii) care relaxeaza organismul si alunga stresul, triptofanul un aminoacid esenţial natural utilizat si in industria farmaceutica pentru tratamentul tulburărilor de somn si cantitati importante demagneziu,mineral renumit ca previne întreruperea brusca a somnului şi trezirile din timpul nopţii si potasiu element ce ajută muschii si vasele de sange sa se relaxeze si dezactiveaza adrenalina. Magneziul este adesea recomandat si de medici persoanelor care au probleme cu somnul. Acest ceai este foarte cunoscut si apreciat de cei care au probleme cu somnul din tarile din America de Sud unde bananele se gasesc din abundenta dar in Europa acest remediu este mai putin cunoscut.

 

Ingrediente necesare

– cateva coji de banane organice. IMPORTANT: Daca aveti banane obisnuite trebuie sa le spalati bine cu bicarbonat sau cu otet.
– 1 lingura de scortisoara pudra
– optional, o lingurita de lavanda(sau un pliculet de ceai)
– 1 litru de apa

Link to comment

Ceaiuri care iți dau energie – cel mai bun energizant natural, ceaiul de Ginseng

Un alt ceai care se încadrează la ceaiuri care îți dau energie și care este cunoscut de peste 2000 de ani ca “regele plantelor medicinale” în medicina tradițională chinezească, este ginsengul. Este cel mai bun tonic general pentru organismul uman, atâta vreme cât este consumat în doze mici, zilnic, pe perioade lungi de timp, pentru eficiență mare. Sfera recomandărilor ceaiului și preparatelor pe bază de ginseng este foarte vastă: stimularea capacității fizice și mentale, stimularea capacității organismului de adaptare la condiții defavorabile de mediu, în perioadele de suprasolicitare și reacții adverse exogene. Fiind un tonic excelent, energetic și stimulent al activității cognitive, este recomandat, în special, celor care depun activitate mentală intensă, dar și sportivilor de performanță sau a celor care practică sporturi extreme.

Ceaiul de ginseng este un foarte bun aliat în curele de slăbire sau cele de dezintoxicare de alcool sau droguri., având puternică acțiune antitoxică și protectivă. De asemenea, întârzie procesul de îmbătrânire a celulelor neuronale, caracteristice vârstei înaintate. Foarte important este faptul că după consumul de ceai de ginseng se renunță timp de 2 ore, cel puțin, la consumul de cafea, alte ceaiuri, soia și napi, deoarece acestea îi anulează efectele

Link to comment

Ceaiul de tei

 

Ceaiul de tei, preparat asa cum trebuie, ajuta la vindecarea racelii si gripei, calmeaza tusea, mareste diureza si secretia biliara, combate tulburarile digestive si scade tensiunea arteriala. De asemenea, este recomandat in dureri de cap, spasme abdominale si febra musculara. Datorita efectelor sedative ale florii de tei, ceaiul se mai recomanda in insomnie, stari de nervozitate si suprasolicitare intelectuala.

In caz de raguseala si dureri in gat, gingivita ori inflamatii ale mucoasei bucale, ceaiul se bea cald si nu fierbinte, asa cum gresit procedeaza foarte multe persoane. Ceaiul fierbinte irita si mai mult zona deja bolnava si intarzie vindecarea.

Pentru uz extern, sub forma de gargara, infuzia se face mai concentrata, patru linguri de planta la un sfert de litru de apa clocotita si, pentru eficienta maxima, planta se tine in apa tot trei, patru minute ca si in cazul ceaiului de baut. In infuzia pentru gargara se poate adauga o jumatate de lingurita de bicarbonat de sodiu alimentar sau doua lingurite de zeama de lamaie. Infuzia pentru gargara nu trebuie sa fie mai calda decat temparatura corpului.

 

sursă: http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/remedii-naturale/de-ce-e-bine-sa-bem-ceai-de-tei-1112492 

Link to comment

Ceai de Menta

ceai-menta.thumb.jpg.476b3bd7a7ca2f5f9d6

Reduce stresul

Unul din principalele beneficii ale ceaiului de mentă este acela că are o puternica acţiune antistres. Băut înainte de culcare, ceaiul de menta va ajuta sa va relaxati si induce starea de somn. Menta diminuează notabil si simptomele cauzate de anxietate şi stres ca migrenele, durerile de cap sau deranjamentele stomacale.

 

Ceaiul de menta intăreşte sistemul imunitar

Ceaiul de mentă stimulează sistemul imunitar deoarece este bogat în nutrienţi: fosfor, vitamina B, calciu, etc. Aceşti nutrienţi întăresc sistemul imunitar şi reduc apariţie bolilor şi infecţiilor în organism.

 

Reduce creşterea părului nedorit

ceaiul de menta reduce hirsutismul, o afecţiune datorată unui exces de hormon androgen. Sunt cercetări care au demonstrat că administrarea constantă de ceai de menta va reduce creşterea necontrolată a părului la femei.

 

Este un excelent remediu împotriva greţii

Unul din cele mai cunoscute beneficii ale ceaiului de mentă este acela că tratează greaţa ce apare după masă, sau care este datorată călătoriilor sau sarcinii.

 

Întreţine sănătatea orală

Menta este un ingredient esenţial în produsele de îngrijire orală, ajutând la prevenirea bolilor cavităţii bucale. Ceaiul de menta previne respiraţia urât mirositoare şi vă ajută să vă întreţineţi sănătatea cavităţii bucale.

Este analgezic
Ceaiul de mentă diminuează crampele menstruale şi alte spasme musculare. De asemenea, ajută la calmează colicile intestinale, mai ales la copii.

 

 sursa : http://www.frunza-verde.ro/ceai-de-menta

 

Edited by Fury
Link to comment

Pentru calm si relaxare

Sunt recomandate ceaiurile de musetel si lemongrass. Primul este ideal pentru relaxarea intregului corp. Un studiu publicat in 2006 in Jurnalul de chimie agro-alimentara din SUA spunea ca unul din beneficiile terapeutice ale musetelului este relaxarea musculaturii si efectul de sedativ usor.

 

Ceaiul din lemongrass este recomandat pentru cei care sufera de anxietate, stres sau insomnii. In Brazilia este folosit de secole in medicina traditionala in locul unui sedativ usor.

In aceeasi categorie a ceaiurilor bune pentru relaxare sunt si infuziile din plante care contin frunze de lamai verbena. Aceasta planta e recomandata pentru stres, nervozitate sau insomnie.

Link to comment

Ceaiul de ghimbir

 

Ceaiul de ghimbir este un remediu utilizat de mii de ani în medicina ayurvedică şi are efecte excelente în combaterea indigestiei, a migrenelor şi a răcelilor de sezon.

Unele persoane folosesc ghimbirul pentru a scăpa de infecţiile respiratorii, de bronşită, tuse, crampe menstruale, artrită sau dureri musculare, iar în unele părţi ale lumii, ceaiul de ghimbir sub formă de comprese este utilizat în tratarea arsurilor pielii.

Link to comment

Ceaiul verde 

Datorită alcaloizilor conţinuti de ceaiul verde, acesta oferă organismului efecte stimulante, iar L-teanina din compoziţia sa deţine efecte calmante asupra sistemului nervos.

Polifenolii şi catechinele contribuie la combaterea radicalilor liberi, ce pot fi produşi de fumul de ţigară, poluare, ultraviolete sau gazele de esapament. Totodată, polifenolii din această plantăp favorizează reducerea tensiunii arteriale, însă contribuie şi la diminuarea nivelului de colesterol din sânge, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi digestia, stimulează procesele metabolice la nivelul celulelor sistemului nervos central, contribuie la irigaţia sanguină la nivelul tegumentelor şi permite regenerarea acestora, iar datorită aportului de fluor previne apariţia cariilor.

Totodată, polifenolii existenţi în compozitia ceaiului verde favorizează arderea caloriilor, reduce riscul de apariţie al accidentului cerebral vascular şi diminuează nivelul de colesterol rau LDL.

De asemenea, ceaiul Verde contribuie la distrugerea bacteriilor ce pot provoca intoxicaţii alimentare şi elimina toxinele ce pot produce aceste bacterii, opreste evolutia celulelor canceroase, permite reducerea nivelului de zahar din sange, iar datorită concentraţiei crescute de antioxidanti, în special de vitamina E, încetineşte procesul de îmbătrânire.

sursă: csid.ro

Link to comment

Pentru energie

Daca ai nevoie de un energizant natural apeleaza cu incredere la ceaiul verde sau la ceaiul negru. Ambele au cofeina, dar in cantitati mai mici decat intr-o cana de cafea, asa ca te vei simti mult mai alert dupa ce le bei. Pentru productivitate si concentrare

Tot ceaiul verde te poate ajuta sa te concentrezi mai bine, dar daca te feresti de cofeina poti incerca un ceai din menta. Are un gust proaspat si o aroma revigoranta si te poate ajuta sa fii mai alert, mai atent si mai putin anxios, spune un studiu al Univeristatii Indiana din SUA. Il poti bea in pauza de masa la serviciu, inainte de o zi grea de munca sau in sesiune cand trebuie sa inveti

Link to comment

Ceai de ghimbir - Mod de preparare

Este foarte important să se consume rădăcina proaspătă de ghimbir, nu pliculeţele cu prafuri destul de incerte ca origine. Găseşti în supermarket astfel de bucheţele de ghimbir, care nu sunt scumpe şi nici nu se oxidează foarte repede.

Preparare: se ia o bucată de rădăcină (aproximativ 5 cm), se spală bine sub jet de apă rece, se dă prin răzătoare. Se pune la fiert un litru de apă şi când fierbe apa se adaugă ghimbirul răzuit. Se lasă să fiarbă timp de un minut, apoi se stinge focul şi se lasă acoperit 30 de minute, după care se strecoară şi se consumă în funcţie de necesităţi.

Ceaiul de ghimbir se consumă îndulcit cu miere, cu adaos de suc de lămâie sau cu mentă şi are un gust iute, dar foarte plăcut papilelor gustative.

Ceai de ghimbir - Substanţe active şi proprietăţi

Rădăcina de ghimbir este bogată în potasiu, zinc, calciu, cupru şi magneziu, vitaminele B6, C şi D, precum şi uleiuri esenţiale cu multiple proprietăţi benefice, cum este gingerol, cineol, elemen, borneol, bisabolen, curcumen, phelladrene – au efect afrodisiac, acţionează ca tonic general şi înlătură oboseala şi toxinele accumulate în organism.

Potrivit ultimelor studii în domeniul medical, ceaiul de ghimbir dispune de efecte benefice asupra organismului: antiemetic, antiseptic, expectorant, antifungic, antiviral, analgezic, hipotensiv, antispasmodic, antiinflamatorii, antibacterian, antifebril şi antiagregant  plachetar.

Ceai de ghimbir – Beneficii

Combate disconfortul digestiv prin îmbunătăţirea absorbţiei de substanţe benefice din alimente şi prevenirea supraalimentaţiei. Prin urmare, ceaiul de ghimbir consumat după mesele îmbelşugate de Paşte este excelent pentru recăpătarea controlului asupra digestiei.
În plus, consumat zilnic, ceaiul de ghimbir poate preveni apariţia diareei, a flatulenţelor, a balonării şi a indigestiei datorită substanţelor chimice din compoziţia sa, care tonifiază musculatura tractului digestiv, şi împiedică nivelul crescut de acid gastric, care poate cauza arsuri stomacale.

Întăreşte sistemul imunitar datorită cantităţii mari de antioxidanţi, care reduc riscul de infecţii sau afecţiuni. De exemplu, o ceaşcă de ceai de ghimbir consumată zilnic poate reduce semnificativ riscul de accident vascular cerebral deoarece substanţele active din ghimbir blochează depozitarea grăsimilor pe artere, reduc nivelul de cholesterol rău şi ajută la prevenirea diferitelor forme de cancer.

De asemenea, ceaiul de ghimbir este extrem de eficient în tratarea răcelilor datorită faptului că decongestionează căile nazale superioare, umezeşte muscoasa gâtului, ajutând astfel la ameliorarea tusei, şi favorizează expectoraţia, care grăbeşte astfel procesul de vindecare. În plus, ameliorează simptomele supărătoare ale alergiilor.

Ceaiul de ghimbir este excelent şi pentru o bună circulaţie a sângelui, previne formarea cheagurilor şi ajută la transportul oxigenului şi asubstanţelor nutritive către toate organele vitale din corp, inclusiv către penis (de unde şi efectul afrodisiac). Aminoacizii şi mineralele din rădăcina de ghimbir promovează de asemenea nivelul de eritrocite, drept urmare este reduc riscul de boli cardiovasculare.

Dacă porneşti la drum lung iar maşina sau avionul îţi provoacă rău de mişcare, ceaiul de ghimbir este soluţia ideală. O ceaşcă de ceai înainte de a te urca în maşină este perfect pentru a reduce nivelul de stres responsabil cu apariţia senzaţiei de rău de mişcare. De asemenea, gingerolul poate bloca anumiţi chemoreceptori în zona cerebrală, astfel încât este blocată senzaţia de greaţă sau vomă.

Ceaiul de ghimbir face minuni şi în ceea ce priveşte sănătatea articulaţiilor, prevenind mult temuta artrită reumatoidă. Substanţele chimice din ghimbir ţin în frâu enzimele COX-1 şi COX-2, responsabile de apariţia inflamaţiilor în organism. De asemenea, aceste substanţe pot fi utile în tratarea migrenelor, a osteoartritei, a durerilor de spate sau a crampelor musculare. Mare grijă însă la consumul de ghimbir în combinaţie cu medicamente non-steoridiene, deoarece există riscul crescut de sângerări şi alte efecte adverse.

Pentru persoanele care se confruntă cu afecţiunea numită picior de atlet, o boală cutanată localizată între degetele de la picioare, pot face băi cu ceai de ghimbir, care ajută la reducerea senzaţiei de mâncărime, a arsurilor şi a umflăturilor din zona respectivă.

Şi crampele menstruale îşi găsesc rezolvarea în ceaiul de ghimbir. Şi nici măcare nu trebuie să-l bei. E demonstrate ştiinţific că o compresă îmbibată în ceai de ghimbir şi aplicată pe regiunea inferioară a abdomenului poate ameliora durerile şi relaxează musculatura.

Iar dacă preferi totuşi să bei o ceaşcă de ceai de ghimbir, află că te ajută să scapi de stres şi are un excelent efect energizant, motiv pentru care nu îţi recomandăm să îl consumi seara, ci doar dimineaţa, la primele ore, pentru a face faţă cu brio tuturor sarcinilor de serviciu şi nu numai.

Ceai de ghimbir – Contraindicaţii

Consumul de ceai de ghimbir este contraindicat bolnavilor cu afecţiuni renale deoarece poate agrava problemele existente.

Deşi medicina tradiţională sugerează ca femeile însărcinate să bea zilnic o ceaşcă de ceai de ghimbir în primul trimestru de sarcină (pentru a scăpa de greţurile matinale), nu există până în momentul de faţă rezultate bine argumentate care să demonstreze că nu există nici un efect advers asupra fătului. Prin urmare, gravidele care se confruntă cu greţuri matinale sunt sfătuite să consulte un medic înainte de a consuma ceai de ghimbir.

De asemenea, trebuie evitat cu orice preţ consumul în exces de ceai de ghimbir deoarece în loc să facă bine digestiei, o poate afecta şi poate da naştere unor simptome neplăcute precum sindromul de gură uscată, diaree, greaţă sau arsuri în capul pieptului, precum şi hiperaciditate gastrică.

Mare atenţie în cazul diabeticilor deoarece ghimbirul consumat în exces poare reduce drastic nivelul de zahâr din sânge cauzând hipoglicemie.

Iar dacă urmaţi un tratament medicamentos cu analgezice - precum aspirina sau ibuprofenul - sau antihipertensive, evitaţi ceaiul de ghimbir deoarece scade tensiunea arterială şi poate cauza palpitaţii, dar şi sângerări neobişnuite.

De asemenea, evitaţi să consumaţi ceai de ghimbir o perioadă dacă urmaţi să fiţi supus unei intervenţii chirurgicale. Se pare că substanţele din această plantă interferează cu cele din cadrul unei anestezii generale şi astfel este anulat efectul dorit. Tocmai din acest motiv, medicii recomandă încetarea administrării de ghimbir, sub orice formă, cu cel puţin o săptămână înainte de o intervenţie chirurgicală.

http://www.csid.ro/health/medicina-alternativa/ceai-de-ghimbir-proprietati-digestive-si-antistres-dovedite-12512807/

Edited by BELLE_
Link to comment

Indiferent cum consumam ceaiul de tei, ca remediu natural impotriva anumitor afectiuni sau ca simplu aliment, mai ales dimineata, trebuie sa stim cum sa-l preparam pentru ca din factor de bine sa nu ne devina dusman. De regula, pentru prepararea ceaiului se foloseste floarea bine uscata si maruntita. Niciodata floarea nu se fierbe.

Se clocoteste apa si se toarna peste floarea pusa in alt vas. Floarea de tei, o lingurita sau un plic pentru o ceasca de apa clocotita, se lasa la infuzat cel mult trei, patru minute, atat cat lichidul sa capete o culoare galbuie-ruginie, dupa care se filtreaza imediat. Cand lichidul este de culoare rosie-maronie intensa, acel ceai nu se mai bea, este toxic si face rau. De aici, de la faptul ca multi nu stiu cum sa prepare ceaiul, s-a tras concluzia ca teiul nu ar fi un bun remediu.

Ceaiul de tei, preparat asa cum trebuie, ajuta la vindecarea racelii si gripei, calmeaza tusea, mareste diureza si secretia biliara, combate tulburarile digestive si scade tensiunea arteriala. De asemenea, este recomandat in dureri de cap, spasme abdominale si febra musculara. Datorita efectelor sedative ale florii de tei, ceaiul se mai recomanda in insomnie, stari de nervozitate si suprasolicitare intelectuala.

In caz de raguseala si dureri in gat, gingivita ori inflamatii ale mucoasei bucale, ceaiul se bea cald si nu fierbinte, asa cum gresit procedeaza foarte multe persoane. Ceaiul fierbinte irita si mai mult zona deja bolnava si intarzie vindecarea.

Pentru uz extern, sub forma de gargara, infuzia se face mai concentrata, patru linguri de planta la un sfert de litru de apa clocotita si, pentru eficienta maxima, planta se tine in apa tot trei, patru minute ca si in cazul ceaiului de baut. In infuzia pentru gargara se poate adauga o jumatate de lingurita de bicarbonat de sodiu alimentar sau doua lingurite de zeama de lamaie. Infuzia pentru gargara nu trebuie sa fie mai calda decat temparatura corpului.

Pentru ochi iritati, obositi si incercanati, se folosesc comprese, puse pe ochi, timp de 10, 15 minute, cu infuzie preparata in acelasi fel ca pentru gargara. Prea concentrat si mai mult de trei cesti pe zi, ceaiul din flori de tei poate avea efecte excitante asupra sistemului nervos, cauzand, mai ales, insomnie.

Sa avem sanatate!

De-ce-e-bine-sa-bem-ceai-de-tei.jpg

Link to comment

Vara este anotimpul in care bem multe lichide. Stim ca trebuie sa ne hidratam tot timpul, insa vara mai mult ca oricand simtim nevoia sa consumam lichide. Cand vine vorba de ceea ce bem pentru a ne racori, in minte ne vine prima oara apa, apa minerala, apoi sucurile reci, frappe-urile si undeva mai la urma ne gandim ca si ceaiul poate fi o solutie de a ne hidrata.

Fie rece sau fierbinte, ceaiul chiar este o sursa ideala de hidratare atunci cand temperatura creste peste masura si simtim nevoia sa bem ceva pentru a ne racori. Exista preconceptia gresita ca ceaiul il bei doar atunci cand esti bolnav, de aceea multe persoane nu se ating de el decat in situatiile cand sunt racite sau au gripa. Insa ceaiul, pe langa proprietatea de a hidrata organismul, are un efect revigorant si da o stare generala de bine atunci cand este consumat.

Un ceai ideal pe timp de vara este cel de menta impreuna cu o lingurita de miere si o felie de lamaie. Este bun atat cald, cat si rece daca nu agreati ideea de ceai fierbinte vara. Si ceaiul verde poate fi consumat in anotimpul cald, acesta fiind foarte racoritor, ajuta la arderea grasimilor, insa nu se consuma mai tarziu de ora 16.00, deoarece da insomnie. La mare cautare in timpul verii sunt ceaiurile de fructe: capsuni, lamaie sau fructe de padure (zmeura, fragi, afine, coacaze), acestea sunt mai acrisoare, dar revigorante si ideale si pentru copii, avand in vedere ca nu contin cofeina. Au in schimb foarte multe vitamine si minerale. Uitati-va pe lista de ingrediente atunci cand cumparati ceai, deoarece multe din cele din comert contin coloranti. Plafarul este o optiune mai sigura atunci cand vine vorba de ceaiuri naturale.

Consumul de ceai poate fi de ajutor vara pentru persoanele care se confrunta cu excesul de transpiratie. Din frunzele de nuc uscate si maruntite se pot face infuzii (o lingurita de ceai la o cana de apa), fiind considerate foarte eficiente impotriva transpiratiei. De asemenea, frunzele de salvie au aceleasi proprietati consumate sub forma de infuzie. Recunoscute pentru efectele lor antisudorifice sunt si scoarta de salcie si scoarta de stejar din care se fac ceaiuri.

Alte beneficii ale ceaiului

Ultimele cercetari medicale au aratat ca aceasta bautura straveche are potentiale puteri de vindecare ale diverselor afectiuni, de la carii la boala Parkinson. Cercetatorii cred ca beneficiile consumului de ceai se manifesta la nivelul intregului organism. Iata cateva dintre afectiunile ce pot fi vindecate sau macar cum poate fi imbunatatita starea de sanatate cu ajutorul ceaiului:

Artrita: Studiile realizate de cercetatori au aratat ca femeile in varsta care sunt bautoare de ceai sunt cu peste 60% mai putin expuse la a dezvola o artrita reumatoida decat acelea care nu consuma deloc ceai.

Densitate osoasa: Consumul de ceai regulat vreme de mai multi ani ajuta la mentinerea unor oase puternice.

Cancer: S-a descoperit ca extractul din ceai verde inhiba cresterea celulelor canceroase ale vezicii urinare. Alte studii sugereaza ca ceaiul verde protejeaza impotriva dezvoltarii cancerelor de stomac si esofagiene. Cercetatorii speculeaza ca polifenolii din ceai pot inhiba anumite mecanisme care duc la dezvoltarea cancerului. Ceaiul verde si cel negru au fost creditate ca avand puteri de inhibare a cancerului.

Raceala: Destul de putin consumat la noi in tara, insa ceaiul negru este recunoscut pentru efectele sale pozitive atunci cand ne confruntam cu o raceala. Intr-un studiu recent, s-a aratat ca oamenii care faceau gargara cu extract de ceai negru de doua ori pe zi aveau o imunitate mai crescuta impotriva racelii, fata de oamenii care nu faceau gargara cu acest tip de ceai.

Afectiuni ale inimii: Consumul a mai mult de doua cani de ceai pe zi scade cu pana la 44% riscul decesului din cauza unui atac de inima. Ceaiul este bogat in flavonoide si alte substante care sunt asociate cu reducerea riscului de a avea atacuri fatale de inima.

Hipertensiune arteriala: Iubitorii de ceai pot fi surprinsi sa afle ca bautura lor favorita mai are inca un beneficiu asupra sanatatii: controlul presiunii sangelui. Consumul a jumatate de cana de ceai verde sau ceai oolong pe zi reduce riscul de hipertensiune arteriala cu peste 50%.

Ce contine ceaiul?

Cele mai multe substante continute de ceai sunt flavonoidele- o grupa de antioxidanti ce se gasesc in multe plante. Antioxidantii scapa organismul de radicalii liberi. Ceaiul contine fluoride care intaresc smaltul si reduc aparitia tartrului. De asemenea, aceasta bautura contine minerale si vitamine in functie de ce fel de ceai este vorba.

Nu va feriti sa consumati ceai pe timp de vara, ba chiar puteti inlocui o ceasca de cafea cu una de ceai, beneficiile sunt multiple, pe langa efectele de revigorare si hidratare atat de necesare in anotimpul calduros.

Link to comment

Detoxifierea organismului cu ajutorul ceaiurilor

 

Există ceaiuri care aduc beneficii rinichilor, ficatului şi intestinului

Printre cele mai bune ceaiuri cu rol detoxifiant sunt ceaiul verde şi cel de ciulinul laptelui

Detoxifierea presupune eliminarea substanţe-lor toxice din orga-nism. Cel mai adesea, acest lucru se face printr-o dietă. Dietele de detoxifiere sunt cure menite să alunge oboseala corpului cauzată de substanţele toxice aflate în alimentele pe care le consumăm.

De obicei, o astfel de dietă semnifică renunţarea la consumul de carne, de zahăr, de lactate şi de cafea. În locul acestor alimente este recomandat consumul de legume. Pe lângă acest lucru, un rol important în curele de detoxifiere îl au ceaiurile.

Dr. Bogdan Oprişor, fitoterapeut, spune că „unul dintre cele mai cunoscute ceaiuri, care se foloseşte în aceste cure, este ceaiul verde. El este bogat în antioxidanţi ca vitamina C şi E. De asemenea, ceaiul verde este recunoscut pentru proprietăţile lui diuretice, detoxifiante, tonifiante şi de ardere a grăsimilor.

Pe lângă aceste calităţi, ceaiul verde ajută organsimul să lupte cu procesul de îmbătrânire, îmbunătăţeşte sistemul imunitar şi previne apariţia accidentelor cardiovasculare. Într-o cură de detoxifiere este recomandat să se bea trei căni de ceai pe zi, îndulcit cu miere.

Pentru ca substanţele toxice să fie eliminate cât mai bine, zahărul trebuie eliminat cu orice preţ. Un alt ceai recomandat pentru detoxifierea organismului este ceaiul de urzică. Nu se poate spune că acest ceai e bun numai pentru detoxifiere pentru că el aduce o mulţime de alte beneficii organismului”.

Ceaiurile folosite pentru detoxifiere aduc şi alte beneficii organismului

„Pe lângă acţiunea depurativă, ceaiul de urzică revigorează întreg organismul. Acest lucru se întâmplă datorită substanţelor proteice şi vitaminelor conţinute în planta de urzică. În plus, vitamina K, care se găseşte în ceaiul de urzică, ajută la oprirea hemoragiilor. Tocmai de aceea, acest ceai este recomandat femeilor cu menstruaţii abundente şi neregulate. Un alt ceai cu rol detoxifiant şi depurativ este ceaiul de trei fraţi pătaţi. Acest ceai are efecte benefice şi în cazul urticariilor, eczemelor şi furunculozelor. Infuzia se prepară prin turnarea a 250 de ml de apă clocotită peste o linguriţă de plantă uscată. Se beau între două şi patru căni pe zi. O altă plantă foarte importantă pentru detoxifiere este ciulinul laptelui sau ciulinul Mariei. Ceaiul de ciulinul laptelui este extrem de important pentru detoxifierea ficatului. Substanţa activă din acest ceai se numeşte silimarina. Ea ajută la regenerarea şi accelerarea funcţiilor ficatului. Mai mult, silimarina are şi rol antioxidant”, a adăugat specialistul.

Detoxifierea intestinală se face cu ajutorul ceaiului de muşeţel

„Pe lângă detoxifierea ficatului şi a rinichilor, trebuie vizată şi detoxifierea intestinală. Curele de detoxifiere presupun şi folosirea unor ceaiuri cu rol laxativ. Se ştie că una dintre cauzele acumulării de toxine în organism este constipaţia. În astfel de cazuri, este recomandat ceaiul de muşeţel. Pe lângă acţiunea benefică de la nivel intestinal, acest ceai calmează insomniile şi durerile de cap, îmbunătăţeşte starea bolnavilor de astm şi calmează tulburările menstruale”.

Fitoterapeutul a mai adăugat că „ceaiul de soc este foarte bun în curele de detoxifiere. Ceaiul de soc elimină masiv toxinele şi ajută şi la scăderea în greutate. Ceaiul de soc se foloseşte şi pentru îmbunătăţirea stării generale a unei persoane atunci când este bolnavă de gripă sau are viroză. Ceaiul de soc se prepară prin adăugarea a trei linguriţe de flori de soc peste 250 de ml de apă clocotită. Apoi se acoperă vasul cu un capac şi se lasă la infuzat timp de 15 minute. După o astfel de cură, multe persoane se simt mai pline de energie, mai odihnite şi cu o capacitate mult mai mare de concentrare. Trebuie specificat că nu s-a dovedit printr-un studiu în ce măsură aceste ceaiuri ajută corpul să elimine toxinele. Însă se ştie că ceaiurile mai sus menţionate ajută diverse organe să funcţioneze mai bine, să se revigoreze şi să elimine mult mai eficient toxinele din organism”.

Link to comment

“Poftă bună şi să nu se depună” este urarea noastră pentru mesele îmbelşugate de Sărbători pe care cu siguranţă le veţi savura alături de cele mai dragi persoane. Bucuraţi-vă din toată inima de toate momentele în familie şi nu lăsaţi nimic să vă strice clipele mult-aşteptate. Nici chiar problemele digestive, des întâlnite în această perioadă.

Cum să nu guşti cozonacul cu nucă? Hmmmm…. Sarmalele miros atât de bine… Vai dar toba, caltaboşul şi cârnaţii sunt minunate şi toate făcute în casă… Asta ca să nu mai pomenim salata de boeuf, ouăle umplute şi alte 10 preparate nelipsite de pe masa de Crăciun.

Specialiştii în nutriţie recomandă să gustăm din toate acestea (atenţie să gustăm, nu să ne săturăm), dar nu în cadrul aceleaşi mese. Toate preparatele specifice perioadei (conţin multă carne, ouă, zahăr, făină) ar trebui să fie consumate alături de salate de legume şi frunze proaspete sau legume murate în saramură. A nu se uita nici de fructele proaspete.

Iar după fiecare masă, consumaţi o cană cu ceai cald fără zahăr pentru a vă ajuta digestia. Iată ce plante nu trebuie să-ţi lipsească din casă.

Ceaiul verde – favorizează tranzitul intestinal şi în plus consumat cu regularitate ajută şi în curele de slăbire.

Chimenul – infuzia din chimen ameliorează senzaţiile de arsură la stomac. Mod de preparare: peste o linguriţă şi jumătate de chimen se toarnă o cană de apă caldă.

Ghimbirul - ceaiul din ghimbir previne balonarea şi flatulenţa. De asemenea, are rol anti-vomitiv.

Muşeţelul – o cană de tizană de muşetel caldă luptă împotriva arsurilor stomacale, balonării şi durerilor de stomac.

Menta – infuzia din mentă favorizează de asemenea digestia, combate diareea, ameliorează durerile de stomac iritante. A nu se consuma în exces pentru că apare riscul de constipaţie.

Sunătoarea - ceaiul de sunătoare ajută la funcţionarea normală a sistemului digestiv, prin protejarea mucoasei gastrice,  stimularea producerii şi eliminării de bilă, susţinerea funcţiilor hepatice, reducerea spasmelor care apar la nivelul tractului intestinal sau eliminarea tendinţei de evacuare rapidă a scaunului.

De asemenea în farmacii şi magazine naturiste se găsesc combinaţii de plante special create pentru digestie. Cele mai des întâlnite ingrediente sunt: coriandrul, chimenul, feniculul, dafinul, ghimbirul, menta, ananasul, anasonul.

Link to comment

Mai mult ca oricand, in timpul sarbatorilor, profitati de ceaiurile de plante, care aduc numeroase beneficii in cazul digestiei.

Pentru ficatul sensibil

Senzatia de greata si pierderea poftei de mancare pot fi simptome ale unui ficat sensibil, informeaza Top Sante. Mai ales dupa mesele imbelsugate, ficatul are nevoie de regasirea echilibrului. In acest caz, sunt indicate ceaiul de tei si cel de rozmarin.

Cum se prepara: se pun trei batoane de scoarta de tei la un litru de apa. Se fierbe la foc mic timp de 20 de minute. Se scot batoanele, iar ceaiul se pune in termos, adaugandu-se putin suc de lamaie. Se bea pe parcursul zilei, intr-o cura de 15-20 de zile.

Nalba si lemn-dulce pentru arsuri la stomac

Pentru a reduce inflamatia arsurilor la stomac date de gastrita, excese alimentare sau ulcer, beti de trei ori pe zi, intre mese, o cescuta cu ceai dintr-un amestec de nalba si lemn-dulce.

Cum se prepara: se adauga doua lingurite cu amestec din cele doua plante, in cantitati egale in 250 ml de apa rece. Se pune la fiert, iar dupa cinci minute de clocotit, se lasa la infuzat 10 minute. Se adauga o lingurita cu miere si doua picaturi cu ulei esential de busuioc.

Link to comment

Pentru un somn usor

Multa lume se lupta cu insomniile si noptile agitate. Pentru un somn linistit bea inainte de culcare un ceai de musetel, cunoscut pentru proprietaile calmante sau un ceai rooibos. Un studiu facut de cercetatorii suedezi in 2010 sugera ca o infuzie cu ceai rooibos scade tensiunea arteriala si induce senzatia de relaxare. Pe lista de ceaiuri bune de baut seara este si cel de lavanda, o planta care este recomandata pentru reducerea stresului si calmare.

Link to comment

Ceai de Salvie

Efectele salviei asupra sǎnǎtǎţii

Frunzele de salvie conţin uleiuri volatile bogate în esenţe care se regǎsesc şi în unele conifere, cum ar fi tuya, polifenoli şi flavonoizi, tanin şi un principiu activ cu gust amar, picrosalvina. Acestǎ bogǎţie de compuşi activi conferǎ frunzelor de salvie proprietǎţi în tratarea multor afecţiuni.

Virtuţile salviei au fost confirmate de famacologi  şi au putut demonstra care principii active au rol în diferite afecţiuni. A fost izolat salviolul, care are acţiune tonicǎ asupra inimii şi centrilor nervoşi. Frunza de salvie conţine un tanin special, cu efect astringent şi antiinflamator, cunoscut din cele mai vechi timpuri. Cercetǎtorii contemporani au descoperit mai nou o saponinǎ cu proprietǎţi acide, un principiu amar, sǎruri de fosfor, o pentozǎ (un zahar aldehidic) şi glutaminǎ, asparaginǎ şi diverşi compuşi minerali. Medicii germani Madaus,  Schultz, şi olandezul Van Swieten au demonstrat proprietǎţile antisudorale ale infuziei de salvie.  Salvia conţine acid ursolic, ce acţiune astringentǎ şi antisepticǎ, care regularizeazǎ transpiraţia.

Link to comment

Pentru aprinderea pasiunii

Contrar a ceea ce te asteptai, nu e nevoie de un pahar de vin ca sa va dezlegati imaginatia in doi. O infuzie facuta cu un amestec de vanilie si busuioc are proprietati afrodisiace. Data viitoare cand esti la intalnire, sari peste alcool si treci direct la ceasca de ceai.

Link to comment

Nutritionistii spun ca masa de dimineata este cea mai importanta din zi, insa doua cerectari recente arata ca micul dejun nu are impact asupra metabolismului si nici nu ajuta la slabit.

Ce riscam daca sarim peste micul dejun si incepem ziua cu stomacul gol? Vechea dezbatere a importantei primei mese a zilei a fost reluata dupa ce au fost publicate doua studii legate de acest subiect, unul american si unul britanic, anunta Top Sante.

Potrivit acestor cercetari, nu ar fi atat de grav pentru sanatate daca nu mancam dimineata. Exista totusi un beneficiu: micul dejun ne furnizeaza "carburantul" de care avem nevoie pentru a fi activi in prima parte a zilei.

Specialistii americani de la Universitatea din Alabama au vrut sa vada daca persoanele care nu mananca dimineata au o probabilitate mai mare de a se ingrasa, asa cum se spune. Ei au impartit 300 de voluntari in doua grupe: primii luau masa de dimineate, ceilalti, nu. Dupa 16 saptamani, nicio diferenta de greutate nu a fost observata intre voluntarii din cele doua grupe.

In cadrul altui studiu efectuat de cercetatorii britanici, au fost monitorizate 33 de persoane, printre care unele mancau dimineata, iar altele, nu. La sfarsitul studiului nu s-au observat diferente in ceea ce priveste nivelul de colesterol, de zahar in sange sau de evolutie a greutatii. Singura diferenta: cei care au mancat au fost mai activi ziua.

Specialistii spun insa ca micul dejun trebuie sa faca parte dintr-un stil de viata echilibrat

ce.jpg

Link to comment

 Ceaiul verde este studiat de mult timp pentru proprietatile sale anticancerigene. Noi cercetari, publicate in jurnalul “Cancer Science” vin cu inca doua motive pentru a bea ceai verde.

     Multe din studiile realizate pana in prezent au aratat eficacitatea unui anumit component din ceaiul verde, numit EGCG (epigalocatechin galatul). In noul studiu, cercetatorii au testat acest component, impreuna cu altele doua, ce se gasesc in ceaiul verde, CG (catechin galatul) si ECG (epicatechin galatul), impotriva unuia dintre cele mai grave tipuri de cancer, cel pancreatic. Cercetatorii au testat abilitatea acestor nutrienti de a stopa extinderea cancerului si activitatea inflamatorie in celulele pancreatice afectate.

    Rezultatele au fost impresionante: cercetatorii au observat ca ECGC-ul a incetinit extinderea cancerului si a redus inflamatiile celulare, insa si mai impresionant a fost faptul ca CG-ul si ECG-ul au fost mult mai eficiente decat ECGC-ul.

    Aceasta cercetare poate fi in folosul celor ce sufera de aceasta oribila boala, sau de alte tipuri de cancer, pentru a o combate, cat si pentru a o preveni. Suplimentele cu EGCG pot ajuta, insa consumand ceai verde puteti beneficia si de ceilalti nutrienti, care conform acestui studiu, sunt chiar mai eficienti.

Link to comment

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...